„Prețul libertății este vigilența eternă.” Nu se știe exact cine a spus pentru prima dată acest aforism. Posibil să fi fost Voltaire, Thomas Jefferson ori Tom Paine. La fel de bine ar fi putut s-o facă și John Philpot Curran. De fapt, nici nu prea contează cine anume este autorul zicalei. Ea este adevărată. În zilele noastre, nu există o amenințare mai insidioasă la adresa libertății noastre precum este societatea care ne spionează.

În 1949, s-a publicat cartea lui George Orwell, „O mie nouă sute optzeci și patru”. În ea, ne este prezentată o lume distopică într-un viitor nu foarte îndepărtat. ’84 este o lectură absolut obligatorie pentru oricine este îngrijorat cu privire la libertatea individului.

Dacă o citim superficial, fără să-i acordăm prea multă atenție, fără să înțelegem complet mesajul, putem răsufla ușurați, deoarece viziunea totalitară a lui Orwell nu s-a materializat. Zidul Berlinului a căzut, Cortina de Fier s-a ridicat, iar Dumnezeu a rămas la locul Lui, în Rai. Toate bune și frumoase!

Totuși, nu la asta se rezumă cartea! Sunt multe alte aspecte de luat în seamă. Ea abordează un număr de teme neliniștitoare, inclusiv prezența încălcării intimității personale în societate. Fratele cel Mare (Big Brother) reprezintă o contradicție care poate fi văzută ca un triumf al manipulării psihologie patronată de stat.

Pe de o parte, de el trebuie să-ți fie frică, pentru că știe totul despre tine și pentru că nu poți scăpa de el niciodată. Pe de alta, de ce ai vrea să fugi de această forță supremă care te protejează? Orwell descrie, în imagini cutremurătoare, ceea ce se numește „supraveghere panoptică”: „Monitorul poate primi și transmite simultan. Orice sunet pe care îl scoate Winston, mai puternic decât o șoaptă, este imediat captat de acesta. Ba mai mult, nu doar că poate fi auzit, ci poate fi și văzut. Evident, nu ai de unde să știi când anume ești supravegheat…”

Fratele cel Mare e cu ochii pe tine

Supravegherea panoptică derivă din conceptul unei închisori numită Panopticon, al lui Jeremy Bentham. Aceasta este o clădire circulară, cu un turn de pază în mijloc. În ea, prizonierii nu știu niciodată când (sau dacă) sunt urmăriți. Făcând referire la ea, scriitorul și filozoful francez Michel Foucault, spunea: „… în inelul periferic, un individ poate fi văzut complet, fără să-i poată vedea pe alții, la rândul lui. În turnul central, unul îi poate vedea pe toți, fără ca el să poată fi văzut vreodată.”

Viziunea lui Orwell era suficient de tulburătoare. Totuși, când Foucault vorbea despre designul de închisoare al lui Bentham (care nu s-a materializat niciodată), ce permitea, printre altele, o inspecție și o supraveghere totală a deținuților, el folosea termenul mai mult ca pe o metaforă a spionajul larg răspândit asupra societății.

Și mai tulburător decât încălcarea dreptului la intimitate este felul în care aceasta duce la un control social și cum supravegherea panoptică poate cauza o „autoreglare”. Faptul că trăim într-o societate în prezent nu este nimic nou. Guvernele au vrut întotdeauna să-i țină pe oameni sub supraveghere, deoarece îi puteau controla mai eficient.

Toate guvernele, nu doar cele totalitare, sunt interesate de control societății. Diferența este făcută astăzi, comparativ cu alte vremuri, de către mijloacele tot mai sofisticate care sunt la îndemâna guvernului pentru această activitate. Și cea mai eficientă supraveghere este aceea care te face să-ți schimbi comportamentul, tocmai pentru că este foarte posibil (deși nu ești chiar sigur 100%) să fii urmărit.

Trăim într-o societate supravegheată, spionată, urmărită la fiecare pas, în care se folosesc cam aceleași tehnici de manipulare psihologică precum cele prezentate de Orwell în cartea sa. Guvernele au diverse metode prin care pot strânge informații despre indivizi. Și, probabil, știi și tu asta. De asemenea, guvernele pot folosi acele informații pe care le dețin într-un mod mai puțin ortodox. Și ar trebui să ții minte asta.

Guvernele susțin că strângerea de informații este necesară pentru protecția noastră. Chiar crezi asta? Amintește-ți aforismul de la începutul articolului: „Prețul libertății este vigilența eternă.”