Cum îți pregătești copilul pentru prima noapte acasă la un prieten

de

Poate nu credeai că se va întâmpla atât de repede, dar iată că puiul tău nu mai este chiar așa de mic și își dorește deja să fie mai independent. Pentru a nu te trezi luat pe nepregătite, citește articolul de mai jos și vezi cum îți poți pregăti copilul pentru prima noapte petrecută departe de voi.

Odată cu începerea școlii cel mic va lega prietenii mult mai strânse decât cele de la grădiniță, de exemplu, și nu va trece mult până când îți va cere voie să rămână peste noapte acasă la prietenul cel mai bun. Chiar dacă nu ți se pare un lucru foarte grav sau periculos, este important să știi că pentru cel mic, această noutate poate reprezenta un motiv real de stres, chiar dacă inițial a fost foarte încântat de idee.

Dacă acum ceva vreme vă povesteam despre cum să organizezi o petrecere reușită pentru copilul tău, de data aceasta ma voi opri la un subiect la fel de important și care le dă copiilor motive de bucurie în egală măsură.

Așadar, iată care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le faci înainte ca cel mic să își petreacă noaptea departe de casă.

1. Vorbește cu cel mic

Așa cum spuneam și mai sus, chiar dacă inițial, sau în aparență, poate părea că este entuziasmat de ceea ce urmează să se întâmple, în adâncul sufletului copilul se poate simți stresat sau nepregătit pentru o astfel de experiență.

Ai grijă să discuți aceste aspecte cu copilul tău și să îl încurajezi asigurându-l că nu i se poate întâmpla nimic rău.

2. Pregătește-i cele necesare

Dacă cel mic va avea la îndemână mici obiecte personale, precum o pernuță sau o păturică, anxietatea de separare de mediul lui obișnuit poate fi mult mai ușor de suportat.

De asemenea, dacă cel mic are de urmat o dietă specifică, este bine să îi puneți în bagaj cele necesare, pentru a fi siguri că nu se va abate de la planul alimentar.

La fel se poate proceda și dacă cel mic are de luat un tratament. În cazul în care cel mic nu-și poate administra singur medicația, vorbiți cu părinții celuilalt copil și asigurați-vă că vor avea grijă de acest aspect.

3. Roagă-l să te sune

Pentru a te asigura că totul este în regulă (și pentru a scăpa de grijile cu care cu siguranță vă veți confrunta) rugați-l pe copil să vă sune înainte de culcare pentru a vă ura noapte bună. Dacă cel mic nu are încă un telefon, rugați-i pe părinții celuilalt copil să îi faciliteze accesul la telefon.

4. Respectați-vă ritualurile

În cazul în care copilul dumneavoastră nu a fost invitat să participe și la cină de către prietenul lui, atunci aveți grijă să mănânce acasă. În afară de faptul că evitați să i se facă foame peste noapte, vă mențineți și obiceiul de a lua cina în familie. De asemenea, puteți să îi faceți celui mic baia de seara, pentru a vă păstra ritualurile în totalitate.

5. Reamintește-i să se poarte frumos

Entuziasmul întâlnirii dintre cei doi prieteni și noutatea dormitului într-o casă străină îl poate face pe copilul tău să uite de reguli și bune maniere. Pentru a fi sigur că experiența va fi una plăcută atât pentru copii cât și pentru părinți, amintește-i celui mic câteva reguli de conduită pe care trebuie să le respecte atunci când este musafir.

De asemenea, nu uita să îi spui că vei suna la familia gazdă pentru a te asigura că totul decurge așa cum trebuie.

6. Plănuiți activități pentru weekend

Dacă simți că cel mic este stresat de faptul că trebuie să doarmă într-o casă străină, dar își dorește totuși să facă asta, vorbește cu el și încurajează-l, așa cum aminteam și la început. Mai mult, pentru a trece mai ușor peste noapte, plănuiți o activitate pentru weekend care să vă facă amândurora plăcere. În acest fel, copilul va aștepa cu nerăbdare să faceți ceea ce v-ați propus și va trece mai ușor peste noutatea dormitului acasă la un prieten.

Odată ce ați bifat aceste aspecte, experiența petrecerii primei nopți în altă casă nu poate fi decât una plăcută, atât pentru copil cât și pentru părinți.