Cum au evoluat transporturile de bunuri

de

Încă din timpuri străvechi bunurile de consum au fost transportate de la țară la oraș și vice versa. Ele au mai fost date la schimb și vecinilor apropiați sau unor țări aflate la o mai mare distanță. Cel mai bun exemplu este cel al Drumului Mătăsii. Pe acesta se foloseau diverse metode de transport, conforme regiunii în cauză. În unele locuri, se utilizau cămilele, care călătoreau una după alta, sub formă de convoi.

Transportul de bunuri, un impuls pentru economia globală

Transportul de bunuri de consum este un termen larg, care include mai multe tipuri de activități și moduri de transport. Mutarea materiei prime din mine sau păduri către fabrici, transportul bunurilor finite către diverse piețe, distribuirea lor către o multitudine de centre de consum din lumea întreagă fiind doar o mică parte a unor astfel de activități care se pot încadra la această categorie.

Un alt exemplu pe care vi-l mai pot oferi este cel al bunurilor de proveniență agricolă (fructe, legume etc.) care se transportă de la producători la unitățile de procesare. Aceste bunuri procesate sunt duse în depozite, ca mai apoi să fie trimise către centrele de distribuție.

Modul de transport al unor astfel de bunuri poate varia foarte mult, în funcție de volumul acestora, urgența cu care trebuie să fie livrate sau relieful zonei în care urmează să ajungă. În ziua de astăzi, bunurile sunt transportate folosindu-se diverse mijloace de transport, ceea ce duce la crearea de coridoare de transporturi. Acestea, alături de tarifele vamale favorabile, au oferit un impuls comerțului din multe părți ale planetei.

Transportul eficient al mărfurilor se bazează pe: infrastructură, vehicule și moduri de transport, operațiuni și administrare, energie sau rezervele de combustibil și pe consumul acestora.

Transporturile rutiere: transportul pe drumuri, șosele, străzi sau autostrăzi este unul dintre cele mai vechi tipuri mutarea a bunurilor dintr-un loc în altul. Indiferent vorbim despre drumuri de țară, prăfuite, sau despre șosele pavate, acestea s-au folosit foarte intensiv în trecut. Apariția automobilului a revoluționat și mai mult acest mod de transport, iar astăzi camioanele, vagoanele și remorcile duc un volum foarte mare de bunuri pe șosele.

Transporturile marine: acestea au fost mereu un mod de transportarea a bunurilor între diverse state din lume, pe calea apelor. Vapoarele nu consumă chiar atât de multe resurse de energie precum alte mijloace de transport și pot transporta mult mai multe tone de marfă decât un camion sau un tren. Odată cu inventarea sistemelor de containerizare a bunurilor, acestea pot fi transportate mai ușor, cu ajutorul unor vapoare care pot fi descărcate repede, apoi bunurile putând fi preluate de către alte mijloace de transport pentru a putea fi duse la destinație.

Transporturile feroviare: după Revoluția Industrială, metoda de transport a bunurilor pe calea ferată a început să fie folosită din plin. Tehnologia în acest domeniu a avansat foarte mult de-a lungul anilor, iar astăzi dispunem de locomotive diesel și electrice care pot transporta cantități mari de marfă în multe colțuri ale lumii.

Transporturile aeriene: utilizarea avioanelor în transportul de bunuri se limitează, în general, la zonele unde este nevoie urgentă de acestea. Aeronavele mari de marfă, precum Boeing 707 și 727 pot căra un număr ridicat de bunuri la o singură cursă.