Cum să devii liderul echipei tale de volei în 4 pași simpli

de

Fiecare echipă are nevoie de un lider, indiferent că vorbim de anumite sporturi sau chiar de o echipă de medici, de exemplu. Pentru a deveni un lider, însă, este destul de greu, mai ales că nu există neapărat o rețetă a succesului în acest sens. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de volei, există câteva sfaturi pe care ai putea să le urmezi, sfaturi care te pot ajuta să îți atingi fără probleme obiectivele.

Trecând direct la subiect, iată care sunt cele trei aspecte de care trebuie să ții cont pentru a deveni un lider apreciat și respectat de către coechipieri:

1. Încearcă să fii un model pentru restul echipei

Un líder nu trebuie să fie neapărat cel mai bun jucător al echipei de volei, ci unul care să reprezinte mai degrabă idealul acesteia. Liderul trebuie să fie un exemplu în ceea ce privește atitudinea față de joc și efortul depus în timpul unui meci. De asemenea, acesta trebuie să fie punctual, să se prezinte la timp la antrenamente și să respecte regulile scrise și nescrise ale clubului. Un lider muncește cel puțin la fel de mult ca ceilalți coechipieri, nu se plânge de greutatea antrenamentelor sau a jocului, ci merge înainte și face ceea ce trebuie făcut, fără să caute scuze. O altă trăsătură definitorie a unui lider trebuie să fie neapărat bunul – simț. Acesta trebuie să fie capabil să își respecte atât antrenorul, cât și coechipierii sau ceilalți membri ai staff-ului.

Poate vei spune că aceste lucruri nu au legătură cu ceea ce se întâmplă pe teren sau cu ce are de făcut un coordonator de joc, dar trebuie să îți spun că nu ai dreptate. Pentru a deveni persoana pe care ceilalți să se bazeze atunci când începe un meci sau care să îi încurajeze în momente dificile, trebuie să le câștigi încrederea și respectul și abia mai apoi să treci la aspectele tehnice ale jocului de volei. Doar dacă ești un jucător foarte bun, asta nu înseamnă că ești și un om bun, cu caracter, care merită să fie admirat de cei din jur.

2. Comunică cu cei din jur

Nu este nevoie să urli tot timpul la coechipieri în timpul meciului sau să stai tot tipul la taclale cu aceștia pentru a deveni liderul lor, ci trebuie să găsești o cale pentru a comunica eficient lucrurile esențiale. De asemenea, important de știut este faptul că a comunica nu constă numai în a rosti cuvinte. Poți foarte bine să le comunici coechipierilor intențiile sau dorințele tale printr-un simplu gest, o atingere de umăr sau alte semnale prestabilite. Succesul unei echipe ține foarte mult de felul în care cei care o formează reușesc să comunice și să fie pe aceeași lungime de undă, așa că nu neglija acest aspect.

3. Pune echipa pe primul loc

Este foarte important să înțelegi că a fi liderul echipei nu te va pune mereu în lumina reflectoarelor. Nu te aștepta ca, în cazul câștigării unui meci, meritele să îți fie acordate numai ție. Trebuie să conștientizezi că tot ceea ce contează este echipa, iar toate acțiunile tale trebuie să se orienteze către această direcție.

4. Lasă problemele acasă

La fel cum se spune că atunci când ajungi acasă trebuie să lași problemele de la serviciu la ușă, așa și în acest caz trebuie să ai grijă să nu aduci viața personală pe terenul de volei. Indiferent cât de greu ți pare, trebuie să ai grijă ca nimic să nu te distragă în timpul antrenamentelor sau al jocului. Așadar, lasă cearta cu iubitul / iubita sau problemele familiale ori cele financiare la ușa clubului și concentrează-te asupra a ceea ce ai de făcut.

În concluzie, deși nimeni nu deține o rețetă a succesului sau un ghid pentru cei care vor să devină lideri, iată că respectarea a doar patru reguli simple te poate duce mai aproape de obiectivul tău. De menționat este faptul că aceste aspecte nu trebuie urmate, sau nu este suficient a fi urmate, doar pe teren sau în sala de antrenament, ci și în viața de zi cu zi. Imaginează-ți că nu ai cum să devii o persoană respectată și apreciată de coechipieri dacă tu îți petreci timpul liber doar în baruri sau cluburi sau dacă nu ai o conduită morală adecvată.

Învață să fii răbdător, respectuos și atent la nevoile celor din jur, învață să asculți și să comunici eficient și cu siguranță vei ajunge acolo unde îți dorești. Depinde doar de tine!