Impresionismul

de

Impresionismul a debutat în jurul anilor 1870 în Franța, când un grup de pictori vizionari a revoluționat perspectiva de până atunci asupra artei, văzută în linii clasice, conform unor reguli stricte și tipare riguroase.
În 1874, acest grup de artiști, numit „Societatea Anonimă a Pictorilor, Sculptorilor etc.” a organizat o expoziție în Paris, care a lansat mișcarea numită „Impresionism”, termen folosit mai întâi ca o insultă la adresa noului stil. Lista membrilor săi fondatori a inclus unele dintre cele mai mari nume care populează muzeele din întreaga lume: Claude Monet, Edgar Degas, Camille Pissarro, Paul Cezanne. Grupul a fost unit de o continuă căutare a independenței de Salonul oficial anual, unde un juriu de artiști de la Academia De Arte Frumoase premia lucrări de artă și acorda medalii. Munca lor, deși diversă de la un membru la altul, se alinia aceleași viziuni inovative, de a picta în aer liber, de a capta lumina și culorile astfel încât să dea impresia de mișcare. La început, lucrările impresioniste au întâmpinat critici aspre pentru înfățișarea lor aparent neterminată, ca o schiță, și acest stil și-a croit cu greu drumul spre aprecierea contemporanilor. Munca impresioniștilor este astăzi recunoscută pentru modernitatea sa, respingerea stilurilor bine stabilite, încorporarea noilor idei și prezentarea vieții moderne.
Caractersticile includ mișcări de pensulă mici, subțiri, dar vizibile, accent pe reprezentarea luminii în calitățile ei schimbătoare, punând în evidență și efectele trecerii timpului. Capturarea mișcării este un alt element esențial al acestui curent, prin redarea unor unghiuri vizuale neobișnuite.
În locul nuanțelor neutre de alb, gri, negru, impresioniștii foloseau deseori culori pentru a reda umbrele și efectele. Mișcarea lejeră a pensulei dă un efect de spontaneitate și lejeritate care maschează deseori grija cu care lucrările erau construite.
Tehnica radicală și culorile luminoase folosite șocau privitorii obișnuiți cu culorile sobre ale Academiei de atunci. Imagini exterioare, suburbane, rurale, din afara Parisului erau un subiect popular printre impresioniști, în special Monet și Renoir, care deseori pictau împreună. Munca lor a fost gradual acceptată și apreciată, dând naștere și curentelor literare și muzicale impresioniste, iar mai apoi, inspirând curentul de pictură avangardistă.
Grupul independent a organizat 8 expoziții între 1874 și 1886, cu un număr de participanți de la 9 la 30. Pissarro, cel mai în vârstă, a fost singurul care a avut lucrări expuse în toate cele 8 expoziții, în timp ce Morisot a participat la 7. Ideile pentru o expoziție independentă au venit în timpul războiului între Franța și Prusia, în care pictorul Bazille, susținător material pentru Renoir și Monet, a murit. Diferențe filozofice și politice între artiști au dus la nenumărate dispute și rupturi în rândul contribuabililor, expozițiile ajungând să includă și lucrări ale artiștilor mai conservatori care nu doreau să își expună munca în fața juriului Salonului. La aceste expoziții independente au participat și Paul Cezanne și Paul Gaugain, al căror stil ulterior s-a dezvoltat în afara muncii lor incipiente cu impresioniștii. Ultima expoziție a avut loc în 1886, aceasta dând naștere la o nouă fază : pictura avangardistă.
Printre operele notabile ale curentului impresionist se numără Claude Monet cu Impression, Sunrise (1872), care a și inspirat numele mișcării, și Woman with a Parasol (1875); Camille Pisarro cu Boulevard Montmartre (1897) ; Pierre-Auguste Renoir cu Dance at Le Moulin de la Galette (1876) și On the Terrace (1881) ; Frederic Bazille cu Paysage au bord du Lez (1870); Edgar Degas cu L’Absinthe (1876) și Woman in the Bath (1886), și multe alte capodopere remarcabile.