Religiile fac ce fac și ajung des în centrul atenției publicului. De regulă, când vedem știri la televizor despre ele, reportajele nu sunt deloc unele care să le facă cinste. Aproape în fiecare zi există conflicte undeva, într-o anumită parte a lumii, în care oamenii își pierd viețile din cauza confruntărilor dintre diverse facțiuni fundamentaliste. Victimele sunt, din păcate, oameni nevinovați, care fac parte din aceste grupuri care se ciocnesc violent.

Drept rezultat, religiile, spre exemplu, Islamul, sunt acuzate că promovează atacurile teroriste și violențele care au prins lumea în strânsoarea lor în ultimii 10 ani, deoarece, de cele mai multe ori, cei care comit astfel de atrocități sunt de origine musulmană. Totuși, nu cred că se poate spune că o anumită religie este mai puțin violentă decât alta.

Să ne amintim ce s-a întâmplat în urmă cu multe zeci de ani, când lumea a fost implicată în două dintre cele mai mari conflagrații mondiale: Primul și Al Doilea Război. Atunci, față în față au fost, predominant, creștinii. La finalul confruntărilor, nu mai puțin de 65 de milioane de oameni erau morți, majoritatea din ei fiind creștin. Pe lângă aceștia, au mai fost executați și alți 7 milioane de evrei, inclusiv copii, numai pentru faptul că făceau parte dintr-o altă religie.

De aceea, este greu de imaginat cum urmașii lui Hristos și ai Dumnezeului păcii pot comite asemenea brutalități unii la adresa celorlalți. Un filozof german, Arthur Schopenhauer, spunea, sarcastic, în secolul al 18-lea: „Roadele creștinismului au fost războaiele religioase, măcelurile, cruciadele, inchiziția, exterminarea populațiilor de pe continentul american și introducerea sclavilor africani în locul acestora”.

Este ușor a se da vina pe religie pentru un conflict, mai ales dacă indivizii care comit violențele nu aparțin religiei voastre. Însă, dacă priviți cu atenție către propria voastră religie, veți vedea că aceasta poate fi și ea folosită pentru crearea de conflicte și războaie. Conceptul biblic „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” (Exodul 21:22-27) a fost aplicat nu doar de către evrei, ci și de către creștini.

Gita, cea mai sfântă carte a hindușilor, expune, la rândul ei, ideea de eternitate a sufletului și nevoia de război, exprimate în următoarele cuvinte ale zeului Krishna: „Dată fiind îndatorirea ta de războinic, ar trebui să știi că nimic nu este mai important pentru tine decât lupta bazată pe principii religioase; de aceea, nu trebuie să eziți. O Partha, fericit este războinicul căruia i se ivește o astfel de oportunitate, deschizându-i acestuia ușile spre planetele cerești (Gita 2:31-32)”.

Adevărul este că religiile au fost mereu folosite pentru a porni războaie. Cu toate acestea, oare este corect să dați vina pe o religie pentru asta? Mai întâi de toate, să vedem ce se înțelege prin religie? Religiile se bazează pe Scripturi care conțin „cunoștințele revelate” ale profeților sau sfinților. Aceste cunoștințe au anumite adevăruri care sunt crezute de practicanții religiei respective.

Conform definiției, „religia este un sistem de gânduri umane care includ, de regulă, un set de relatări, simboluri, credințe și practici care acordă un înțeles experiențelor practicantului prin referințe la o putere mai mare, o zeitate, sau un adevăr suprem”.

De cele mai multe ori, cei care aparțin de o religie nu au citit niciodată scripturile și nu cunosc aceste adevăruri. Ei se consideră a fi parte a religiei pur și simplu pentru că s-au născut din părinți care, la rândul lor, au urmat aceeași religie. Ca atare, ei se vor identifica drept teiști sau religioși, cu toate că nu înțeleg mare lucru din ea.

Sunt ghidați de preoți, călugări sau imami pentru a afla mai multe despre religie. Dar, astfel de fețe bisericești nu le oferă, întotdeauna, toate informațiile de care au nevoie, preferând să-i țină în întunericul neștiinței, deoarece pot fi mai ușor de manipulat în interes propriu. Și, după cum bine știți, prea puține informații pot la fel de periculoase ca și cele multe, pericolul principal fiind reprezentat de izbucnirea unor războaie.

Tot ceea ce au descoperit oamenii în istoria lor, nu doar religia, a fost folosit atât în scop constructiv, cât și într-unul distructiv. Informațiile despre relativitate și echivalența masă-energie identificate de Einstein au fost responsabile pentru apariția fizicii moderne și pentru progresele în electronică, cât și pentru cele în construirea bombei nucleare care a ucis un număr foarte mare de oameni la Hiroshima și Nagasaki.

Prin urmare, ar fi corect să spunem că Einstein sau teoria relativității se fac vinovați de apariția bombei nucleare sau a războaielor? Sau ar fi mult mai potrivit să îl lăudăm pe Einstein pentru progresele din știință și tehnologie? Fiecare invenție a noastră, a omenirii, a fost folosită și într-un scop mai puțin nobil. Dinamita s-a utilizat la aruncarea în aer a tone de piatră, pentru construcția de tuneluri sau drumuri, dar și pentru uciderea a mii de oameni.

De asemenea, internetul este util pentru comunicarea la distanță, dar este folosit și pentru distribuirea de materiale pornografice sau pentru alte infracțiuni cibernetice. Televizorul și radioul ne oferă divertisment, dar și foarte multă propagandă și îndoctrinare. Cunoașterea nu are o culoare sau un atribut aparte, însă oamenii se folosesc de ea pentru a-și urma propriile scopuri. Astfel, nici cunoașterea din scripturi nu face excepție.

Esența tuturor religiilor este spiritualitatea (credința într-o realitate nonmaterială care se află dincolo de puterea de percepere a simțurilor noastre obișnuite). Spiritul care pătrunde în toate creațiile universului este numit, adesea, Dumnezeu. Noi îl cunoaștem pe Dumnezeu, deoarece facem parte din El, care sălășluiește în toate, inclusiv în noi înșine.

Drept urmare, cunoașterea lui Dumnezeu este inerentă și la fel de naturală ca și cunoașterea de sine. Din acest motiv, Hinduismul nu face diferența dintre „Atman” (suflet) și „Paramatman” (Dumnezeu), deoarece nu se poate spune că o picătură din ocean este diferită de oceanul însuși.

Cunoașterea lui Dumnezeu este foarte misterioasă, un individ trebuind să privească în interiorul lui pentru a-l afla pe Dumnezeu. Organele noastre de simț ne ajută să privim numai în lumea exterioară. De aceea, numai prin intuiție și prin auto-iluminare poate cineva să-l cunoască pe Dumnezeu.

Fără îndoială, majoritatea dintre noi suntem ignoranți când vine vorba de Dumnezeu, la fel cum și cele mai bune științe cunosc foarte puține lucruri despre univers. Scripturile oferă o cunoaștere imensă despre lumea spirituală, dar toate acestea trebuie descoperite printr-un efort personal.

Religiile au fost folosite și pentru atingerea unor scopuri politice de către anumiți indivizi. Ei ignoră toate aspectele benefice ale religiilor pentru umanitate și folosesc numai acele cuvinte care le aduc lor avantaje și care seamănă semințele discordiei care, la rândul lor, pot cauza diverse conflicte și războaie. Cum ar putea altfel un creștin să ignore predicile lui Hristos și să-și aducă aminte numai de „dinte pentru dinte”?

„Ai auzit ce s-a spus, ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Dar îți spun, nu te împotrivi unei persoane rele. Dacă ea te-a lovit peste obrazul drept, întoarce-l și pe celălalt. Și, dacă cineva vrea să îți ia haina de pe tine, dă-i totul (Matei 5:38-40)”.

Cuvântul Islam înseamnă „supunere lui Dumnezeu”. Termenul arab „Islam” înseamnă supunerea voinței cuiva la voința unicului zeu care merită venerat, Allah (cunoscut sub numele de „Tatăl” în creștinism). Toți cei care se supun voinței lui Allah după cum cere Islamul sunt numiți musulmani. Această religie promovează, la fel ca altele, pacea, după cum este clar menționat în Coran.

„Și servitorii Zeului Benefic sunt cei care merg pe pământ cu smerenie și care, atunci când cei ignoranți li se adresează, ei răspund „Pace” (Coran 25.63)”.

O persoană cu adevărat religioasă este cea care urmează scriptura cuvintelor lui Dumnezeu, nu doar care le „știe”. Un om devine religios numai dacă urmează drumul arătat în scripturi. De aceea, dacă vreți să deveniți creștini, trebuie să-L urmați pe Hristos și veți ajunge să fiți ca el. Nu puteți susține că sunteți creștini dacă îl sfidați pe Iisus!

La fel, un adevărat musulman este acela care urmează calea indicată de profetul Mahomed. Totuși, sunt și indivizi care nu respectă asta și consumă alcool, strâng bogății și merg pe drumul violenței, care este interzisă în Islam.

În hinduism, se pune mare accent pe practica și convingerile principiului Karmei. Cu toate acestea, mulți oameni sunt răi, corupți, adulteri și continuă să se numească hinduși chiar și așa.

Religia, în general, nu pare să aibă nici o problemă și nici nu propovăduiește violența sau ura. Ea nu este altceva decât o practică și un ritual de cunoaștere și realizare a existenței realității nonmateriale din lumea noastră pe care noi obișnuim s-o numim Dumnezeu. Numai prin rugăciuni, smerenie și dragoste putem noi să-l găsim pe El.

Adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu necesită o introspecție și o căutare profundă în interior, care să ne ajute să ne dezvoltăm acei „ochi” prin care să-L putem „vedea”. Fără auto-realizare, cunoașterea lui Dumnezeu nu este numai incompletă, ci și greșită, deoarece El nu poate fi descris în cuvinte. Există multe persoane care sunt deștepte și care se pot folosi de alți oameni ignoranți pentru a-și atinge scopurile politice și materiale.