Montarea corectă de pavaje

de

Noile pavaje sunt recunoscute pentru durabilitate, întreținerea ușoară și cât de drepte sunt realizate. Într-adevăr, datorită procesului de prefabricare, acestea pot fi montate foarte drept, la bula cumpenei. Cu toate acestea, în cazul în care nu ai interacționat niciodată cu domeniul tehnic și pur și simplu nu te descurci, vei chema un meseriaș, care va avea menirea să îți facă o lucrare nemțească, așa cum se spune.

Cu toate acestea este necesar să știi și tu, ca proprietar, câteva detalii, deoarece este vital să recunoști o lucrare bine făcută și una realizată prost. În ceea ce privește alegerea pavelelor e datoria ta, însă, montajul este cel mai important, iar asta nu ține de tine.

Trebuie specificat de la început că noile pavaje nu sunt plasate direct pe pământ și nu necesită un șanț, ca în cazul asfaltului. Înainte de pavarea propriu-zisă, pe terenul natural vor fi aplicate câteva straturi de materiale. Straturile acestea au scopul de a nivela locul și de a îl îndrepta. Dacă suprafața nu este dreaptă, atunci suprafața de pavaje va arăta la fel.
Majoritatea specialiștilor recomandă următorii pași în realizarea unui sistem de pavaje corect:

  • Înainte de pavare suprafața trebuie pichetată și trasată – așadar, înainte ca pavelele să fie fixate trebuie trasate anumite puncte și trebuie făcută alinierea. Cei mai mulți își doresc suprafețe drepte, inclusiv din punct de vedere al design-ului, iar acesta este etapa cea mai importantă din acest punct de vedere
  • Îndepărtarea elementelor vegetale – acest lucru se face pentru a preveni creșterea de vegetație în jurul pavelelor. Cu toate acestea rareori se întâmplă, însă este recomandată îndepărtarea stratului vegetal în adâncime
  • Nivelarea suprafeței – acest lucru este vital pentru o suprafață dreaptă
  • Umplerea spațiului cu material – de cele mai multe ori se folosește balast. Nivelarea se face prin compactare, aceasta fiind prima etapă din nivelare.
  • Montarea bordurilor – înainte de a monta pavelele se montează bordurile. Acestea au rolul de a crea linia după care se aliniază pavelele și trebuie montate după cum au fost trasate liniile la început, în faza de trasare și pichetare. Bordurile se montează în beton.
  • Umplerea suprafeței cu nisip – aceasta este ultima fază în materie de nivelare. Este foarte importantă folosirea unui strat gros, de până la 6-7 cm și nivelarea cu o bucată de lemn sau o scândură. Suprafața trebuie să fie netedă, să nu prezinte nici o ridicătură sau altceva care ar putea schimba forma sistemului de pavaje.
  • Stabilirea pantei – în cazul în care suprafața nu trebuie să fie dreaptă se stabilește panta conform proiectului. Acest lucru este întâlnit de regulă în cazul parcărilor sau a intrărilor în curte.
  • Pavelele se așază dintr-un colț de 90 de grade. Astfel se reduce tăierea dalelor și se păstrează un tipar.
  • Împrăștierea de nisip peste pavaje –are rolul de a acoperi locul dintre pavele, rosturile.
  • Tasarea pavajului – Aceasta este ultima etapă și are rolul de a așeza bine straturile și pavelele. După finalizare, suprafața poate fi folosită imediat.