Află ce produse poţi să vinzi la târgurile meşteşugăreşti

de

Ai nevoie de niște bani în plus, ești talentat, și ai vrea să te orientezi către produsele hand-made? Te-ai gândit zi și noapte ce anume poți să lucrezi pentru a vinde cât mai mult, dar ți se pare că nimic nu merge? Citește în continuare câteva idei de produse pe care ai putea să le vinzi la târgurile meșteșugărești și află câteva ponturi pentru a obține din hand-made un venit considerabil.

Așadar, atunci când vine vorba să îți vinzi produsele hand-made la un târg meșteșugăresc local, fie că acesta are loc la tine în oraș sau în oricare colț de țară, întrebarea de bază nu este ce anume se vinde acum mai bine, ci mai degrabă ce s-a vândut anii trecuți foarte bine? Cele zece sfaturi de mai jos te vor ajuta să găsești răspuns la orice întrebare și te vor ajuta să îți pregătești cele mai interesante produse pentru următorul târg.

1. Atenție la costurile de producție!

Târgurile meșteșugărești nu sunt cea mai bună ocazie pentru a-ți etala întru totul talentul și de a investi foarte mult în produse. Atunci când participi la un astfel de târg trebuie să ai grijă să vinzi produsele cu un preț mai mare decât costurile pe care le-a implicat făurirea lor.
De exemplu, dacă alegi să tricotezi sau să împletești un pulover personalizat pentru bebeluși, iar materialele te costă aproximativ 50 de lei, este puțin probabil ca la un târg să primești un preț mai mare. Astfel, chiar dacă vinzi 1-2 pulovere riști să nu îți acoperi cheltuielile, ca să nu mai vorbim că nu vei face niciun profit. În schimb, dacă alegi să faci niște jucării drăguțe pentru copii, eventual din resturi de materiale pe care le mai ai pe acasă (iar aici trebuie să te ajute și imaginația), este posibil să ai parte de un real succes. Jucăriile hand-made îi vor atrage atât pe copii cât și pe părinți, iar tu vei strânge suficienți bănuți încât să fii motivat să continui cu acestă activitate.

2. Alege publicul țintă

Înainte de a hotărî la ce târg să mergi și ce articole să pregătești pentru vânzare este bine să te informezi mai întâi. Trebuie să afli în primul rând cui i se adresează târgul la care vei participa, dacă este un târg pentru copii, pentru oameni mai în vârstă sau dacă se pretează pentru mai multe categorii de oameni. Aceste informații te vor ajuta să te hotărăști ce produse vei vinde.

3. Practică prețuri cât mai mici

De asemenea, trebuie să știi dacă intrarea la eveniment va fi liberă sau dacă organizatorii vor percepe taxă. Acest lucru contează atunci când fixezi prețurile produselor hand-made. De obicei, indiferent de publicul căruia te adresezi și de costurile organizatorice, prețul unui produs nu ar trebui să depășească 50 de lei. Dacă totuși ești nevoit să crești prețul ai grijă să nu depășești cu mult această valoare. Cei mai mulți clienți nu sunt dispuși să cheltuiască sume mari de bani la târgurile meșteșugărești.

4. Orientează-te către cadouri

O altă idee de care ar trebui să ții cont atunci când te gândești ce anume mai poți vinde, este aceea de a te orienta către cadouri. Dacă se poate, și personalizate. Fie că este vorba despre cadouri pentru părinți, bunici, copii sau partener de viață, creează obiecte utile și drăguțe care pot fi folosite zi de zi. Această strategie te poate scoate din încurcătură atunci când nu mai inspirați și îți poate aduce un venit frumușel.

5. Alege produse pe care le poți face rapid

Această variată este foarte bună atunci când ești în criză de timp. Îndreaptă-ți atenția către produse a căror realizare nu îți ia mai mult de oră. Ideal ar fi să poți realiza un produs la jumătate de oră. Dacă ai găsit un astfel de articol, ar trebui să îl realizezi constant. Mai multe produse hand-made realizate cu puține costuri și într-un timp cost îți vor aduce negreșit un profit considerabil.

6. Creează seturi

Creează seturi din obiectele hand-made care au aceeași utilitate sau au o oarecare legătură între ele. Astfel, îi vei ușura misiunea cumpărătorului. Gândește-te, de exemplu, la seturile pentru Paște sau Crăciun. Fiecare tindem să le alegem pe acestea în detrimentul produselor separate pentru că ne poate costa și mai puțin, dar ne scutesc și de o bătaie de cap în pus dacă este vorba de cadouri.

7. Urmărește trendurile

Ce anume este la mare căutare în perioada în care te pregătești să mergi la un târg? Ce anume a devenit viral pe internet în ultima perioadă? Ține cont de aceste lucruri și creează obiecte hand-made la modă.

8. Invită-ți prietenii la târg

Roagă-ți prietenii să îți viziteze standul și, dacă ai la vânzare tricouri, șepci sau căciuli, invită-i să le poarte. Asta îi poate atrage pe ceilalți vizitatori.

9. Pune prețul la vedere

Ai grijă să pui etichete cu prețul fiecărui obiect în parte pentru ca posibilul cumpărător să aleagă în cunoștință de cauză. Încearcă să concepi câteva oferte de preț sau aplică o reducere la produsele pe care vrei să le vinzi mai repede. Poți merge pe varianta un produs cumpărat, unul gratis sau la jumătate de preț, trei produse la un preț mai mic decât dacă ar fu achiziționate separat, etc.

10. Alege culorile potrivite

Atunci când creezi un produs hand-made, pentru a fi sigur că vei atrage și clienți cu el, ai grijă să folosești culori frumoase, luminoase și care pot fi purtate (în cazul obiectelor de îmbrăcăminte) de mai multe categorii de persoane. Orientează-te către albastru deschis, portocaliu, violet, verde sau chiar roz și poți fi sigur că nu vei da greș.