Cum au influențat samuraii artele marțiale

de

Samuraii, care erau războinici aflați în slujba lorzilor feudali (daimyo), au jucat un rol important în războaiele și în istoria Japoniei, încă din perioada Heian (794-1185), și până în perioada Feudală sau a Japoniei Medievale (1185-1600). Pe parcursul secolelor, ei au dezvoltat diverse stiluri de luptă militare numite și „bujutsu”, „budo” sau „bugei”.

Inițial, diferit față de cum îi știm noi, ei foloseau ca armă arcul (yumi) și săgețile și intrau în lupta călare, protejați de o armură cunoscută sub numele de o-yoroi. Ulterior, ei au devenit vânători de capete care fugeau de pe câmpul de luptă atunci când omorau un adversar, pentru a prezenta capul acestuia stăpânului care îi plătea de fiecare dată când ei reușeau să aducă dovada faptului că au ucis un inamic în luptă.

Samuraii au devenit din ce în ce mai neloiali față de stăpânii lor, pe măsură ce îi schimbau pe aceștia foarte des, la fel cum un angajat din prezent face atunci când se mută de la un loc de muncă la altul.

Perioada Edo (1603-1868) a fost era de după Japonia Feudală în care țara a devenit mai liniștită și mai prosperă, fiind unificată și condusă de shogunul Tokugawa. Această perioadă este una dintre cele mai des prezentate în filmele cu samurai, în emisiuni de televiziune și în desene. Societatea era împărțită în patru clase bazate pe Confucianism: samuraii, țăranii, artizanii și negustorii.

Samuraii reprezentau doar 7-8% din populația Japoniei și aveau dreptul legal de a purta asupra lor katana (sabia lungă) și wakizashi (sabia scurtă) și puteau ucide pe oricine considerau că le-a compromis în vreun fel onoarea. Deși aveau aceste drepturi de a purta arme la ei, nu mai aveau nici un fel de importanță militară, fiind numai un simbol al clasei lor și neputând deține foarte multe terenuri.

Prin contrast, țăranii, negustorii și artizanii dețineau pământuri, produceau bunuri, plăteau taxe, dar nu aveau voie să poarte arme asupra lor. Unii samurai erau aristocrați și păstrau o relație bună cu stăpânii lor, în timp ce alții, care nu mai aveau un stăpân, deveneau ronini.

Neavând dreptul de a deține pământuri și dispunând de mult timp liber, abilitățile samurailor erau menținute mai mult ca o formă de disciplină și ca o artă, decât ca o formă de luptă propriu zisă. Aceasta a fost perioada în care codul de etică și cavalerism, Bushido, a fost formalizat.

Odată cu introducerea codului Bushido, samuraii s-au transformat oficial, din niște războinici ucigași, în simboluri ale clasei, disciplinei și eticii până la sfârșitul perioadei Edo. Tot atunci au dispărut și ultimii ronini de pe fața pământului din Țara Soarelui Răsare, ca un miraj din trecut.

Practicanții artelor marțiale menite să omoare s-au transformat, la rândul lor, în practicanții unui stil de viață și a unei filozofii la mijlocul perioadei Meiji, când s-a introdus codul Budo.

Ceea ce, inițial, se voia a fi un fel eficient de luptă, ușor de învățat, mai ales în scopuri militare, a ajuns să fie și mai complex, luând o formă a disciplinei fizice care necesită o perioadă foarte lungă de învățare și punere la punct. Disciplina fizică a fost filosofată și, într-o anumită măsură, mistificată, devenind un fel de viață nu numai pentru corp, ci și pentru minte și suflet.

Popularizarea codului Bushido în lumea modernă, precum și introducerea sa în Vest și reapariția sa în Est, au dus la promovarea ideii că arta marțială este o filozofie și un fel de viață, nu doar o simplă metodă de luptă.