7 teorii ale conspiraţiei care s-au dovedit a fi adevarate

de

În ultimii ani, simpla noțiune de teorie a conspirației a fost din ce în ce mai ridiculizată chiar și de către cele mai liberale grupuri de mass media, dar asta nu ar trebui să vă păcălească. Teoriile conspirației nu sunt întotdeauna doar niște povești fără sens, de adormit copiii, spuse de vreun individ care nu avea ce face și se plictisea îngrozitor pe-acasă. De fapt, dacă este să spunem adevărul, de multe ori acestea s-au dovedit a fi cât se poate de reale. În continuare, vă voi prezenta 7 astfel de întâmplări despre care poate ați mai auzit sau nu până acum.

1. Incidentul din Golful Tonkin, din timpul războiului din Vietnam, nu a avut loc niciodată

Teoria conspirației: presupusul incident din Golful Tonkin, din timpul războiului din Vietnam, nu s-a întâmplat niciodată.

Adevărul: răspuns corect. Povestea oficială spune că, în incidentul inițial, adesea numit și „Incidentul USS Maddox”, au fost implicate distrugătorul american USS Maddox și 3 vase torpiloare ale marinei Nord Vietnameze. Se spune că americanii au tras nu mai puțin de 300 de proiectile asupra navelor inamice. Ca urmare a lui, președintele Statelor Unite, Lyndon B. Johnson, a creat „Rezoluția Golfului Tonkin”, o hotărâre prin care încerca justificarea implicării țării sale în războiul din Vietnam. Singura problemă legată de acest „incident” este că nu a avut loc niciodată!

În anul 2005, un studiu declasificat al Agenției pentru Securitatea Națională (National Security Agency) a demonstrat că, în timpul așa zisului incident din Golful Tonkin, în zonă nu era prezentă nici o navă inamică. Deci, întrebarea este, în cine sau în ce a tras USS Maddox? În 1965, Lyndon Johnson a spus: „Habar nu am, dacă e să mă întrebați pe mine, eu pot să spun că se trăgea după balene”.

Un amănunt de luat în considerare: propriul istoric al NSA, Robert J. Hanyok, a scris un raport în care spunea că agenția a distorsionat în mod deliberat informațiile primite de la serviciile secrete în 1964. El a concluzionat: „Paralele dintre informațiile incorecte despre Golful Tonkin și cele manipulate pentru a justifica războiul din Irak, fac și mai necesară reexaminarea evenimentelor care au avut loc în 1964”.

2. Experimentul cu sifilis din Tuskegee: Netratarea deliberată a pacienților infectați cu sifilis

Teoria conspirației: între 1932 și 1972, Serviciul Public de Sănătate al SUA (US Public Health Service) a făcut o serie de studii clinice pe bărbații de culoare din zonele rurale ale Americii care contractaseră sifilis. Serviciul nu i-a informat niciodată pe aceștia că suferă de o boală cu transmitere sexuală și nici nu s-a oferit să le dea un tratament, chiar și după ce penicilina devenise disponibilă ca leac în anii ’40.

Adevărul: din păcate, așa este. În loc să li se dea tratament pentru această boală, bărbaților li s-a spus că „au sânge rău” în organism. Când a început cel de-al doilea război mondial, 250 dintre cei care sufereau de sifilis s-au înrolat în armată, aici aflând pentru prima dată că sunt bolnavi cu adevărat. Chiar și atunci, autoritățile au refuzat să le ofere un tratament.

Până la începutul anilor ’70, 128 din cei 399 de bărbați afectați de sifilis au murit din cauza bolii sau ale complicațiilor asociate ei. În familiile lor, 40 de neveste au contractat boala, iar 19 copii s-au născut suferind deja de ea.

Un amănunt de luat în considerare: un experiment similar a avut loc și în Guatemala, în care deținuții, militarii și pacienții unui spital de boli mintale au fost infectați voit cu sifilis, fiind apoi tratați cu antibiotice.

3. Proiectul MKUltra: Programul de controlare a minții de la CIA

Teoria conspirației: CIA (Central Intelligence Agency) a desfășurat experimente secrete de control mental pe cetățeni ai SUA din 1950 până în 1973.

Adevărul: cât se poate de corect. De fapt, în 1995, președintele de atunci al Statelor Unite, Bill Clinton, a ținut să-și ceară scuze pentru acest lucru populației în numele guvernului. CIA-ul a folosit diverse metode de tortură și de control mintal pe subiecții experimentelor, de la administrarea unor medicamente sau droguri, la hipnoză, abuz verbal și chiar abuz sexual, pentru a vedea ce efecte au acestea asupra persoanelor în cauză.

Alte câteva sute de experimente similare au fost date și în grija altor instituții, cum ar fi unele universități, spitale, închisori sau companii farmaceutice. Mare parte din informațiile legate de acest program au fost aflate în 1977, când, pe baza unei cereri de declasificare a lor, au ieșit la iveală nu mai puțin de 20000 de documente ținute secrete până atunci despre experimente. În urma apariției acestor documente, Senatul american a convocat o serie de audieri.

Din păcate, o parte importantă a dosarelor cu adevărat interesante, în care se specifica exact ce anume erau acele experimente, au fost distruse în 1973 la ordinul directorului CIA de la acea vreme, Richard Helms. În acest fel, nimeni nu a aflat cu adevărat ce s-a petrecut în cadrul experimentelor și, mai important, nici un vinovat nu a fost adus în fața justiției.

Un amănunt de luat în considerare: sunt probe din ce în ce mai evidente că Theodore Kaczynski, cunoscut după porecla „Unabomber”, a fost unul dintre subiecții care au făcut parte din Proiectul MKUltra, pe când se afla la Harvard, la sfârșitul anilor ’50.

4. Operațiunea Northwoods: Armata SUA avea planuri pentru înscenarea unor evenimente prin care să dea vina pe Cuba pentru producerea lor

Teoria conspirației: șefii de Stat Major ai armatei SUA au conceput și chiar aprobat planuri de comitere de atentate teroriste pe teritoriul Americii pentru a convinge publicul să susțină un război împotriva Cubei.

Adevărul: corect! Există și documente oficiale care atestă acest lucru. Din fericire, președintele Kennedy a respins aceste planuri, dintre care făceau parte: împușcarea unor cetățeni nevinovați în plină stradă, scufundarea unor ambarcațiuni cu refugiați care fugeau din Cuba, valuri de atentate teroriste în Washington, D.C., Miami și alte orașe, înscenarea unor atacuri cu bombă și arestarea unor persoane care nu aveau legătură cu ele și deturnarea unor avioane.

Același Stat Major, condus de Lyman Lemnitzer, a mai propus și fabricarea unor probe care să arate că Fidel Castro și refugiații cubanezi erau de vină pentru producerea acelor acte de terorism. Poate că unul dintre cele mai înfiorătoare planuri pe care le-a conceput Lemnitzer a fost acela de a înscena un incident în care un avion de luptă cubanez avea să atace și să distrugă un avion de pasageri plin cu studenți.

5. Traficul de droguri din Los Angeles patronat de CIA

Teoria conspirației: în anii ’80, CIA a facilitat vânzarea de cocaină către clanurile Crips și Bloods din Los Angeles, susținând financiar, cu milioane de dolari din profituri, o armată de gherilă latin-americană.

Adevărul: așa este. În cartea sa, „Dark Alliance: The CIA, the Contras, and the Crack Cocaine Explosion”, autorul Gary Webb subliniază faptul cum cocaina era introdusă ilegal în țară, pentru a fi distribuită, mai apoi, către clanurile din Los Angeles, CIA-ul fiind direct implicat în această operațiune.

„Această rețea de trafic de droguri”, scria Webb, în 1996, în San Jose Mercury News, „a deschis prima „conductă” între cartelurile columbiene producătoare de cocaină și cartierele populate de americani de culoare în Los Angeles, oraș cunoscut ca fiind capital mondială a cocainei. Marfa care s-a livrat și a invadat aceste zone a dus la explozia consumului de cocaină în orașele din America și le-a oferit clanurilor din L.A. banii și legăturile de care aveau nevoie pentru a-și cumpăra arme automate de foc”.

Un amănunt de luat în considerare: pe 10 decembrie 2004, Webb s-a sinucis în condiții suspecte, anchetatorii declarând că acesta a fost găsit împușcat de două ori în cap.

6. Operațiunea Mockingbird: Primele încercări de controlare a mass media

Spre sfârșitul anilor ’40, când tocmai începea Războiul Rece, CIA a lansat un proiect secret denumit Operațiunea Mockingbird. Scopul acestui era de a cumpăra influența și de a control marile trusturi de media. Se dorea ca unii jurnaliști și reporteri să fie direct „corespondenții” agenției, fiind chiar plătiți de aceasta, zvon care ar fi valabil și în ziua de astăzi. Arhitecții planului au fost Frank Wisner, Allen Dulles, Richard Helmes și Philip Graham (de la Washington Post). Aceștia doreau ca organizațiile de știri și jurnaliștii americani să devină spioni și propagandiști pentru guvern.

Lista „agenților” infiltrați în presă a inclus, în cele din urmă, jurnaliști de la ABC, NBC, CBS, Time, Newsweek, Associated Press, United Press International (UPI), Reuters, Hearst Newspapers, Scripps-Howard, Copley News Services și alte publicații și posturi TV sau radio. Până la debutul anilor ’50, CIA avea spioni în domeniul afacerilor, media și chiar în universități.

În prezent, se susține că nici un trust media și nici un jurnalist nu mai este „agent acoperit” al CIA (notă personală: nu cred!).

7. COINTELPRO: Counter Intelligence Programs Against Activists (Programe de Contra Spionaj Împotriva Activiștilor (1960))

COINTELPRO au fost o serie de proiecte ilegale, clandestine ale FBI (Federal Bureau of Investigations) prin care acest serviciu s-a infiltrat în cadrul organizațiilor politice pentru a le discreditat. Printre cei vizați au fost cei care au criticat războiul din Vietnam, susținătorii drepturilor civile (gen Martin Luther King) și mulți alți activiști și jurnaliști.

Actele comise împotriva acestora au inclus războiul psihologic, defăimarea publică în presă prin folosirea de documente și rapoarte fabricate, hărțuirea, condamnarea la închisoare a persoanelor nevinovate și, conform declarațiilor unora, intimidare, posibile violențe fizice și chiar asasinate. Tactici similare (sau mult mai sofisticate) se folosesc, din păcate, și astăzi, inclusiv în America, prin monitorizarea constantă a acestor grupuri de persoane de către NSA.