Accesorii utile pentru biciclete pliabile

de

Alegem o bicicletă pliabilă tocmai pentru că este o soluție mai practică decât bicicleta clasică. Spațiul mic pe care îl ocupă, şi ușurința de a o transporta sunt aspecte pozitive, care ne trimit cu gândul la simplitate şi confort. Pe piața echipamentelor sportive, se găsesc nenumărate modele de biciclete pliabile, dar ideea de bază este aceeași la toate: se pliază pentru a fi mai compacte. Unele modele sunt atât de compacte, încât se pot transporta cu avionul într-un `bagaj de mână.

Tot mai puţini proprietari de biciclete poartă casca de protecție, iar principalul motiv este că poate deveni incomod de transportat. Casca nu este purtată nici în cazul în care se iese la o simplă plimbare de doar zece minute.

Aceste aspecte nu ar trebui să ne descurajeze astfel încât să renunțăm să o purtăm, ci să ne motiveze să găsim o altă variantă. Un proprietar de bicicletă pliabilă caută mereu variante de transporta cât mai puţine lucruri cu el şi de a avea cele mai simple obiecte asupra lui pentru a reduce greutatea. Şi, pentru că oamenii practici caută mereu soluții practice, şi pentru această problemă s-a găsit una, mai precis casca pliabilă.

De la casa pliabilă ce nu măsoară mai mult de 7 cm, la cele care au o greutate de numai 400 grame, proprietarii de biciclete pliabile au primit soluția mult așteptată. Aceasta se poate transporta cu ușurință atât într-o geantă cât şi într-un rucsac, în funcție de sistemul de pliere.

În acest sens, nu trebuie să mai existe pretexte pentru care să nu purtăm casca de protecție. Desigur, aceasta este adresată tuturor participanților la trafic, fie că sunt pe biciclete, role sau alte vehicule care necesită purtarea unei căști.

Un alt accesoriu ideal pentru bicicleta pliabilă este rucsacul. Pentru că nu ne dorim să purtăm tot timpul bicicleta pliabilă în braţe, o geantă sau un rucsac pentru transport este esențial când ne pornim la drum. Rucsacul de bicicletă este ideal când vrem să depozităm bicicleta sau să o transportăm în timp ce folosim mijloacele de transport în comun. Mai mult, ultimele modele de bicicletele pliabile au ajuns să fie atât de compacte încât pot fi transportate într-un bagaj de mână de dimensiunile impuse de companiile aeriene.

Fiecare dintre accesoriile de mai sus oferă avantaje diferite, de la faptul că ajută participanții la trafic să circule într-un mod sigur, la confortul de a transporta bicicleta atunci când nu este pedalată.