3 lucruri de știut despre Sicilia

de

Planificarea unei călătorii într-o țară străină este un pas ce nu ar trebui tratat în glumă, dacă dorim să avem parte de un sejur cât mai reușit. Totul trebuie pus la punct până la cel mai mic detaliu, inclusiv alegerea regiunii pe care urmează s-o vizităm. Și când vine vorba de Italia, sunt atât de multe zone frumoase, încât este greu să ne hotărâm la una din ele!

Fiecare are farmecul ei, specificul ei, orășelele ei care merită văzute. Dar, probabil că nici o alta nu iese mai bine în evidență cum o face Sicilia. Vreți să știți de ce m-am oprit asupra ei? Ce anume are ea așa de special? Oare chiar este locul ideal de vizitat pentru următoarea voastră vacanță în Italia?

Sicilia este fascinantă și diversă

Aceia dintre noi care am mai fost acolo, dacă ar trebui s-o descriem în câteva cuvinte, am spune despre Sicilia că nu mai este nici o altă regiune ca ea în toată Italia. Această insulă se află în mijlocul Mării Mediterană, ea evoluând într-un mod mult mai diferit față de restul țării, atât din punct de vedere topografic, cât și cultural.

Credeți că limba italiană obișnuită vă este de folos acolo? Veți fi surprinși să aflați că nu prea. De ce? Aici există un dialect propriu, hibrid, cât se poate de specific zonei. Asta înseamnă că nu vă veți putea înțelege deloc cu oamenii? Nu, doar că veți avea parte de o experiență ceva mai aparte în ceea ce privește dialogul cu locuitorii Siciliei.

De-a lungul timpului, în acest loc s-au adunat popoare și oameni din diverse alte zone ale continentului, cum ar fi Normandia, Spania, Grecia sau Roma, ca să nu mai pomenim și de alte culturi mai exotice, gen cele din Africa de Nord. Prin urmare, nu este deloc greu să ne dăm seama de ce există atâta diversitate pe această insulă!

Sicilia are o topografie care-ți taie respirația

Pentru cei care nu știu, Sicilia este una dintre cele mai mari insule din Italia, dar și din Marea Mediterană. Peisajul pe care îl oferă este și el unul foarte variat și complex. Fiind mai degrabă (și mai corect spus) un arhipelag, are nu mai puțin de 4 vârfuri montane. Între acestea, regăsim și renumitul munte Etna, care are o altitudine de 3370 de metri și care încă este un vulcanic activ.

Pe lângă acestea, mai există și numeroase alte insulițe, pârâie, precum și kilometri întregi de coastă. În interiorul Siciliei, găsim și păduri, dealuri, plantații de vie, ferme, livezi de fructe și așezări umane. În Italia, pământul este la fel de fascinant ca și oamenii care îl străbat, afirmația fiind cu atât mai adevărată în Sicilia.

Sicilia este un rai al bucatelor

Majoritatea celor care au vizitat insula, își vor aduce foarte ușor aminte un lucru: calitatea și gustul mâncărurilor specifice. Nu am exagerat prea mult când am spus că este un rai al gurmanzilor, alimentele pregătite aici fiind atât gustoase, cât și dulci. Secretul constă, probabil, în faptul că aici se întâlnesc mai multe culturi (greacă, romană, normandă, arabă, feniciană, spaniolă), fiecare cu bucatele sale alese.

În bucătăria siciliană, se combină felurite arome și condimente cu dragostea pentru gătit și folosirea numai celor mai proaspete ingrediente. Dacă ar fi să îi întrebăm pe sicilieni ce putem face să devenim niște bucătari mai buni, cu siguranță că ne-ar răspunde să gătim din inimă!