Mănăstirea Voroneț – Capela Sixtină a Estului

de

Mănăstirea Voroneț poartă hramul Sfântului Gheorghe, fiind una dintre cele mai de seamă ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. Construită în 1488, mănăstirea se află în satul Voroneț, actualmente cartier al orașului Gura Humorului, la 36 de km de Suceava. La origine, Voronețul este strâns legat de două mari personalități ale istoriei noastre: Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei și cuviosul părinte Daniil, cel dintâi stareț al mănăstirii

 

Mănăstirea Voroneț este atestată documentar pentru prima dată în anul 1472, însemnările bisericii arătând că lucrările de construcție au durat aproape patru luni, o performanță uimitoare pentru acele vremuri. Voronețul este unul din primele monumente istorice din Moldova creat într-un stil original, sintetizând elemente bizantine, gotice și autohtone într-un mod organic și deosebit din punct de vedere estetic.

Muralele din interiorul bisericii datează încă din timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1496), în timp ce pictura exterioară a Voronețului este apreciată ca fiind opera cea mai valoroasă a artei feudale moldovenești.

Mănăstirea Voroneț este supranumită „Capela Sixtină a Răsăritului”, fiind cunoscută în mod special pentru fresca de pe fațada de vest a bisericii numită „Judecata de Apoi”. „Albastrul de Voroneț” este unic în lume, fiind numit și „roșul lui Rubens”, pe fondul albastru fiind reprezentată Genealogia lui Iisus Hristos, iar pe coloane marii filosofi greci și latini ai antichității. Alte picturi care atrag atenția sunt Cina cea de Taină, Împărtășirea Apostolilor, Spălarea Sicioarelor, Ciclul patimilor și portretul domnitorului Ștefan cel Mare.

Un element caracteristic al acestor picturi este dat de imaginația și creativitatea artiștilor care le-au realizat, prin introducerea motivelor folcorice, precum arhanghelii care suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte. De asemenea, Voronețul include și obiecte de importanță istorică precum jilțurile și stranele din secolul al 16-lea, un jilț domnesc care este o capodoperă a sculpturii în lemn, mormântul mitropolitului Grigore Roșca și al lui Daniil Sihastrul.