E demonstrat faptul că informaţia negativă atrage atenţia şi influenţează mai mult decât cea pozitivă. Acest lucru este aşa fiindcă oamenii încearcă să evite situaţiile sau caracteristicile negative şi riscante. Electoratul vrea să ştie modul în care trăsăturile sau deciziile trecute negative ale candidatului îi vor influenţa viaţa personală, de alegător, atunci când acesta va ajunge la putere.

Pentru analizarea acestor tehnici de competiţie politică vom lua pe rând câteva dintre ele:

1. Utilizarea social media

Antonio Momoc în lucrarea „Candidații populiști și noile tehnologii în alegerile prezidențiale din 2009” susţine că „Alegerile din 2009 reprezintă prima campanie prezidenţială din România în care candidaţii au folosit Facebook, după ce reţeaua de socializare fusese utilizată la locale în 2008. La prezidenţialele din 2009 competitorii au recurs la site-uri de campanie şi bloguri, dar şi la social-media: site-uri de videosharing (YouTube) şi reţelele de socializare (Facebook, Twitter).” Aşadar, începând din 2009, o dată cu creşterea utilizatorilor de social media, comunicarea politică online începe să ia amploare.

Concluziile studiului intitulat „Social Media and Political Communication: Case study – The Parlamentary Parties în România” de Tănase Tasenţe şi Nicoleta Ciacu afirmă că cele două partide care formează actuala alianță de guvernare în România, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal utilizează,in proportie de 83,33% componentele Social Media şi anume: Facebook, Twitter, Bloguri, Youtube , FlickR și altele (forumuri, LinkedIn etc).

O dată demonstrată prezenta activă a politicienilor români în social media este evident faptul că paginile acestora sunt urmărite de o mulţime de utilizatori care devin consumatori de mesaje politice, fie pozitive, fie negative. În acest caz, putem lua ca exemplu profilul de facebook al senatoarei Elena Udrea, care are peste 50.000 de „like-uri”. Într-o postare din data de 13 mai, Elena Udrea postează un banc, cu precizarea că l-a preluat de pe site-ul revistei Kamicaze, cu referire la popularele glume la adresa lui Crin Antonescu, şi anume: „Crin Antonescu: S-a făcut deja anul de când guvernăm? Când naiba, că nici n-am auzit ceasul!?” Ei bine, aceasta postare reprezintă cu siguranţă un mesaj negativ, irelevant din punct de vedere politic şi nepoliticos, la adresa politicianului în cauză, iar în ceea ce priveşte eficacitatea mesajului, aceasta postare are peste 500 de „like-uri” şi 60 de „share-uri”, lucru care desemnează feeback-ul susţinătorilor Elenei Udrea.

2. Pamfletul politic

Dumitrescu Doru afirmă într-un post de pe blog-ul său: „Ce societate, ce civilizaţie, ce popor ar putea merge mai bine satirizat, dacă nu cel român. Cred că acest gen şi-a atins apogeul în această ţară, pentru că nu-i aşa, România este ţara în care spălăm Ferrari-ul la fântânile arteziene, este ţara în care Preşedintele loveşte un copil şi după dă vina pe pixelii albaştri şi ţara în care un prim-ministru sună la radio dându-se propria ei admiratoare.” Cu toate că am afirmat mai sus faptul că mesajele irelevante politic nu au vreo influenţă asupra electoratului este clar că românii s-au obişnuit să caute şi să amplifice diferite picanterii din viaţa personală a politicienilor şi nu numai.

Printre cele mai populare şi de actualitate publicaţii de acest gen sunt cei de la „Academia Caţavencu” şi „Times New Roman”. Exemplu de pamflet politic, postat în data de 17 mai 2013 pe site-ul timesnewroman, având peste 1700 de „like-uri”, având titlul: „Părinţii lui Remus Cernea, uimiţi de succesul acestuia: Noi l-am crescut pentru blană”. Prin ironie şi pamflet se urmăreşte accentuarea unor moravuri, ridiculizarea unor trăsături şi atragerea atenţiei asupra unor probleme de interes public. Totodată, râsul şi bună dispoziţie sunt absolut necesare. Acestea fiind spuse: „90% dintre români urăsc corupţia, dar ar accepta o mică sumă de bani ca să se facă că n-o văd.”

3. Caricaturile politice

Odată cu înlăturarea regimului de tip comunist caricaturile politice în România au luat cu totul a altă fată, au apărut ziare de profil în care se prezentau caricaturi ale politicienilor. Caricaturile politice în presa scrisă au apărut la începutul anilor 90, spre deosebire de cele televizate care au apărut mai târziu.

În ultimii ani, o dată cu creşterea utilizatorilor de internet, caricaturile politice au luat amploare în ziare online, website-uri sau blog-uri de satira politică. Prin caricaturile politice se transmite o anumită opinie, cu o mare putere de influenţa asupra cititorului pentru că în general acestea abordează teme social-politice, deci devin teme de interes public atât pentru persoane politice sau apolitice, cât şi pentru orice individ interesat de problemele cotidiene.. În România, la ora actuală, printre cele mai notorii ziare din acest domeniu se afla Academia Caţavencu. Pe lângă secţiunile dedicate strict caricaturilor, în general acestea se folosesc şi pentru a da un plus de umor şi culoare articolelor. Şi pentru că romanilor le place să facă „haz de necaz”, caricaturile reprezintă un ingredient de succes în arteriolele jurnaliştilor, spre neplăcerea politicienilor protagonişti.

Un exemplu de caricatura politică preluată de pe site-ul www.academiacatavencu.info: