Beneficiile inulinei

de

O problemă cu care se confruntă un număr tot mai mare de persoane în zilele noastre este pierderea în greutate. Numeroși nutriționiști au încercat să creeze diete pentru o slăbire rapidă și programe personalizate bazate pe controlul strict al caloriilor consumate însoțite de activitate fizică regulată. Aceste diete au efect dar nu pentru toată lumea. Fiecare organism reacționează diferit dar există câteva reguli generale de nutriție care nu au cum să dea greș atunci când sunt respectate și aplicate corespunzător.

Cele mai importante principii de bază după care ar trebui să ne ghidăm când hotărâm să slăbim și să ne menținem corpul sănătos sunt: sportul sau efortul fizic controlat, mâncatul cât mai natural cu putință, calcularea necesarului de calorii în funcție de metabolism și detoxifierea.

Cum ne ajută inulina

Fibrele dietetice provenite de la produsele alimentare pe bază de plante, cum ar fi fructe, legume, cereale integrale și leguminoase, întrețin sănătatea gastro-intestinală și ajută la menținerea unui nivel scăzut al colesterolului în sânge. Dietele bogate în fibre au fost asociate cu menținerea greutății și chiar cu pierderea în greutate. Inulina poate fi considerată un mod natural de a mări aportul de fibre alimentare consumate, de a înlocui alimentele bogate în grăsimi și de a adăuga o ușoară tentă de dulce alimentelor procesate.

Fructele și legumele au un conținut ridicat de fibre cu ajutorul cărora organismul absoarbe mai bine nutrienții din alimente, favorizând o digestie ușoară și creșterea energiei în organism. Un studiu recent a demonstrat însă că fructele, odată consumate, cresc pofta de mâncare foarte mult și suntem tentați să consumăm un număr mare de calorii ce poate depăși necesarul zilnic al organismului. Rezultatele cercetării studiului au mai indicat următoarele: șase grame de inulină adăugate în orice aliment pot fi la fel de sățioase ca 260 de calorii.

Inulina este alcătuită din fibre de origine vegetală extrase din rădăcinile unor plante care conțin fructoză și enzime digestive naturale ( Bifidobacterium sp.). Aceste “bacterii bune” stabilizează flora intestinală și asigură sănătatea colonului. Spre deosebire de fructe, inulina produce efectul opus. Dizolvată în diverse substanțe și consumată, ea favorizează apariția senzației de sațietate ce ajută la scăderea nevoii de consum resimțită. Favorizând simultan creșterea energiei vitale a întregului organism și scăderea aportului de calorii necesare arderilor metabolice, se poate spune că inulina constituie „un ajutor” în lupta cu kilogramele în plus.

În cadrul curelor obișnuite, obiceiurile alimentare se pot schimba radical, fapt ce poate conduce la pierderi de minerale sau de vitamine. Inulina este recomandată în cazul curelor de slăbire pentru că favorizează absorbția calciului, magneziului și fierului din alimentele consumate și îmbunătățește sistemul imunitar. Așadar inulina asigură vitalitatea organismului chiar și atunci când consumăm un număr foarte mic de calorii. Este utilizată și ca îndulcitor înlocuind zahărul în alimentele grase și făinoase. Poate fi consumată de diabetici deoarece această substanță nu prezintă efecte asupra glicemiei.

Detoxifierea ficatului este de asemenea un factor important în reducerea greutății care merită a fi menționat aici. Prin consumarea alimentelor care ajută ficatul să funcționeze mai eficient, funcțiile întregului organism pot fi îmbunătățite. Și aici inulina are un rol benefic în eliminarea toxinelor din ficat ajutând totodată la combaterea constipației precum și la reducerea riscului alergiilor alimentare.

Ficatul este un organ foarte important pentru funcționarea organismului. În fiecare zi, corpul uman este expus unor toxine dăunătoare imposibil sau greu de evitat precum unele medicamente, poluarea sau chimicalele din mâncare. De detoxifierea organismului este responsabil ficatul iar pentru a-l ajuta, trebuie să consumăm zilnic fibre și să ne hidratăm corespunzător. Câteva alimente care ajută de asemenea la detoxifierea ficatului sunt: avocado, turmericul, coriandrul, usturoiul, varza, grapefruit-ul și citricele.

Inulina conține 95% fibre solubile dar nu trebuie consumată în cantități foarte mari deoarece poate duce la balonare. Consumată moderat și pentru o perioadă mai îndelungată te timp, inulina are efecte considerabile în pierderea greutății; chiar dacă nu promite scăderi masive în greutate într-un timp scurt, inulina merită să fie consumată pentru a slăbi, pentru menținerea unui nivel optim al tranzitului intestinal, pentru o digestie ușoară dar și pentru menținerea energiei vitale la un nivel ridicat în organism.

Unde găsim inulina?

Inulina reprezintă o sursă de fibre dietetice naturale care se găsește în foarte multe alimente precum anghinare, usturoi, ceapă, sparanghel, praz, grâu, secara sau rădăcină de cicoare, aceasta din urmă fiind cea mai bogată în inulină.
Există de asemenea și suplimente naturale de inulină solubilă care poate fi inserată în alimentele consumate fără a influența foarte mult gustul acestora.