5 tipuri de oameni pe care nu ţi i-ai dori intr-o întâlnire de afaceri virtuală

de

În cadrul unei afaceri, întâlnirile care au loc fie între angajați și conducere, fie între reprezentanți ai ei și alți parteneri externi, sunt importante. Acesta este momentul în care se discută strategii de viitor, în care se iau decizii și în care se încheie contracte importante. De aceea, este bine să luăm parte la ele și să fim atenți la tot ceea ce se vorbește și întâmplă la respectiva întâlnire, indiferent că este una față în față, ori una virtuală.

Uneori, se poate întâmpla să mai fim distrași de anumite lucruri, să fim obosiți sau să ne plictisim de moarte, mai ales când întâlnirea pare să dureze la nesfârșit. Totuși, chiar și în asemenea circumstanțe, va trebui să ne păstrăm calmul și să încercăm să rezistăm până la final, concentrându-ne asupra întâlnirii. Sfatul acesta este valabil și în cazul unei discuții virtuale!

În prezent, din ce în ce mai multe companii au întâlniri de afaceri prin intermediul internetului. Ținând cont de faptul că se lucrează foarte mult și de la distanță, angajații fiind, adesea, împrăștiați în mai multe locații odată, o întâlnire virtuală este cam singura soluție de a-i aduce pe aceștia (sau pe alți parteneri de afaceri), mai aproape de noi.

În mod inevitabil, la orice întâlnire de afaceri, se vor găsi și niște persoane care nu își prea găsesc locul acolo, din varii motive. Iată care sunt cele 5 tipuri de oameni pe care nu ți i-ai dori la o întâlnire de afaceri.

1. Cel care se pricepe la multitasking

Nu este nimic rău în a fi capabil să te ocupi de mai multe sarcini în același timp, dar într-o întâlnire de afaceri, nu este recomandat să dai mail-uri, să răspunzi la telefon sau să iei prânzul, în timp ce restul participanților discută lucruri importante. Poate crezi că, făcând asta, rezolvi mai multe sarcini dintr-o lovitură.

Nu este exclus, însă nici nu poți fi atent la ceea ce se discută la întâlnirea virtuală. De aceea, recomandarea mea ar fi să lași deoparte alte task-uri și să te concentrezi asupra discuțiilor care se poartă la întâlnire. De asemenea, dacă tu ești cel care organizează ședința virtuală, spune-le celorlalți participanți să-și activeze web cam-ul (dacă au), pentru a-i putea supraveghea.

2. Cel aflat „în zona de război”

Aproape la orice întâlnire de afaceri online avem și câte un individ care pare că se află într-o zonă de război sau într-un scenariu apocaliptic: în jurul lui este gălăgie, zboară foi de hârtie, țipă copii, se aud claxoane de mașini.

Sunt și momente în care nu prea putem evita zonele aglomerate, mai ales când ne aflăm pe un aeroport și trebuie neapărat să participăm la o întâlnire de afaceri chiar atunci. Astfel de situații sunt de înțeles și nu ar trebui să se facă un mare caz din ele. Dar, în același timp, nici nu trebuie să devină o obișnuință!

Pe cât posibil, dacă participi la o întâlnire de afaceri online, găsește un loc mai liniștit din care să poți lua parte la ea, fără hărmălaie.

3. Amețitul/confuzul

El sau ea întârzie mai mereu, greșește întâlnirea la care trebuia să participe, nu și-a pus lucrurile în ordine și, mai presus de toate, are o tonă de întrebări de pus:

„La ce pagină era cutare paragraf?”

„La mine de ce nu apare nimic pe ecran?”

„Puteți să mă așteptați puțin, trebuie să ma organizez un pic?”

Nimic nu este mai neplăcut de privit decât o astfel de persoană! Este chiar jenant, atât pentru ceilalți participanți, cât și pentru amețitul în cauză, chiar dacă el nu realizează. Pentru a evita o astfel de problemă, oricine știe că trebuie să fie prezent la o întâlnire de afaceri, ar face bine să fie pregătit din timp pentru ea!

4. Cel care este responsabil cu întreruperile

Ca și amețitul despre care vorbeam anterior, această persoană întrerupe și distrage atenția tuturor. Poate că nu din cauză că este confuz, ci pentru că îi place să-și audă vocea răsunând prin microfon, crezând că are și o opinie pertinentă de spus.

5. Cel prezent fizic, dar absent mintal

El este individul care nu aduce valoare întâlnirii și care, adesea, nu prea are multe de spus. Ocazional, mai încuviințează din cap sau zice „Sunt de acord cu tine”. Vrea doar să arate că este acolo pentru a i se nota prezența.