Când eram mici, ziua noastră era mereu ocupată cu diverse activități. Și, dacă nu eram la grădiniță sau la școală, cu siguranță ne jucam afară, alături de alți copii, sau stăteam în casă și urmăream desenele animate preferate. La acea vârstă, nu dădeam prea multă atenție detaliilor și nici nu ne întrebam cum anume prind acestea viață.

Chiar așa! Cum se ajunge de la un personaj desenat pe foaie, la un film de animație? În ziua de astăzi, relativ ușor și repede, deoarece tehnologia ne ajută foarte mult. Dar în trecut, a crea un desen animat era o muncă de durată, pentru că totul, de la personaje, la scenele în care apăreau ele, se desena de mână. Apoi, intrau în scenă și cei care insuflau, efectiv, viață în desene.

Cam așa se proceda în anii ’50. Atunci nu existau efecte speciale sau alte programe pe calculator care să ușureze munca unui desenator. Credeți că desenul animat este o noutate? Nici vorbă! Filmele Science-Fiction, poate. Acestea încă ne fascinează și acum, chiar dacă unele dintre ele au fost produse prin anii ’70, să zicem. Mickey Mouse sau Donald Duck, pe de altă parte, sunt mai bătrânei de-atât!

Cum se făcea desenul animat în trecut?

Prin 1950, era o adevărată provocare să pui în scenă o astfel de formă de divertisment, mai ales că trebuia să desenezi totul manual. Țineți minte ce am spus mai sus, nu? La acea vreme, nu te puteai bucura de un calculator performant și de un program de animație sau de grafică, prin intermediul căruia să concepi zeci de desene și să le scoți pe bandă rulantă!

Așa că, totul se făcea clasic, folosind o foaie și un creion. Personajele se desenau și se colorau cu mâna, acest proces fiind unul anevoios. Numai să ne gândim de câte cadre era nevoie pentru a pune cap la cap o singură scenă din desen! Fiecare mișcare a personajului se desena separat, în secvențe, pentru a putea fi utilizate, apoi, de animatori în mod corect.

Treaba celor care creau desene animate nu se oprea, însă, aici. Ei trebuiau să se asigure că și înregistrările audio, care conțineau replicile fiecărui personaj din desen, erau perfect sincronizate cu mișcările buzelor lor. Altfel, întreaga scenă ar fi arătat ciudat. Primele desene animate, de dinainte de anii ’50, nu erau nici măcar color. De-abia ulterior s-a început și adăugarea paletelor de culoare.

Conceptul de iluzie optică

Principiul de bază în crearea unui desen animat în stilul tradițional, fără tehnică sofisticată, era cel al iluziei optice. Iată ce înseamnă acesta… Atunci când vezi un set de cadre diferite împreună, dintr-o dată, fără pauză între ele, ai impresia că sunt o mișcare fluidă, executată fără vreun moment de tăgadă din partea personajului.

De fapt, adevărul este că ochii noștri sunt păcăliți de derularea rapidă a cadrelor. Desenul animat nu se mișcă în voie, nu este un element viu, ca oamenii. Ci doar o serie de cadre, rulate la o viteză mai mare, pentru a da impresia aceasta!