De ce iubim mașinile ?

de

Adesea, îi auzim pe cei din jurul nostru spunând „Mi-a luat atât de mult timp să găsesc mașina perfectă” sau „Mi-am botezat mașina [X] și-mi place să mă laud cu asta, pentru că o iubesc pur și simplu!” Atunci ne dăm imediat seama că avem de-a face cu o persoană care este îndrăgostită de mașina pe care o are. În această lume în care trăim, există foarte mulți pasionați de vehicule pe 4 roți. Pentru ei, mașina pe care o dețin nu este doar un simplu obiect, o simplă invenție care se pierde printre celelalte mii de alte invenții create de om.

Nu, pentru ei este o pasiune. Sunt mândrii de ea și nu se pot opri să nu o admire de fiecare dată când au ocazia. Însă, care ar mai fi și alte motive pentru care și noi, ceilalți, care nu suntem chiar atât de consumați de dragostea pentru mașini, ar trebui să le apreciem pe acestea mai mult? De ce ar trebui să iubim, într-o măsură mai mare sau mai mică, vehiculele cu volan și 4 roți?

1. Ne ajută să economisim timp

O vorbă din popor spune că este mult mai ușor să ne recuperăm banii pierduți sau cheltuiți decât ne este să recuperăm timpul irosit. Adevărat, timpul este acel „bun” de preț care nu mai poate fi niciodată recuperat dacă l-am pierdut. Dar ce legătură are timpul cu mașinile, întrebați? Una foarte mare și foarte strânsă: ne ajută să economisim minute, ore și chiar zile întregi când ne deplasăm de la o destinație la alta.

Putem ajunge foarte repede la serviciu în fiecare dimineață, pentru că mașina noastră personală nu este obligată să oprească în toate stațiile, așa după cum este cazul autobuzelor, tramvaielor sau trenurilor. O mașină se poate dovedi utilă și în cazul unei urgențe medicale, când trebuie să ajungeți foarte repede la spital și nu mai puteți aștepta sosirea unei ambulanțe.

2. Ne oferă flexibilitate și mobilitate sporită

Cei care dețin o mașină nu mai sunt nevoiți să depindă de un mijloc de transport în comun, indiferent de destinația către care doresc să călătorească. Ei pot pleca oriunde și oricând doresc. Nu mai sunt nevoiți să-și facă planuri din timp, pe care să le adapteze în funcție de ora de plecare a autocarului sau a autobuzului. Autovehiculele ne oferă o libertate absolută, de aceea le și admirăm!

3. Ne îmbunătățesc statutul social

Mașinile pe care le conducem spun multe despre noi. Ele sunt importante în viețile noastre, deoarece de ele este atașat și statutul nostru social. Tuturor ne face plăcere să conducem un vehicul de lux și atunci când deținem unul, cei din jurul nostru vor ști imediat că proprietarul lui este o persoană influentă în societate.

4. Ajută economia

În fiecare țară, industria auto este una foarte importantă. Fără ea, celelalte industrii și sectoare ale economiei care depind de existența ei și de produsele pe care ea le oferă consumatorilor, nu ar mai exista.

5. Sunt singura alternativă

Nu toate orașele din lume au rețea de transport în comun bine dezvoltată, ceea ce poate crea inconveniențe oamenilor. Într-o astfel de situație, singura alternativă viabilă pentru locuitorii acelor orașe pentru a se deplasa dintr-un loc în altul, rămâne deținerea unui autoturism proprietate personală