Istoria ciorbei

de

Ciorba a fost, aproape întotdeauna, un aliment pe care oamenii l-au consumat încă din vechi timpuri. Se pare că acest fel de mâncare își are originea în trecutul îndepărtat, arheologii descoperind vase ceramice de acum 5000 de ani care, se pare, erau folosite la depozitarea ciorbelor și supelor.

În acele timpuri, oamenii foloseau vase mari și rezistente, în care fierbeau laolaltă grâne, rădăcini tari de legume, boabe de fasole și carne, iar zeama rezultată era luată și utilizată în diverse scopuri. Astfel, s-au creat noi combinații de gusturi și arome, prin adăugarea unei varietăți de ingrediente. Supa sau ciorba preparată după aceste rețete era servită cu pâine prăjită, care se poate spune că a fost precursoarea crutoanelor.

Pâinea consumată alături de ciorbă era folosită, de multe ori, și pe post de lingură, ea fiind introdusă în ciorbă pentru a o absorbi și apoi consuma într-un mod mai eficient. Se proceda astfel, deoarece, la acea vreme, încă nu se inventaseră tacâmurile de care noi ne folosim în prezent.

Supele și ciorbele au continuat să fie un fel foarte important de mâncare și în Evul Mediu, când se consumau de trei ori pe zi. Ele erau o opțiune mult mai ieftină la alte feluri de mâncare pentru majoritatea familiilor, în special în perioadele în care exista penurie de alte alimente.

În unele gospodării se folosea și borșul, dar, în general, orice supă și ciorbă se făcea cu apă, fiind destul de sărăcăcioase ca și ingrediente, pentru faptul că foarte mult familii nu-și permiteau să adauge în ele anumite legume sau cărnuri, care fie erau mult prea scumpe pentru omul de rând, fie erau rezervate strict nobilității.

În timpul perioadei renascentiste, ciorba a început să fie servită ca fel principal. De asemenea, felul în care aceasta era făcută a evoluat, în rețetele de ciorbă începând a fi incluse mai multe ingrediente și condimente, care erau acum la îndemâna unui procent mai mare de oameni. După apariția lingurii, supele și ciorbele au început să fie mai bogate în ingrediente solide, care puteau fi acum mai ușor de consumat, față de perioada în care se folosea pâinea înmuiată.

Denumirea de supă (sau ciorbă) provine din cuvântul „suppa”. Originea acestui cuvânt nu se cunoaște cu exactitate. Unele izvoare istorice susțin că acesta este un termen de proveniență francă. Francii erau unul dintre cele mai puternice triburi germanice, care au ajuns să locuiască în fosta provincie romană Galia, devenind, ulterior, poporul francez.

Alte surse istorice dau ca origine a cuvântului Franța secolului al șaisprezecelea. Termenul folosit atunci era „sope” sau „soupe”, care a ajuns mai târziu și în limba engleză, ca „sop”. De asemenea, unii istorici sugerează faptul că originea cuvântului supă este latinescul „suppare”, un verb care se traduce prin „pâine înmuiată în borș”.

În America, rețetele de supă și ciorbă au început să apară în ziare, reviste și jurnale de călătorii, tratând o gamă variată de astfel de feluri de mâncare. Prima carte de bucate publicată vreodată pe acest tărâm, a apărut în 1742 și a fost scrisă de William Parks. În ea erau prezentate mai multe rețete de supe: de mazăre verde, de languste etc.

La începutul secolului al 19-lea, au început să apară supele și ciorbele la conservă. Acestea au început a fi livrate atât în magazine, cât și pe front, termenul lor de valabilitate permițându-le a fi consumate pe o perioadă mai lungă de timp. Mai târziu, odată cu descoperirile mai avansate din diverse științe și domenii, au apărut și supele care puteau fi pregătite la cuptorul cu microunde, care conțineau aditivi și conservanți.

În zilele noastre, există o gamă foarte variată de ciorbe care se pot găsi în aproape orice restaurant, dar și în orice casă de pe glob. Ciorba reprezintă un aliment de bază pentru multe familii, rețetele specifice de pregătire ale acesteia fiind transmise din generație în generație. Acest lucru face din ea un fel de mâncare foarte apreciat, care este economic, hrănitor și ușor de preparat.