Ecaterina de Medici a fost regină a Franţei care a lăsat în urmă-i numeroase enigme şi evenimente sângeroase. Se ştie că ea avea o puternică influenţă asupra oamenilor din jurul său. Unora le aducea glorie, altora — moartea (poate că, din acest motiv, ea a fost supranumit „Regina Neagră”). Şi nu doar ea, ci toată dinastia de Medici era considerată misterioasă.

Tatăl Ecaterinei, ducele Urbino, era nepotul papei Leon al X-lea. Mama ei era franţuzoaică. Ecaterina a rămas, foarte repede, orfană de mamă şi de tată. Copilăria i-a coincis cu perioada furtunoasă în care Florenţa încerca să-şi obţină independenţa politică. După moartea părinţilor, fata a fost trimisă la Roma, unde Papa Leon al X-lea a dat-o în grija altui nepot al său, cardinalul Giulio de Medici. La vârsta de şase ani, ea a fost trimisă din nou la Florenţa, pentru studii. Copilăria fără griji s-a terminat atunci când Papa Leon al X-lea a început să considere Florenţa — independentă. din punct de vedere politic — drept feudă personală.

În anul 1527, oraşul s-a răsculat, hotărând să scape pentru totdeauna de suzeranii Medici; ramura veche a acestei familii o reprezenta acum doar Ecaterina, care avea opt ani. Neajutorata copilă era nevoită să suporte toată ura orăşenilor faţă de familia Medici. În orasul asediat, tânăra ducesă era ameninţată. ba că va fi dusă într-un bordel, ba că va fi ţinta gloanţelor lângă peretele cetăţii. Temându-se că ar putea ridica îndreptăţite pretenţii politice, moştenitoarea era ţinută ca ostatic şi mutată dintr-o mănăstire într-alta. În acest timp, unchiul ei se îngrijea de propria sa carieră, devenind curând papă, sub numele, Clement al VII-lea. Atunci, el a chemat-o pe Ecaterina la Roma, ea locuind doi ani în luxosul Palat al doamnelor. Măreţia şi eleganţa interioarelor, create de mai multe generaţii de pictori şi arhitecţi, i-au format un rafinament artistic deosebit, iar bogata bibliotecă a Vaticanului i-a dezvoltat şi mai mult intelectul. Când Ecaterina a împlinit doisprezece ani, părea că toate nenorocirile au rămas în urmă. Ea s-a îndrăgostit, până la uitare de sine, de vărul său Ippolitto. Acesta era un tânăr frumos, cu opt ani mai mare decât ea şi deja era cardinal. Ippolitto era vrăjit de erudiţia şi inteligenţa fetei. În octombrie 1533, la insistenţa lui Clement al VII-lea, Ecaterina s-a căsătorit cu ducele de Orlean, devenit ulterior regele Franţei, Henric al II-lea. Ei au avut împreună 10 copii, dintre care au supravieţuit 4 băieţi şi 3 fete.

Copilăria grea a învăţat-o să judece realist, să nu se încreadă în cei din jur şi să-şi ascundă secretele. Cei care o cunoscuseră pe Ecaterina, încă din palatul papei, au remarcat în privirile ei agerime şi o răceală metalică. Ca orice om, ea avea insuşiri şi bune, şi rele, însă a intrat în istorie ca o iubitoare egoistă de putere, o criminală dură, o făţarnică ambiţioasă şi o intrigantă şireată.

În anul 1536, Henric devine, pe neaşteptate, moştenitor al tronului. Fratele său Francisc a băut, într-o zi călduroasă, un pahar de apă cu gheaţă şi a murit imediat. În cronicile istorice despre intâmplările de la curtea Franţei, nu a fost numit vinovatul de această moarte, cu toate că nimeni nu se îndoia că Francisc a fost otrăvit. După mai mulţi ani, de această moarte, este invinuită Ecaterina de Medici. Când Henric a moştenit tronul, Ecaterina se implica în treburile de stat şi în soluţionarea intrigilor de la curte, câştigându-şi adepţi. Ea urmărea un scop precis: acela de a păstra pentru copiii săi moştenirea aflată pe teritoriul a două ţări. Această dorinţă i-a dezvoltat simţul responsabilităţii şi al autorităţii. Înţelegea mai bine decât soţul său cât era de dificil să facă acest lucru într-un stat fragmentat în două tabere religioase: protestanţii şi catolicii. Ecaterina era pasionată de magie şi de ştiinţele oculte; nu în zadar familiei Medici îi mersese vestea de familie de vrăjitori şi otrăvitori. Într-adevăr, regina, nu se evidenţia prin religiozitate şi, cu trecerea anilor, creştea interesul ei pentru ocultism. Ea il vizita des pe Nostradamus, care-i îndeplinea toate rugăminţile şi chiar a prezis soarta moştenitorilor tronului.

Prezicerile se făceau în condiţii misterioase. Într-o cameră specială, prorocul învârtea „roata vremii”. Ecaterina şi Nostradamus se aşezau în faţa oglinzii. În oglindă, trebuia să apară feţele fiilor ei, iar numărul de rotaţii arăta durata domniei fiecăruia. Prima prezicere se referea la Francisc, în cazul căruia roata a refuzat să se învârtă. Al doilea a fost Carol al IX-lea, roata a efectuat 14 rotaţii. A urmat Henric al III-lea — roata s-a învârtit de 15 ori. Atunci când Ecaterina a încercat să-l vadă în oglindă pe fiul cel mic, ducele de Anjou, ea l-a văzut brusc pe… Henric de Navarra! Cu regret, Nostradamus a avut dreptate: Francisc a stat pe tron un an şi patru luni, Carol al IX-lea — 14 ani, iar ducele de Anjou nu a purtat coroana regală . in anul 1559, s-a realizat altă profeţie a lui Nostradamus.

În ajunul nunţii fiicei mai mari, Elisabeta, cu regele Spaniei Filip al II-lea, a avut loc un turnir al cavalerilor, la care a participat şi Henric. Suliţa adversarului s-a rupt în casca regelui şi i s-a înfipt în ochi. Doctorii nu au reuşit salveze viaţa. Cu toate că, oficial, pe tron a urcat Francisc al II-lea, care atunci avea 16 ani, statul era, de fapt, condus de mama regină, rămasă văduvă. Ecaterina s-a străduit, prin diverse intrigi, prin aranjarea unor ciocniri între adversarii săi şi prin împăciuiri, să păstreze dreptul fiilor săi de a deţine puterea, în felul acesta ea avându-şi rolul său în conducerea a creat o reţea de agenţi ai săi nu doar în Franţa, ci şi în toată Europa. Peste tot avea spioni, dar oricât a încercat să facă ordine în regat, totul a fost zadarnic. Ea şi fiii săi conduceau Franţa într-o perioadă dificilă, atât din punct de vedere politic, cât şi religios. Duşmănia dintre catolici şi hughenoţi punea în pericol existenţa ţării. Ecaterina se considera pe sine salvatoarea tronului, dar imixtiunea ei între cele două partide provoca doar nemulţumiri şi, drept consecinţă, s-a produs un masacru. Trezoreria era epuizată definitiv, poporul nu avea ce să mănânce, iar Ecaterina acum scotea ţara dintr-un necaz şi imediat se profila un altul. Imediat după moartea reginei Ecaterina de Medici, au început acuzele: că a fost o otrăvitoare, o vrăjitoare, o asasină a celor incomozi.

Istoricii consideră că mare parte din crime i le-a atribuit reginei fantezia scriitorilor. Mulţi au uitat sau nu au vrut să ţină seamă de mărturiile unor contemporani ai Ecaterinei, care, cunoscând-o bine, afirmau că, în veşmintele negre de regină văduvă, se afla o femeie plăcută, plină de viaţă, veselă şi cu un caracter remarcabil, cu maniere elevate şi cu o minte lucidă. Ea citea mult, organiza cu plăcere serbări, construia palate, parcuri frumoase, se pricepea să citească proiecte şi să facă estimări. Biblioteca ei personală număra 4500 de volume, iar la curtea regală erau angajaţi, cu salariu, poeţi şi pictori. În ceea ce priveşte alte secrete ale celebrei familii, cercetătorii italieni au descoperit o crimă misterioasă — asasinarea marelui duce de Toscana, Francesco I, care făcea parte din familia Medici, şi a soţiei sale, Bianca Cappello.

A fost deschis cavoul familiei, aflat în biserica San Lorenzo. Osemintele au fost cercetate minuţios de toxicologi şi istorici. Până în momentul deschiderii cavoului, exista o versiune oficială despre moartea acestora, conform căreia soţul soţia au murit de malarie. Rezultatul cercetărilor contemporane i-a uimit pe toţi: ei au murit otrăviţi cu arsenic! Cine fi otrăvit pe duce şi pe ducesă? A devenit clar că asasinul a fost cardinalul Ferdinando de Medici. După moartea fratelui său, el a urcat pe tronul Toscanei. În zilele noastre, aproape întâmplător, după altarul principal al Capelei Medici, în Florenţa, a fost descoperită o cameră secretă de înmormântare, unde se aflau osemintele mumificate ale unor copii.

După trecerea a cinci secole, pe unul dintre copii, s-au păstrat bine veşmintele bogate din atlas roşu şi o coroană metalică, în formă de coroniţă de flori. Conform rezultatelor expertizei, băiatul avea mai puţin de 9 ani. şi mai mult a uimit cercetătorii un alt mormânt. Conform numeroaselor presupuneri, acolo trebuia să se afle corpul lui Filipino, fiul marelui duce Francesco I. „Din documentele istorice, noi ştiam că Filipino avea patru ani şi nouă luni când a murit, povesteşte cercetătorul. Dar ceea ce am descoperit era scheletul unui prunc de un an! Desigur, s-ar putea presupune vreo greşeală în determinarea vârstei, doar că aceasta este exclusă. Absolut! A

ltceva ar fi fost dacă era vorba de plus-minus patru luni, insă ani… Azi este cert doar faptul că acel copil, care a fost înmormântat sub motiv că era Filipino, nu era Filipino!”. Aici se ascunde una dintre cele mai mai enigme ale istoriei. Dar unde se află corpul lui Filipino? Şi cine a fost cel inmormântat? În afară de aceasta, cercetătorii au găsit rămăşiţele a încă şase copii. O parte din acestea erau impră.ştiate pe jos, iar o parte din micile sicrie erau neatinse. Conform uneia dintre ipoteze, toate aceste oseminte aparţin membrilor familiei Medici, iar „copilul incoronat” putea fi unul dintre fiii lui Cosimo I, care a murit la sfârsitul secolului al XVII-lea. Un savant cercetător presupune că osemintele ar putea aparţine copiilor din flori ai membrilor dinastiei. Aceste versiuni trebuie verificate cu meticulozitate şi din punct de vedere istoric, şi din punct de vedere stinţific. Insăşi Regina Neagră a murit la vârsta de şaizeci şi nouă de ani. Mai degrabă, motivul morţii Ecaterinei Medici a fost o pleurezie. La câteva luni de la moartea ei, s-a ruinat tot ce a realizat în întreaga sa viaţă. Jean Clement l-a înjunghiat pe ultimul reprezentant al dinastiei Valois, Henric al III-lea. Henric nu avea copii, de aceea, conform legii din acele timpuri, moştenitorul tronului Franţei a devenit fostul hughenot Henric de Navarra.

După opinia unora, Ecaterina a fost doar o intrigantă, fără urmă de talent şi fără să urmărească vreun scop, trăind dorinţele zilei prezente, nefiind în stare să vadă perspectiva şi încurcându-se, adesea, în propriile puteri. Alţii o consideră o personalitate tragică, dar extraordinară, al cărei scop era unirea Franţei şi care, întru atingerea acestui scop, şi-a folosit toate forţele. Ea patrona artele, promova manierele elegante printre slujitorii de la curte. În timpul domniei sale, curţii regale franceze i s-a dus faima în toată Europa. Cât priveşte faptele de care este acuzată, multe lucruri nu au fost elucidate.