Outsourcing-ul, o practica din ce în ce mai des întâlnită în rândul companiilor la nivel global, este o măsură de eficientizare a proceselor și de reducere a costurilor, presupunând transferarea unei părți din activitatea companiei către terțe părți, în defavoarea derulării lor interne.

Folosită corect, este o tehnica eficientă în strategia de economisire, fiind de multe ori mai avantajos pentru o companie să achiziționeze produse sau servicii de la furnizori externi, decât să implementeze și să desfășoare procesul de producție la nivel intern. Multe companii importante au recurs la externalizarea unor servicii cum ar fi call-centers, e-mail, contabilitate, IT, resurse umane. Folosind resurse externe specializate, compania poate obține astfel un avantaj competitiv nu doar la nivel de cost, ci și de expertiză și calitate.

Multe din companiile furnizoare de servicii de outsourcing au capacitatea de a face aceeași munca pe tarife considerabil mai mici, în special datorită poziționării geografice propice, în tari cu economii emergente, unde gama de abilități a angajaților este variata, reglementările legale sunt mai permisive, iar salariile sunt mai mici ca în țările dezvoltate.

Un exemplu de astfel de externalizare ar fi Dell, un manufacturier care achiziționează unele din componentele de calculatoare de la un alt furnizor, pentru a scădea costurile de producție. Activitățile financiare pot fi externalizate către firme independente de contabilitate, proiectele de cercetare și analiză de piață pot fi cu ușurință conduse de firme specializate pe astfel de studii, iar dezvoltarea de componente hardware sau software poate fi mult mai puțin costisitor intreprinsă pe piețe în curs de dezvoltare.

Dar outsourcing-ul nu înseamnă doar externalizarea de activități către o terță parte, ci poate însemna și relocarea unei funcțiuni, părți ale activității, către o alta țară, prin deschiderea așa-numitor centre de servicii specializate.
Există însă și scepticism în ceea ce privește încredințarea unor procese interne și strategii către terțe părți. Nu doar calitatea produsului final este ceea ce provoacă reticență în a recurge la astfel de soluții, ci și confidențialitatea informației, care trebuie păstrată cu extrema strictețe. Clauzele contractuale restrictive sunt astfel o piesa esențială în orice acord semnat între părți, iar implementarea așa-numitor „ziduri chinezești” între echipe ce se ocupă de proiecte pentru firme concurente, devine obligatorie pentru a evita scurgerea de informații și divulgarea strategiilor firmelor contractoare de outsourcing.

Comunicarea și procesele de management sunt alte aspecte de avut în vedere. Distanța fizica între managementul de top și angajații de producție implică schimbări în metodele de administrare, pentru că feedbackul și inspecțiile nu sunt atât de directe și dese ca în procesele interne.
Deși dificil de implementat o astfel de metoda, externalizarea poate genera avantaje competitive nemăsurate, atâta vreme cât comunicarea cu firma de outsourcing e clară, eficientă, cerințele bine stabilite, și procesele de management sunt bine gândite și puse în funcțiune.