3 lucruri pe care să nu le înveți din filmele cu arte marțiale

de

Nimic nu este mai plăcut într-un film cu arte marțiale decât să vezi cum eroul principal reușește să triumfe în fața antagonistului într-un pur stil clasic, caracteristic acestor filme. Deși poți trage destul de multe învățăminte dintr-o astfel de peliculă, nu este cazul să-ți bazezi cunoștințele sau talentele tale în totalitate pe ele.

De fapt, o abordare de acest gen îți poate face, în anumite momente, mai mult rău decât bine, mai ales dacă ajungi să folosești ceea ce ai învățat dintr-un film cu arte marțiale în mod greșit. Indiferent dacă practici un stil de karate în prezent sau dacă te gândești să te înscrii la unul cât de curând, iată ce nu ar trebui să iei de bun și să aplici în viața de zi cu zi din filmele cu arte marțiale.

1. Forța letală

Când participi la cursuri de autoapărare și începi să înveți să lovești cu pumnii, cu picioarele, să arunci adversarul la pământ sau să te ferești de atacurile lui, nu trebuie să te folosești de forța letală în nici un fel. În unele scene din filmele cu arte marțiale, există scene în care eroul principal este nevoit să recurgă la violență pentru a-și ucide oponentul, aceasta fiind singura metodă prin care-l poate opri. Alteori, nu este vorba decât de o răzbunare.

Forța letală, este, într-adevăr, soluția supremă de aplicat în cazul în care propria ta viață îți este pusă în pericol. Dacă ai epuizat orice altă variantă de tranșare a conflictului, singura care te mai poate scoate din necaz este forța letală. Totuși, dacă poți aplana conflictul pe cale amiabilă sau fără anihilarea adversarului, cu atât mai bine!

Folosirea forței letale sau rănirea altei persoane fără un motiv anume îți poate aduce numai probleme de ordin legal. Poți ajunge la închisoare pentru multă vreme, ruinându-ți cariera și viața personală. Pe cât posibil, evită situațiile în care trebuie să folosești forța letală și încearcă să-ți dezarmezi sau să-ți imobilizezi adversarul fără să-l omori sau să-l rănești.

2. Atitudinea de tip „Eu sunt mai bun ca tine”

Kung fu-ul meu este mai bun decât kung fu-ul tău”, una dintre cele mai comice replici pe care ai putea-o întâlni într-un film cu arte marțiale. Totuși, niciodată nu poți spune și nu ar trebui să spui că ești mai bun ca altă persoană care practică un alt stil de karate. Poate că te pricepi la shotokan, iar celălalt la judo, însă fiecare este bun în felul lui.

Nu cred că putem să amestecăm un stil cu altul și să spunem 100% convinși că numai un singur stil de arte marțiale este mai bun ca altul. Karatele nu sunt un sport în care să te dai mare, nu aceasta este filozofia din spatele lor. Sunt un mod prin care înveți să te aperi, să contraataci și să-ți dezvolți mintea și trupul. Actele de bravură exagerată sau fala nu au ce căuta într-un dojo. Cine se crede vreun mare „șmecher natural” nu este, de fapt, decât un nefericit penibil, indiferent dacă este un simplu practicant de arte marțiale sau maestru (sensei).

3. Aplanarea pașnică a conflictelor nu există

Scopul unor filme cu arte marțiale este acela de a scoate în evidență acțiunea, povestea și emoțiile puternice caracteristice unui astfel de film. Când descompui toate elementele lui, realizezi că totul este o artă, un dans, o prezentare a mișcărilor și scenelor care compun povestea. În realitate, însă, luptele sunt dure, murdare și deloc plăcute.

Sunt o treabă serioasă și, în anumite situații, pot face diferența dintre viață și moarte. Este important să înțelegi că o aplanare pașnică a unui conflict este un mod superior de a rezolva o neînțelegere, lupta fiind doar o ultimă opțiune, în caz că diplomația a eșuat. Ea ar trebui să fie purtată mai mult defensiv, în încercarea de a-ți imobiliza sau dezarma adversarul, decât ofensiv.