În scopul consolidării stabilităţii financiare, al supravegherii instituţiilor de credit, dar mai ales în scopul monitorizării, controlării şi reducerii riscurilor la care acestea sunt expuse, s-a înfiinţat Acordul Basel 2, creaţie a Comitetului Basel cu sediul la Basel, organism al Băncii Reglementelor Internaţionale. Acordul de Capital Basel 2 cuprinde reglementări esenţiale privind adecvarea capitalului societăţilor de servicii de investiţii financiare şi este structurat pe trei piloni. Primul pilon conţine reglementări cu privire la cerinţa minimă de capital, în vederea monitorizării şi limitării riscului de piaţă, a riscului operaţional şi a riscului de credit. Pilonul 2 reglementează supravegherea adecvării capitalului, prin verificarea procedurilor interne ale SSIF-urilor privind managementul riscului şi respectarea cerintelor prudenţiale.  În ultimul rând, Pilonul 3 conţine cerinţele de raportare către C.N.V.M referitoare la expunerile la risc şi adecvarea capitalului, toate acestea încadrate într-o disciplină de piaţă văzută ca element esenţial în supravegherea prudenţială.

În ceea ce priveşte modul de control a expunerii la riscul de credit şi monitorizarea acestuia, SSIF-urile pot lua o serie de măsuri printre care:

– SSIF pot calcula, cu acordul C.N.V.M, valoarea ponderată a expunerilor la risc utilizând propriile modele interne;

– Sistemele de management şi de rating al expunerilor la riscul de credit trebuie să îndeplinească unele criterii prin care să permită cuantificarea riscului utilizând indicatori specifici;

– SSIF pot obţine aprobarea în vederea utilizării abordării bazate pe modele interne de rating, numai dacă demonstrează  C.N.V.M. că sistemele implementate, de administrare şi de rating pentru riscul de credit, sunt conforme standardelor şi cerinţelor minime de evaluare a conformităţii, stabilite prin reglementări;

În vederea cuantificării şi limitării expunerii la riscul operaţional, SSIF-urile pot elabora o serie de metode sau combinaţii de metode:

1. Metoda indicatorului de bază constă în determinarea necesarului de capital prin aplicarea unui procent de 15% din media ultimilor trei ani a venitului brut a SSIF.

2. Metoda standardizată presupune descompunerea operaţiunilor SSIF pe tipuri şi subtipuri de activităţi, aplicând procente cuprinse între 12% şi 18% indicatorilor relevanţi pentru fiecare tip de operaţiune. În scopul determinării necesarului de capital se procedează la însumarea rezultatelor obţinute. Această metodă se poate clasifica în alte două tipuri: metoda standardizată alternativă, pentru liniile de activitate bancară cu clientelă reprezentată de persoane fizice şi companii mici, si metoda standardizată, în cazul entităţilor a căror activitate de tranzacţionare şi vânzare de instrumente financiare are o pondere de minim 50% în venitul brut total.

3. Metoda evaluării avansate cuprinde cerinţe stabilite pe baza unor modele interne, integrate în procesul zilnic de management al riscului şi validate de CNVM şi auditorul financiar specializat.

Verificarea procedurilor interne ale SSIF privind managementul riscului de către autoritatea de supraveghere este reglementată de Pilonul 2 al Acordului Basel 2, fiecare SSIF fiind obligat să efectueze stress-testing-uri şi să analizeze scenarii pentru fiecare sector de risc relevant pentru societate.

Pentru a se alinia cerinţelor europene privind disciplina de piaţă, conform Pilonului 3, SSIF trebuie să facă publice date şi informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, în măsura şi condiţiile prevăzute în reglementări, să adopte politici formale pentru asigurarea respectării cerinţelor de publicitate stabilite şi pentru evaluarea adecvării datelor şi informaţiilor publicate, să facă publice datele şi informaţiile necesare cel puţin anual, având posibilitatea stabilirii modalităţilor de publicare a datelor şi informaţiilor necesare şi a mijloacelor de verificare a respectării cerintelor de publicitate. Pentru asigurarea transparenţei şi disciplinei de piaţă, C.N.V.M. poate impune unei SSIF măsuri specifice referitoare la conţinutul datelor şi informaţiilor, frecvenţa cu care trebuie publicate anumite date şi stabilirea termenelor, mijloacelor şi locaţiilor de publicare.

În ceea ce priveşte capitalul iniţial, prevederile noilor directive europene presupun neschimbarea nivelului stabilit de Legea 297/2004 privind piaţa de capital, însă SSIF al căror nivel al capitalului iniţial este de 50.000 EURO, respectiv 125.000 EURO trebuie să dispună de fonduri proprii pentru acoperirea cerinţelor de capital. SSIF al căror nivel al capitalului iniţial este de 730.000 EURO  trebuie să dispună de fonduri proprii pentru acoperirea cerinţelor de capital pentru riscul de piaţă, riscul de credit, expunerile mari şi riscul operaţional.