8 sfaturi pentru siguranța pe ATV

de

ATV-urile sunt deseori responsabile pentru accidente din cele mai urâte și răni pe măsură. De cele mai multe ori acestea se produc fie din cauza teribilismului conducătorului, fie din cauza nerespectării unor minime măsuri de siguranță.

De asemenea, un alt motiv pentru care au loc tot mai multe accidente și întâmplări nefericite în care sunt implicate ATV-urile este reprezentat de faptul că cei care se încumetă să conducă un astfel de vehicul nu au pregătirea necesară pentru a-l putea stăpâni cum trebuie.

Pentru a evita astfel de situații, iată care ar fi cele mai importante 8 sfaturi privind siguranța pe ATV pe care trebuie să le ai în vedere:

  • 1. Renunță la alcool! Nu te gândi că această regulă este valabilă doar în cazul conducerii unui autovehicul de dimensiuni mai mari. Alcoolul e la fel de periculos atunci când conduci un ATV sau chiar o bicicletă.
  • 2. Cunoaște-ți vehicululul! Fiecare ATV are propriile specificații de care trebuie să ții cont pentru a te bucura de o călătorie sigură.
  • 3. Învață să manevrezi ATV-ul. Dacă nu ai mai condus un ATV este foarte important să faci câteva ture de test. Cea mai gravă problemă pe care o poți întâmpina este să te răstorni, așa că este esențial să poți evita o astfel de situație.
  • 4. Ai grijă de vehicul. Pentru a te bucura cât mai mult de ATV-ul tău, dar și pentru a evita anumite incidente neplăcute, trebuie să te ocupi de efectuarea reviziilor la timpul potrivit.
  • 5. Verifică ATV-ul! Înainte să pornești la drum, nu ar strica să verifici frânele sau alte părți ale vehiculului care te-ar putea pune în pericol dacă sunt defecte.
  • 6. Respectă legea. Indiferent de zona în care te bucuri de tura cu ATV-ul, nu uita de respectarea reglementărilor în domeniu și a normelor impuse pentru a conduce în siguranță.
  • 7. Fii moderat. Oricât de mult ți-ar plăcea să apeși accelerația și să te avânți în zonele cu terenul cel mai accidentat, încearcă să rămâi cu picioarele pe pământ. Iar dacă ești începător în ale condusului, cu atât mai mult. O astfel de atitudine te poate scuti de probleme și poate chiar să facă diferența între viață și moarte.
  • 8. Caută un partener. Atunci când pleci într-o aventură pe ATV, încearcă să nu o faci singur. În cazul unui accident îți va fi destul de dificil să ceri ajutor, mai ales dacă nu vei avea semnal la telefon.

În final, dacă vei considera că mersul pe ATV nu este pentru tine sau, dimpotrivă, că îți dorești unul nou, poți oricând să Adaugi Anunț de vânzare/cumpărare pe site-urile de vânzări auto.