Modernismul a fost curentul literar principal al anilor de la începutul secolului al XX-lea până în aproximativ 1965. În termeni generali, perioada a fost marcată de pauze bruște și neașteptate, cu mijloace tradiționale de vizionare și interacționare cu lumea. Experimentarea și individualismul au devenit virtuţi, deşi descurajate în trecut. Modernismul a fost pus în mișcare printr-o serie de șocuri culturale, primul fiind Marele Război care a devastat Europa, între 1914 – 1918, cunoscut acum ca Primul Război Mondial.

Primele indicii ale acestui mod special de gândire numit Modernism provin chiar din secolul al XIX-lea. Ca perioadă literară, modernismul afișează un relativ puternic sentiment de coeziune și similitudine între genuri. Mai mult decât atât, scriitori care au adoptat punctul de vedere modern de multe ori au făcut acest lucru în mod deliberat și conștient. Într-adevăr, o preocupare centrală a Modernismului este cu sinele și conștiința. În contrast cu viziunea lumii romantice, modernistului îi pasă destul de puțin de natură, fiinţă, sau de structurile fundamentale ale istoriei. În loc de progres și de creștere, intelectualitatea modernistă vede o degradare și o înstrăinare în creștere a individului. Societatea modernă este percepută ca impersonală, capitalistă și antagonistă faţă de impulsul artistic. Războiul a avut mai mult ca sigur o mare influență asupra unor astfel de moduri de abordare a lumii. Două războaie mondiale, în interval de o generație, au șocat întreaga civilizație occidentală.

În geneza sa, perioada modernistă în literatura engleză a fost în primul rând o reacție viscerală împotriva culturii victoriene și estetice, care au prevalat pentru cea mai mare parte a secolului al XIX-lea. Într-adevăr, o pauză de la tradiții este una dintre constantele fundamentale ale poziției moderniste. Intelectuali și artiști de la începutul secolului al XX-lea credeau că felul în care generația anterioară de a face lucrurile era un sfârşit al culturii. Stabilitatea și liniștea civilizației victoriene au devenit rapid de domeniul trecutului. Asasinarea arhiducelui Ferdinand al Austriei a fost, în esență, evenimentul declanșator al Primului Război Mondial, un conflict care a măturat toate noțiunile preconcepute cu privire la natura așa – numitului război modern.

În lumea artei, în general vorbind, modernismul a fost începutul distincției între artă „înaltă” și artă „joasă”. Reformele educaționale din epoca victoriană au condus la o creștere rapidă a ratelor de alfabetizare, și, prin urmare, la o cerere mai mare pentru literatură. O presă populară s-a dezvoltat rapid pentru a întampina această cerere. Scriitori care au refuzat să se închine la gusturile populare s-au înstrăinat de la curentul principal al societății. Într-o anumită măsură, această alienare a alimentat stereotipul artistului distant, care nu produce nimic de valoare comercială pe piață.

Lumea academică a devenit un fel de refugiu pentru artiști nemulțumiți. Totusi, cei mai eficienţi poeți și scriitori au reușit să facă declarații profunde care au fost absorbite de întreaga societate și nu doar cercurile interioare ale scriitorului. Poezia imagistă domina scena, imagiştii dorind să aducă limbajul la esenţa lui, prin minimalism, diminuarea regulilor structurale şi o sinceritate necunoscută peoziei romantice sau victoriene. Cel mai apreciat poet al perioadei a fost Thomas Stearns Eliot. În America, un grup de gânditori şi scriitori cunoscuţi ca „Generaţia Pierdută” au devenit sinonimi cu Modernismul. Printre aceştia Gertrude Stein, Ernest Hemingway, F. Scott Fitzgerald cu a lui capodoperă, Marele Gatsby.

Spre mijlocul secolului, Modernismul îşi pierduse din avânt, optimismul renăscuse şi înstrăinarea devenise plictisitoare, dar încă pastrează o influenţă puternică asupra scrierilor şi gândirii actuale.