Divertismentul poate îmbrăca mai multe forme și dimensiuni și este de tip personal (privat) sau public. Atunci când ne distrăm cu prietenii apropiați, putem spune că forma divertismentului este una personală, iar când urmărim un film pe marele ecran, ea este ceva mai generală, deoarece, în acest caz, noi împărtășim experiența cu mai multe persoane, nu doar cu un grup restrâns.

Există diferențe de percepție în ceea ce privește ideea noastră legată de divertismentul privat și public, pentru că noi îl vom baza pe acesta mereu pe unele experiențe personale, pe punctele noastre de vedere generale, el fiind determinat de interacțiunile personale pe care le vom avea. Formele generale, publice, de divertisment sunt mai puțin interactive. De aceea, se pare că există o contradicție care spune că formele personale sunt mult mai interactive, în timp ce divertismentul public nu se încadrează la aceeași categorie.

Acest scenariu s-a schimbat, însă, cu apariția programelor de televiziune care au crescut participarea publicului în cadrul lor. Chiar și așa, tiparele de interacțiune dintre animatorii și spectatorii din orice formă de divertisment public rămân între niște limite destul de stricte. Divertismentul ne duce într-o lume diferită și ne hrănește nevoia de fantezie, oferindu-ne o scăpare din viața reală.

Această afirmație este cu atât mai adevărată în cazul divertismentului care este mai public sau care ne este furnizat de filme, teatre, muzică și celelalte forme de arte creative. Filmele și piesele de teatru ne transpun într-o lume a fanteziei și ne captează atenția, pentru a ne face să rămânem cufundați cât mai mult în această parte de realitate alternativă.

Divertismentul mai vine și sub forma povestirilor din reviste și a bârfelor despre celebrități. Psihologia lui ne poate ajuta să înțelegem de ce suntem atât de atrași de această nebunie manifestată de cultura celebrităților care este caracteristică lumii moderne în care trăim. Celebritățile par a deschide o lume a fanteziilor, iar pentru unele persoane, a ști totul despre ele le poate aduce o satisfacție imensă, ca și cum ar lua chiar acestea parte la fanteziile produse de vedete.

O fantezie ajută la depășirea frustrărilor și servește drept terapie, dându-ne posibilitatea, după cum menționam deja mai sus, să evadăm din realitatea vieții pe care o trăim. Realitatea aceasta și stresul pe care ni-l provoacă, sunt o povară pentru noi, iar divertismentul este cel care ne ajută să trecem peste el. Adesea, nici nu este nevoie să participăm foarte activ într-o fantezie pentru a ne simți ușurați de stres, ci este suficient să ne implicăm în ea într-un mod mai pasiv, tacit.

Cititul unei cărți, vizionarea unui film sau a unei alte forme de artă creativă are, asupra noastră, același efect ca șezutul într-un scaun de masaj, care are tehnologia necesară de a ne relaxa mușchii. În cazul divertismentului, participăm într-o manieră aproape pasivă și, deși suntem alerți atunci când urmărim un film, el ne dă iluzia de neparticipare, noi neavând oportunitatea de a ne implica voluntar în scenariu.

Orice ne oferă plăcere poate fi considerat divertisment. În același timp, acesta ne poate cauza și durere, ca de exemplu atunci când plângem din cauza emoțiilor pe care ni le-au provocat scenele jucate de actorii dintr-un film sau piesă de teatru. Divertismentul poate să declanșeze emoții de tot soiul, de la fericire, întristare și anxietate, până la frică, privitorul nefiind nevoit să depună nici un fel de efort fizic pentru a le dobândi.

Procesul activ-pasiv este cel care reprezintă principala atracție a divertismentului, deoarece el ne permite să fim atât activi (din punct de vedere al emoțiilor), cât și pasivi (din punct de vedere fizic sau al implicării mentale voluntare). Filmele, ca formă de divertisment, au o influență asupra noastră care, însă, nu este una agresivă, ci mai mult subtilă. Și, din câte se pare, ea este cea care funcționează cel mai bine pentru mintea umană.

Noi percepem munca drept o îndatorire, în timp ce divertismentul este plăcere, deși ambele au un anume grad de implicare emoțională. Munca, în același timp, necesită o participare voluntară, luarea unor decizii și activitate fizică, pe lângă partea emoțională. Cu toate acestea, de ce munca este văzută ca fiind ceva dificil, greu de făcut, pe când divertismentul este văzut ca o formă de relaxare?

Răspunsul este imprevizibilitatea. În cazul divertismentului, în mare parte din timp, nu știm la ce să ne așteptăm prin vizionarea unui film sau a unei piese de teatru. Această imprevizibilitate declanșează interesul nostru, noi neputând prezice în ce anume stare emoțională ne vom afla pe parcursul aventurii mentale prin care vom trece. Divertismentul este, adesea, o formă de aventură emoțională și mentală.

În cazurile în care știm despre ce este vorba într-un film, sentimentul de emoție familiară este cel care ne face să experimentăm ceea ce deja cunoaștem. Spre exemplu, dacă un joc video ne provoacă plăcere sau ne face să fim mai agresivi și mai competitivi, noi vom simți acele emoții ca fiind incitante. Totuși, dacă exagerăm prea mult cu o astfel de formă de divertisment, am putea deveni dependenți.

Întorcându-ne la distincția dintre muncă și divertisment, munca ne cere să fim responsabili, pe când, de cealaltă parte, divertismentul nu ne solicită același lucru. Nu suntem responsabili de nimic, nu trebuie să rezolvăm o problemă și nici nu trebuie să luăm decizii. De aceea, divertismentul este plăcut, în aproape orice formă a lui și noi ajungem să-l asociem cu emoțiile și nu cu luarea deciziilor sau rezolvarea problemelor.

Noi, oamenii, suntem niște ființe raționale de fel. Cu toate acestea, emoțiile continuă să ne domine viețile și să formeze miezul existenței noastre, deoarece ele ne conduc către unele lucruri neraționale. Divertismentul, care provoacă, de regulă, emoții și nu motive, are un impact major asupra vieții unei persoane. Aprecierea oricărei forme de divertisment poate duce la interes, implicare emoțională și, într-un final, chiar la dependență.

Cultura celebrităților este un rezultat direct al ultimelor trepte ale aprecierii divertismentului. Interesul manifestat față de acestea vine din implicarea emoțională cu personajele din filme și poate fi o lipsă substanțială de a face diferența între fantezie și realitate. Ca atare, fanii celebrităților sunt mult mai îndrăgostiți de personajele pe care le interpretează vedetele decât de personalitățile acestora.

Lumea celebrităților pare că duce oamenii într-o continuă fantezie, indivizii fiind observați discutând toate aspectele legate de vedete, de la ce pantofi poartă ele, până la coafurile pe care le au sau mașinile ori casele pe care le posedă. Cultura în cauză poate fi explicată prin nevoia individuală de a scăpa de realitate și de a te identifica cu un personaj de pe tărâmul fanteziei.

Studiul divertismentului scoate la iveală multe aspecte psihologice de participare activ-pasivă în aventura mentală sau emoțională, acestea putând fi:

– identificarea: adesea, spectatorii se identifică cu personajele din film sau cu indivizii din picturi, aceasta ajutând la explicarea valorii divertismentului. Se mai știe, de asemenea, că și copiii mici obișnuiesc să imite starurile de film, ei identificându-se, la rândul lor, cu personajele interpretate;

– fantezia: divertismentul hrănește nevoia unei fantezii a oamenilor și le oferă acestora o cale de evadare din viața cotidiană. Dependența de divertisment poate fi baza anxietății de realitate la oameni;

– proiecția: indivizii tind să-și proiecteze propriile emoții sau stări mentale asupra unei picturi sau a unui cântec, putând obține plăcere din asta;

– regresia: divertismentul le poate aduce aminte, uneori, oamenilor de trecut sau de o parte a vieții lor de care uitaseră. Alteori, poate chiar scoate la iveală copilul din ei. Spre exemplu, atunci când persoanele mai în vârstă se bucură de jocurile video, acestea le aduc lor aminte de propria copilărie, ei putând deveni dependenți de o astfel de formă de divertisment;

– sublimarea: divertismentul reprezintă, printre altele, o formă de sublimare a dorințelor noastre impulsive, această afirmație fiind cu atât mai adevărată în cazul în care noi luăm parte la un anumit tip de divertisment;

– dislocarea: când vine vorba de tipuri de divertisment non participativ și pasiv, indivizii au tendința de a scăpa de realitate și de a-și disloca emoțiile de la persoane reale, la personaje de film. De exemplu, un adolescent care este îndrăgostit de o fată pe care nu o poate avea se poate îndrăgosti de un personaj similar dintr-un film.

Toate procesele de mai sus sunt mecanisme de apărare ale egoului delimitate de Freud, iar efectele combinate ale acestora în divertisment ne sugerează faptul că el este ceva mai mult decât o simplă sursă de plăcere, putând declanșa alte procese psihologice complexe în mintea umană. Este, însă, nevoie de o cercetare mai amănunțită la acest capitol din psihologie pentru o înțelegere mai completă a avantajelor și dezavantajelor divertismentului în societate modernă.