Istoria înlăturării părului corporal

de

Nu putem ști cu exactitate când au început oamenii să recurgă la înlăturarea părului corporal pentru prima dată. Se poate ca lucrul acesta să fi fost făcut încă din timpuri străvechi, cu mult înainte ca noi să fi început să avem izvoare scrise.

Printre primele obiecte folosite la înlăturarea părului de pe corp se pare că a fost piatra ponce, așadar, se pare că omenirea practica această activitate încă de pe vreme celor mai bătrâni strămoși ai noștri.

Știm că popoarele care făceau parte din civilizațiile din Valea Indului, zona care în ziua de astăzi este cunoscută sub numele de Pakistan, precum și alte popoare similare lor, din Egipt, China și Mesopotamia, obișnuiau să înlăture părul nedorit de pe corp iar bărbații chiar își rădeau și barba.

Chiar și în acele vremuri, acum mai bine de 5000 de ani în urmă, părul de pe corp nu era un „accesoriu” pe care mulți doreau să-l aibă. Ba chiar din contră, acesta era considerat foarte inconfortabil și neigenic, așadar era înlăturat imediat, mai ales de către cei care trăiau în zone cu o climă foarte călduroasă.

Atunci când au apărut uneltele din metal, care se puteau ascuți, se prea poate ca lamele să fi fost unele dintre primele obiecte pe care oamenii le-au folosit pentru a scăpa de părul nedorit, indiferent dacă vorbim despre femei sau bărbați.

Egiptenii antici obișnuiau să-și înlăture părul de pe corp cu o soluție pe bază de zahăr și apă de trandafiri, care funcționa la fel ca ceara epilatoare care se mai folosește și în prezent. Apa de trandafiri se adăuga pentru a le oferi femeilor senzația că sunt răsfățate un pic, cu toate că procedeul de epilare prin care treceau nu era tocmai un motiv de bucurie.

Aparent, cu toate că nu era tocmai plăcut să ți se ia părul de pe corp, procedeul de mai sus nu era unul chiar atât de dureros, precum este epilarea cu ceară din zilele noastre. Pasta făcută din zahăr și apă de trandafiri nu avea tendința de a se lipi de piele, cât mai degrabă de firele de păr.

Acest lucru însemna că durerea provocată de înlăturarea ei de zona unde era aplicată, era ceva mai redusă ca intensitate. De asemenea, pasta în cauză nu era atât de fierbinte precum ceara și era și mai naturală, fiind făcută numai din apă de trandafiri și zahăr.

Așadar, ea nu afecta integritatea sau sănătatea pielii atunci când era folosită. Egiptenii luau foarte în serios treaba cu înlăturatul părului și, dacă privim puțin la ceea ce făceau ei din perspectiva acestor vremuri, am putea spune că procedeele lor erau unele duse la extrem.

De multe ori, ei chiar se rădeau și pe cap și purtau peruci. Faraonii (se spune că și Cleopatra însăși) purtau bărbi false, care le ofereau un statut de zei în ochii supușilor lor. Se pare că există și unele indicii care susțin că nu toți bărbații sau toate femeile se îndeletniceau cu această activitate în Egiptul antic.

Și grecii antici erau destul de conștienți de existența părului pe corp. Atunci când o fată ajungea la pubertate, părului ei pubian era înlăturat cu o soluție similară cu cea folosită de egipteni sau cu ceară.

În Europa renascentistă, femeile aveau păreri împărțite în ceea ce privește înlăturarea părului. Multe dintre cărțile publicate în Italia pe această temă erau dedicate mai mult femeilor și mai puțin bărbaților.

Caterina de Medici, regina Franței, le-a interzis femeilor de la curtea sa să-și înlăture părul pubian. De ce a luat aceasta o asemenea decizie, nimeni nu știe. Părerea doctorilor din secolul 16 era că femeile trebuie să scape de părul de pe corp, deoarece acesta le făcea să arate prea masculine și prea dezagreabile.