7 oameni de știință nebuni, din istoria umanitații

de

Oamenii de știință, în general, sunt percepuți de către societate ca fiind nișe indivizi care, în fiecare zi, fac tot ceea ce le stă în putință pentru a ne oferi nouă o viață mai bună prin descoperirile lor. Ei sunt cei care petrec foarte mult timp în laboratoare, cercetând o sumedenie de fenomene, substanțe sau tipuri de comportament, pentru a-și putea da seama cum să găsească răspunsuri pentru dilemele cu care ne confruntăm.

Totuși, printre ei, mai există și niște personaje mai puțin obișnuite. Ciudate. Sau de-a dreptul terifiante. Aceștia sunt oamenii de știință nebuni, care au pus la cale tot felul de experimente mai mult sau mai puțin ortodoxe pentru a-și satisface curiozitatea bolnavă. Propun să vedem în continuare care au fost doar 7 dintre cei mai „neobișnuiți” oameni de știință din istoria umanității.

1. Vladimir Demikhov

În 1954, chirurgul sovietic Vladimir Demikhov, a dezvăluit lumii capodopera sa: un câine cu două capete. Capul unui cățel fusese atașat de gâtul unui ciobănesc german adult. Acesta se putea chiar hrăni cu lapte, deși nu avea nevoie de nici un fel de mâncare, iar tot lichidul pe care îl bea se scurgea din esofagul său întrerupt. Deși ambele animale au murit la scurt timp după experiment din cauza incompatibilității țesuturilor, asta nu l-a împiedicat pe Demikhov să mai creeze încă 19 astfel de „exemplare” în următorii 15 ani.

2. Stubbins Ffirth

În anii 1800, un medic rezident din Philadelphia, Stubbins Ffirth, a venit cu ipoteza conform căreia febra galbenă nu este o boală infecțioasă, dorind să demonstreze acest lucru chiar pe pielea lui. Mai întâi, și-a turnat voma unui pacient într-o rană deschisă, după care a și băut-o. Într-adevăr, nu s-a îmbolnăvit, dar nu pentru că febra galbenă nu este o boală infecțioasă.

Mai târziu s-a descoperit că, pentru a fi afectat de ea, virusul acesteia trebuie să-ți fie injectat direct în sânge, de regulă, printr-o mușcătură de țânțar.

3. Josef Mengele (Îngerul Morții)

 

[sociallocker]

Mengele și-a câștigat reputația deloc măgulitoare pe când făcea parte din regimul nazist care conducea Germania în cel de-al Doilea Război mondial. El se ocupa de selectarea prizonierilor care veneau spre lagărele de concentrare, hotărând cine urma să moară, cine mergea la muncă silnică și cine urma să fie folosit ca și cobai în experimente. Din acest motiv, Mengele a primit și porecla de Înger al Morții.

La Auschwitz, a făcut mai multe studii pe gemeni. După ce el termina cu persoanele respective, acestea erau, adesea, ucise, iar corpurile lor erau disecate. Unul din experimentele pe care le-a condus a fost „coaserea” laolaltă a doi copii de origine romă, pentru a crea gemeni siamezi. Mâinile celor doi copii s-au infectat în locul unde s-a făcut „lipirea”, din cauza faptului că venele le-au fost rezecate.

Alte experimente nebune ale cărui autor a fost s-au numărat, printre altele, și recoltarea sângelui de la gemeni, Mengele fiind fanatic când venea vorba de așa ceva. Adesea, la aceste studii, el îi lăsa pe subiecți să sângereze până mureau. Josef Mengele obișnuia să mai facă și operații fără anestezie, scoțând organele prizonierilor pe viu.

Alex Dekel, prizonier la Auschwitz, a spus, la un moment dat că Mengele numai doctor nu era, ci un adevărat om nebun, cu mari probleme mintale.

4. Johann Conrad Dippel

S-a născut în castelul Frankenstein în 1673, în apropiere de Darmstadt, Germania. Se spune despre el că a fost modelul (sursa de inspirație) pentru romanul celebru al lui Mary Shelley, Frankenstein, cu toate că această afirmație este una controversată. După ce a studiat teologia, filozofia și alchimia, a creat un ulei din animale, făcut din oase, sânge și alte produse animaliere, cunoscut sub numele de „Uleiul lui Dippel”.

Acest ulei se voia a fi echivalentul alchimic al elixirului vieții. Parte din munca sa avea de-a face cu fierberea a diverse părți din corpul uman în niște recipiente masive, ca într-o încercare nebună de a crea un fel de „tocană”. De asemenea, se pare că el a mai vrut să mute și spiritul dintr-un corp într-altul, folosindu-se de o pâlnie, un furtun și mult lubrifiant. Asta mi se pare cea mai potrivită definiție a nebuniei!

5. Giovanni Aldini

Aldini a fost nepotul cunoscutului Luigi Galvani. Acesta din urmă a descoperit conceptul de galvanism, pe când experimenta cu electricitatea pe picioarele de broască. Aldini, la rândul lui, a dus experimentele făcute de unchiul său la un alt nivel, aplicând curentul electric pe cadavre umane.

O dată, a ținut un experiment public, subiectul său fiind George Forster, un individ care fusese condamnat la moarte prin spânzurare pentru o crimă comisă anterior. Aldini a folosit o vergea prin intermediul căreia a introdus curentul electric în corpul decedatului, prin rect. Imediat, mâinile și picioarele sale au început să se miște.

Prin alte vergele aplicate pe față, Aldini l-a putut face pe Forster să aibă diverse expresii faciale, iar unul din ochi i s-a deschis. Mai mulți oameni dintre cei prezenți la acest spectacol nebun s-au temut că mortul chiar a înviat și au decis ca, dacă acesta avea să vină spre ei, îl vor omorî din nou. Un individ din public a fost îngrozit atât de tare de eveniment încât, la scurt timp după ce a plecat de acolo, a decedat.

6. Sergei Brukhonenko

Cu mult înainte de Demikhov, a existat un alt om de știință sovietic care, la fel ca primul, nu avea toate țiglele pe casă. Numele său era Sergei Brukhonenko. Cu ce anume se ocupa el? Ei bine, se pare că avea aceeași plăcere în a tranșa câini și a experimenta pe ei. Aparent, trebuie să-i mulțumim lui și experimentelor pe care le-a făcut pentru progresele făcute de medici în procedurile de operații pe cord deschis. Cine ar fi crezut?

Pe vremea când încă era un fel de Jack Spintecătorul al câinilor, a conceput o mașinărie numită „autoinjector”. Nu, nu are nici o legătură cu motorul unui autovehicul, în ciuda prezenței ultimei părți, injector! Prin utilizarea invenției sale, putea să țină în viață timp de mai multe zile, capetele tăiate ale unor câini. V-am zis că omul nu era pe craca lui!

Pentru a dovedi altor oameni că acele capete erau reale și nu de pluș sau jucării, în timpul experimentelor sale obișnuia să lovească masa cu un ciocan, iar capul se mișca sau tresărea. De asemenea, le dădea și de mâncare, cu toate că alimentele mestecate nu aveau unde să se ducă și picau din esofagul expus, spre marele dezgust al privitorilor.

[/sociallocker]

 

7. Andrew Ure (Măcelarul scoțian)

Ultimul, dar cu siguranță nu cel din urmă, om nebun de pe lista noastră este Andrew Ure, un doctor scoțian. Vă vine să credeți sau nu, a avut multe realizări pozitive în cariera sa, dar, normal, nu putea să fie trecut în articolul de față dacă nu ar fi făcut și niște lucruri mai puțin lăudabile. Este foarte cunoscut pentru experimentele sale (4 la număr) făcute pe Matthew Clydesdale, pe 4 noiembrie 1818.

Nu am menționat asta, dar Clydesdale era cât se poate de mort, așa că nu putea să se împotrivească. În cadrul primului experiment, Ure a făcut o incizie în ceafa nefericitului decedat, pe unde a scos o bucată dintr-o vertebră. Apoi, a mai făcut încă o incizie în șoldul stâng și o tăietură în călcâi. Să vedem, ce ziceți, s-a oprit aici?

Evident, nu. Altfel, ce farmec mai avea pentru el? A luat două vergele pe care le-a legat la o baterie și le-a pus apoi pe gâtul și pe șoldul lui Clydesdale. Cum era de așteptat, corpul acestuia a început să se miște violent. Cealaltă vergea a plasat-o pe călcâi, iar piciorul mortului s-a mișcat atât de puternic, încât aproape că l-a doborât pe unul din asistenții lui Ure.

La al doilea experiment, scoțianul a făcut ca pieptul lui Clydesdale să se miște, arătând ca și când ar fi respirat din nou (v-am spus cumva că era mort?). Ure a susținut că, dacă în corpul decedatului s-ar mai fi aflat sânge și dacă gâtul acestuia nu ar fi fost rupt, în urma execuției sale prin spânzurare, l-ar fi putut readuce la viață.

Pentru cel de-al treilea experiment, Andrew Ure a făcut o incizie în fruntea lui Clydesdale, în care, din nou, a băgat o vergea alimentată cu electricitate. Spectacolul la care au participat cei prezenți a fost, evident, tot unul grotesc: fața decedatului a început să se contorsioneze și să aibă tot felul de „expresii”: de supărare, de frică, de disperare sau de bucurie.

Ceea ce au văzut i-a speriat pe mulți dintre cei din public, iar unul din medicii prezenți, care era recunoscut pentru stomacul său „tare”, a leșinat pe loc. La ultimul experiment, Ure a ținut să arate cu tot dinadinsul că mortul este viu.

Normal, a trebuit să-l mai găurească puțin, altfel nu se putea! A făcut o nouă tăietură, de data aceasta în degetul arătător. În momentul în care a introdus vergeaua în ea, datorită curentului electric, mâna lui Clydesdale a început să se ridice și să indice către oamenii din public, ceea ce a reușit să-i îngrozească pe mulți dintre ei.