Cum să-ţi începi propria afacere de depanat calculatoare

de

Vă pricepeți la tot ceea ce are legătură cu tehnologia informației? Vă considerați un expert în materie de depanat calculatoare? Lumea apelează cu încredere la voi pentru diverse probleme pe care le au cu propriile lor computere? Atunci analizați posibilitatea de a vă pune pe picioare un service de calculatoare! Iată ce trebuie să faceți pentru a avea succes cu noua voastră „ocupație”.

În primul rând, primul pas care trebuie făcut în această direcție este să stabiliți prețul pe care îl veți cere pentru serviciile oferite. Timpul înseamnă bani, iar, atunci când ești implicat într-o asemenea activitate, fiecare secundă petrecută lucrând la un calculator este prețioasă.

La începuturile serviceurilor pentru computere, acestea ofereau mai mult servicii de devirusare a sistemelor de calcul. Acum, portofoliul lor s-a diversificat, ele făcând o multitudine de alte operațiuni, ocupându-se inclusiv de securizarea calculatoarelor împotriva virușilor. După cum se spune, mai bine să previi decât să tratezi!

Mai departe, veți avea nevoie de încă un element important, fără de care afacerea voastră nu s-ar putea mișca nicăieri: clienții. Căreia categorii de indivizi vreți să vă oferiți serviciilor, persoanelor particulare sau firmelor? Trebuie să identificați un anumit segment de piață sau o anumită nișă, pentru a vă putea specializa în ea.

La un moment dat, va trebui să vă decideți când veți renunța la jobul pe care îl dețineți în prezent, ca să vă puteți conduce propria afacere full time. Dacă nu aveți experiență în finanțe, este necesar să vă angajați un contabil care să se ocupe de ele.

Apoi, afacerea va trebui să fie promovată. Pentru a atrage clienți, distribuiți pliante și/sau broșuri despre firma voastră în cutiile poștale. De asemenea, nu uitați și de internet. Creați conturi pe rețelele de socializare: Facebook, pe Twitter, pe diverse forumuri despre IT și concepeți inclusiv campanii de marketing prin email.

Clienții vă vor privi cu ceva scepticism la început, de aceea este important să le câștigați, treptat, încrederea. Trebuie să le demonstrați că sunteți un depanator priceput și că puteți să le reparați și să le protejați calculatoarele, dar și datele importante din acestea. Fiți mereu la curent cu ultimele știri din domeniul vostru și participați chiar la cursuri de perfecționare.

Afacerea poate fi făcută și din confortul casei voastre, dacă aveți spațiul necesar pentru deschiderea unui atelier de depanat calculatoare. Astfel, nu mai sunteți nevoiți să plătiți chirie pentru un spațiu închiriat și nici nu mai este nevoie să vă cumpărați o locație separată.

Puteți taxa clienții pentru diverse servicii pe care le oferiți, de la diagnostic software și hardware, până la instalări și configurări de sisteme de operare. De asemenea, puteți depana calculator unui client și prin intermediul internetului (dacă problemele cu care se confruntă acesta nu sunt majore, în acest caz fiind necesară aducerea computerului respectiv în service).

Fiind axat pe o nișă mai mică și mai specializată, aveți șansa de a concura cu mai puțini rivali, acesta fiind un mare avantaj.