7 lucruri utile de ținut în mașină

de

Nu vă place să vă aglomerați mașina cu lucruri inutile atunci când plecați la drum? Fiți mult mai selectivi cu ceea ce considerați de folos! Este bine să aveți la îndemână o listă numai cu acele obiecte care știți sigur că vă vor ajuta în cazul în care veți întâmpina o situație neprevăzută în timpul călătoriei. Nu aveți idee care ar putea fi acestea? Am să vă dau imediat câteva sfaturi referitoare la ele!

1. Trusa de urgență

Cu toții știm cum arată o trusă de urgență și, probabil, vă gândiți acum la cea medicală. Da, ea este unul dintre acele lucruri fără de care nu ar trebui să porniți la drum, dar nu este tocmai completă. Pe lângă ea, nu ar strica să mai aveți și un manometru (pentru verificarea presiunii pneurilor mașinii), o lanternă, batoane energizante, apă, o pelerină de ploaie, un aparat de radio sau o lopată.

Lanterna despre care vorbeam mai sus trebuie să fie, de preferat, una cu manivelă, pentru a putea reîncărca bateriile în cazul în care acestea se consumă prin utilizare îndelungată. Astfel, nu veți mai avea grija cumpărării unor acumulatori de rezervă. De asemenea, trusa se poate completa și cu pături din folie de mylar, pe care le puteți ține în portbagaj și pe care le puteți utiliza în caz de urgență.

2. Umbrela

O umbrelă este un accesoriu ieftin, nu ocupă foarte mult spațiu și este extrem de utilă în cazul în care sunteți nevoiți să ieșiți în ploaie, mai ales dacă nu aveți o pelerină la voi.

3. Încărcătorul pentru telefonul mobil

Nu plecați la drum fără un încărcător pentru telefonul mobil clasic sau unul pentru mașină! Cel de-al doilea este special conceput pentru a putea fi conectat la bricheta automobilului, pentru a vă putea încărca telefonul din mers, fără să mai fie nevoie să vă opriți și să căutați o priză. Ca alternativă, se poate folosi și un încărcător solar, dacă dispuneți de unul.

4. Unitate GPS

Dacă mașina pe care o conduceți nu are din fabrică sistem de navigație, atunci puteți să cumpărați o unitate GPS pe care s-o montați pe un suport (ca pe telefonul mobil), aceasta fiind foarte potrivită în special când veți ajunge pe drumuri mai puțin cunoscute. Țineți-o conectată la bricheta mașinii tot timpul, altfel se va descărca și nu vă va mai fi de folos.

Pentru orice eventualitate, păstrați în mașină și o hartă clasică, pentru acele situații în care GPS-ul nu va funcționa întocmai corect sau se va defecta.

5. Alimente nonperisabile

În trusa de urgență ar trebui incluse și câteva alimente nonperisabile sau cu termen de expirare mare, cum ar fi batoanele energizante/proteice și altele asemenea. De asemenea, pe lângă ele, țineți și o rezervă de snacks-uri, biscuiți, fursecuri sau fructe uscate. Majoritatea din ele se vor păstra bine în mașină și pot fi o alegere practică pentru potolirea unui stomac flămând.

6. Bani

Este bine să aveți asupra voastră o sumă de bani lichizi când plecați la drum, în monede și bancnote, pentru momentele în care va trebui să cumpărați ceva sau să achitați o taxă de pod, spre exemplu. Nu toate locațiile unde veți ajunge acceptă carduri de credit, așa că este o mișcare inteligentă să plătiți cash.

7. Lopată

Lopata am menționat-o și la începutul articolului, dar am s-o readuc în discuție. Aceasta poate fi una obișnuită (compactă) sau una pliabilă. Se va folosi în cazul în care rămâneți blocați undeva, în special în zăpadă, pe timp de iarnă.