Cum sa faci poze mai bune cu telefonul mobil

de

Nu contează motivul pentru care vrei să faci poze, însă un lucru rămâne cert: întotdeauna vei dori ca momentele imortalizate să fie surprinse cât mai bine, chiar perfect, dacă se poate. Acest lucru este valabil pentru oricine și pentru orice dispozitiv electronic folosit la pozat, de la camere foto dedicate, până la telefoane mobile.

Și că am adus vorba despre telefoane, să vedem cam ce anume am putea face pentru a spori calitate pozelor pe care le facem cu ele. Chiar dacă scopul unui mobil nu este tocmai acela de a ține locul unui aparat foto, asta nu înseamnă că nu putem îmbunătăți calitatea instantaneelor pe care el le produce. Așadar, care sunt pașii pe care trebuie să îi urmăm în această direcție?

1. Lumina ambientală contează

Și încă destul de mult. Dacă ea este foarte slabă sau lipsește, îți poți lua adio de la poze de calitate. Telefonul tău este dotat cu bliț? Verifică să vezi dacă e activ și fii atent la lumina din jur. De îndată ce ai găsit condițiile perfecte pentru a face o poză, apasă butonul camerei foto! Ține minte: o lumină cât mai bună = fotografii cât mai bune, care vor arăta excelent!

2. Alege cu grijă fundalul

Alături de lumina ambientală despre care am discutat mai sus, fundalul unei poze este și el important. Așează-te într-o poziție din care poți scoate maximul din el! Scapă de tot ceea ce nu este necesar sau nu este pe placul tău. Dacă locul ales are mult trafic (auto, pietonal etc.), schimbă-l sau așteaptă ca acesta să se diminueze, abia apoi fă poza! Răbdarea, într-o astfel de situație, este unul din lucrurile de preț pe care trebuie să le ai ca fotograf.

3. Exersează, exersează, exersează

Nimeni nu se naște învățat și nimeni nu poate spune că tot ceea ce a făcut în viață i-a ieșit chiar din prima. Iată de ce este nevoie să exersezi constant. Fă mai multe poze și vezi care din ele au ieșit cel mai bine. Încearcă să vezi de ce acestea arată mai bine decât restul. Ce anume ai făcut pentru a ajunge la acel rezultat? Cum ți-ai ales lumina, fundalul, subiectul etc.? Dacă se poate, aplică învățămintele trase și data viitoare!

4. Îți plac selfie-urile? Zâmbește!

Ești fanul selfie-urilor? Atunci asigură-te că arăți cât mai entuziasmat, mai fericit. Zâmbește! Nimeni nu vrea să vadă poze în care apari posomorât sau fără chef (excepție face situația în care ești rudă cu Pisica Morocănoasă (Grumpy Cat)!

5. Curăță frecvent lentila camerei foto

Pare evident, dar nu multe persoane știu că, pentru a face poze bune, trebuie să ai grijă de camera foto. Din când în când, trebuie curățată, deoarece pe lentila ei se depun fire de praf și alte reziduuri care, în timp, formează o peliculă ce strică, într-o anumită măsură, calitatea fotografiilor pe care le faci.

Deci, data viitoare când observi că pozele tale nu mai arată la fel de bine ca până atunci, gândește-te la ceea ce am spus mai sus și aruncă o privire la camera foto. Chiar dacă nu pare murdară, nu este o idee rea s-o ștergi pentru a îndepărta posibilele urme de praf depuse pe ea. Când faci această operațiune, ai grijă ce substanțe folosești! Unele din ele nu sunt recomandate pentru a fi utilizate pe suprafețe cum ar fi monitoarele LCD, LED, monitoarele camerelor foto, lentilele acestora etc.

6. Dezactivează toate efectele speciale

În prezent, foarte multe telefoane mobile, mai ales cele de tip smartphone, au în programul camerei foto efecte speciale ce pot fi adăugate pozelor când sunt făcute. Sau, dacă nu au, atunci se pot instala o sumedenie de aplicații care îndeplinesc acest rol. Totuși, nu te-aș sfătui să le folosești. Nu întotdeauna sunt o idee bună. De cele mai multe ori, pot strica o poză în loc s-o îmbunătățească.

Dacă ții neapărat să adaugi efecte speciale, fă-o într-un program de editare a fotografiilor, gen Adobe Photoshop. Vor arăta, probabil, mult mai bine decât cele din programul telefonului!