Insula Paștelui este una dintre cele mai izolate insule de pe Pământ, fiind numita de primii colonizatori „Buricul Pământului” sau „Capătul Lumii”, cea mai mare parte a ei fiind declarată parc național. Numele deosebit pe care îl poarta azi îl primește de la exploratorul olandez Jacob Roggeveen, care o descoperă în duminica Paștelui în 1722, astăzi aflata pe lista patrimoniilor UNESCO.

Datorita îndepărtării sale de orice alt punct de civilizație, în anii primelor colonizări, intre 700-1100, se credea ca insula era legătură dintre lumea celor vii, kainga, și lumea spirituala, Po, aflata în adâncul oceanului, departe în est.

Rapa Nui, cum este denumita în polineziana, este fascinanta nu doar prin minunata singurătate cu care își atrage turiștii, ci și prin misterioasele statui gigantice, construite cu secole în urma, Moai – reflectând istoria ascensiunii dramatice și la fel de grăbita cădere a culturii polineziene.

Deși aparținând ca teritoriu politic statului Chile, localizarea sa îndepărtată în Oceanul Pacific, ca o bijuterie solitara în mijlocul unei întinderi nemărginite de ape, ii conferă unicitate, fiind cea mai izolata insula locuita pe glob. Puține urme au rămas ale înfloritoarei culturi și civilizații străvechi ale acestei insule, însa dovezile arheologice demonstrează ca primii insulari stabiliți pe acest tărâm au descoperit un adevărat paradis.

Clima era blândă, vegetația bogata cuprindea nenumărate specii de arbori, printre care cele mai mari specii de palmieri din lume, fauna era copleșită de un număr mare de pasări ce furnizau hrana pentru locuitori, iar apele abundau în peste și stridii. Ca dovada a acestei vieți prospere stau cele mai remarcabile elemente ale insulei, neatinse de nici o influenta culturala externa: uriașele statui în forma de capete, care trezesc și astăzi curiozitatea turiștilor și a oamenilor de știință care se încumetă sa cerceteze proveniența lor misterioasa și modul în care au fost construite și transportate. Cert este ca aceste statui erau menite sa ilustreze fetele strămoșilor insularilor, și bogățiile familiilor lor, fiind considerate o binecuvântare și un ochi protector al insulei. Se estimează ca exista peste 900 astfel de statui, atingând intre 2 m și 20 m, și 300 de platforme ceremoniale și structuri agricole, de producție și pentru locuințe.

[envira-gallery id=”28260″]

Creșterea populației a dus însa la exploatarea rapida a resurselor naturale ale insulei, defrișările ducând în scurt timp la imposibilitatea procurării hranei. Se spune ca în urma decăderii civilizației polineziene, locuitorii rămași au ajuns pana la canibalism în lupta pentru supraviețuire. Incursiunile făcute de coloniști din Peru și Bolivia au devastat populația rapa nui și mai mult, astfel încât pana la sfârșitul secolului trecut, mai existau doar câteva sute de nativi ai insulei.

Astăzi insula depinde în totalitate de turism și de legăturile comerciale cu Chile, dar încearcă sa își păstreze cu sfințenie tradițiile și unicitatea, devenind prin acestea una dintre cele mai deosebite și inedite destinații turistice.