Problemele care ii afecteaza pe emigranti

de

Emigrația, conform definiției sale din Wikipedia, este „fenomenul părăsirii țării sau regiunii natale de către un individ sau grup de indivizi pentru a se stabili în alta. Fenomenul privit nu prin prisma țării de origine, ci din cea a țării de destinație este cunoscut drept imigrație.”

Ca orice altă persoană, un emigrant nou sosit într-o anumită țară se confruntă, uneori chiar de la început, cu diverse probleme: de acomodare, de găsire a unui loc de muncă sau de ordin social, fiind privit cu destul de multă neîncredere și suspiciune de către noi săi compatrioți. Printre acestea probleme, se găsesc și cele pe care urmează să le enumăr mai jos.

Șomajul

somajÎn general, emigranții sosesc în țara lor de destinație dornici de a munci și de a duce un trai mai bun. De fapt, foarte mulți oameni își părăsesc țările de origine tocmai pentru acest motiv. De cele mai multe ori, în țările lor ei nu mai găsesc locuri de muncă decente, care să le asigure o existență fără griji. Alte ori, mai sunt și alți factori la mijloc care determină luarea unei astfel de decizi, unul dintre ei fiind războiul.

Revenind, însă, la locurile de muncă, emigranții care ajung într-o anumită țară sunt, mare parte din ei, muncitori calificați și pricepuți în meseriile pe care le practică. Totuși, mulți dintre ei, nu reușesc să se angajeze nici aici. Spre exemplu, în Africa de Sud, șomajul în rândul emigranților, în 2011, era ridicat, ajungând până la 22 de procente.

Într-un astfel de caz, pentru cei aflați în Diaspora, șomajul este o problemă structurală, nu una personală. Este o problemă creată de către structura socială și economică a țării de destinație. De asemenea, poate reprezenta o problemă și pentru aceia care nu au intrat pe teritoriul țării respective cu acte legale. Din nou, Africa de Sud are de suferit și la acest capitol. Aici, marea majoritate a emigranților au ajuns în țară în mod ilegal.

Fără a avea statut legal de emigranți, aceștia nu se pot angaja pe piața muncii și nici nu pot beneficia de servicii de îngrijire medicală sau de servicii sociale. Și în Marea Britanie situația este similară, atât pentru cei care sunt acolo ilegal, cât și pentru cei aflați în căutarea unui azil (politic sau de alte forme). Emigranții ai căror cazuri legate de azil sunt încă în așteptare și care nu au dreptul de a munci sau de a primi beneficii, duc o viață grea și disperată în Anglia.

În Africa de Sud, persoanele care vor să obțină azil au dreptul de a munci și de a primi beneficii sociale, dar obținerea actelor de care au nevoie, cât și accesarea anumitor servicii, este mai dificilă. De aceea, de multe ori, aceste persoane să află în exact aceeași situație cu indivizii care sunt veniți în țară în mod ilegal: nu pot să ducă un trai decent.

Neavând acces legal la piața muncii, îi pune pe mulți dintre emigranți într-o situație extrem de delicată. Adesea, sunt nevoiți să accepte oferte de lucru la negru, care sunt pline de riscuri, precum oferirea unor salarii foarte mici, a unor condiții de muncă foarte proaste, abuzului din partea angajatorului sau arestarea și deportarea în țările lor de origine de către autorități. În astfel de momente, emigrantul este „prins la colț” și începe să devină frustrat sau nervos.

În unele țări, emigranții sunt foarte expuși și riscului de a fi păcăliți cu oferte de muncă „legale și bine plătite”, aceasta fiind una dintre cele mai mari țepe pe care le pot lua. Diverse firme din aceste țări aleg să angajeze emigranți ilegali pentru a-și face treaba cu ei și, când vine ziua de salariu, în loc să-i plătească, anunță poliția pentru a veni și a-i lua în arest. Dacă un emigrant nu poate să-și asigure traiul prin mijloace legale de muncă, el va recurge, în final, la infracțiuni pentru a putea supraviețui.

Xenofobia, stereotipurile și rasismul structural

Pe măsură ce populația de emigranți se mărește, la fel crește și sentimentul de xenofobie, se înmulțesc stereotipurile și rasismul structural ia amploare în țările care îi găzduiesc pe aceștia. Este păcat să vedem cum o parte din societatea în care trăim se vede amenințată (uneori, fără motiv) economic și cultural de către un grup mai mare sau mic de emigranți. În astfel de circumstanțe, apar stereotipurile negative și rasismul și, adesea, se comit acte de violență gratuită la adresa indivizilor din comunitatea de emigranți.

Emigranții sunt văzuți de către cei care se simt amenințați de ei ca fiind o clasă de oameni mai inferioară, de cele mai multe ori aceștia fiind discriminați pe baza unor stereotipuri care li s-au atașat. Discriminarea poate fi de natură socială (prin marginalizare) sau economică, atunci când emigrantului îi este refuzat accesul la o locuință, un loc de muncă sau la diverse servicii. În America de Nord, Anglia și Africa de Sud, emigranții sunt hărțuiți, uneori, și de poliție sau de alte autorități, astfel de lucruri devenind parte integrantă a vieții de emigrant.

În mod ironic, în Africa de Sud, emigranții din Zimbabwe nu sunt văzuți ca niște persoane de clasă inferioară, ci de o clasă superioară chiar locuitorilor acestei țări. Cei veniți din Zimbabwe și-au făcut un renume ca fiind muncitori, loiali și bine educați, locuitorii din Africa de Sud ajungând să-i acuze că le fură locurile de muncă, locuințele și chiar femeile! Aici, xenofobia este la ea acasă. Sunt mulți hoți care îi pândesc pe nou veniții din Zimbabwe, aceștia fiind țintele lor preferate pentru a fi atacate. De multe ori, zimbabwezii ajung să fie și victimele unor acte de violență mai serioasă, cum ar fi violurile sau omorurile.

Locuitorii Africii de Sud obișnuiți, care nu au de-a face cu găștile de hoți și infractori care îi atacă pe zimbabwezi, se simt și amenințați de acest flagel și recurg, adesea, la a-și scrie numele cu vopsea pe ușile caselor lor, pentru a nu pica și ei victime unor astfel de atacuri.

Un alt obstacol care apare în calea emigranților și de care aceștia trebuie să treacă, este rasismul structural, el fiind prezent predominant în țările cu o populație majoritară albă. Acest tip de rasism este o formă de rasism instituționalizat care îi împiedică pe indivizii de culoare sau dintr-o anumită etnie să fie asimilați și să avanseze în cadrul societății respective. Rasismul structural apare din cauza barierelor care se construiesc în structura economică și socială a comunității, care pune, în mod inevitabil, toată puterea în mâna oamenilor de culoare albă.

Chiar și atunci când emigranții de culoare care vine în respectiva comunitate sunt bine educați și bine pregătiți, ei tot primesc slujbe prost plătite și locuințe sărăcăcioase, plus un statut cu mult inferior celorlalte persoane. Mobilitatea acestora, care le-ar permite să avanseze, este blocată de plafoane sau „porți” bine ferecate, care reprezintă aparatul invizibil din interiorul organizațiilor comerciale, industriale și guvernamentale, care îi împiedică pe aceștia să ajungă în poziții de putere. După cum spunea Norah Spie:

„Plafonul pentru emigranți este foarte coborât, așa că aceștia ajung să dea repede cu capul de tavan și să rămână blocați într-un cerc vicios, din care cu greu mai pot ieși. În Marea Britanie, există un rasism mai mult instituțional, în care un emigrant va primi un job „mai bun” numai atunci când statul nu mai are altă alternativă decât aceea de a angaja un emigrant pe post de profesor, asistentă medicală sau inginer. Prea puțini imigranți lucrează în corporații sau la grupurile de media.”

Rasismul structural creează inegalități sau diferențe în nivelul salariilor pe care emigranții îl primesc în comparație cu locuitorii țării în care se află. Astfel, din moment ce ei primesc mai puțin bani, nu își pot permite să cumpere anumite bunuri sau servicii. Chiar și acele organizații guvernamentale sau de afaceri care sunt mai prietenoase cu indivizii de culoare pot avea de suferit de pe urma rasismului structural. Acesta nu este ușor de identificat, tocmai din cauza naturii sale mai eluzive.

Mai mult, rasismul structural este complicat și de sexul unei persoane. Discriminarea pe bază de sex la locul de muncă face ca femeile și bărbații să se descurce diferit și să aibă rezultate diferite unii față de ceilalți, când trăiesc în diaspora. În general, femeile emigrante ajung să ocupe locuri de muncă mai prost plătite decât emigranții de sex masculin. Ele, de asemenea, ajung să lucreze ca îngrijitoare de persoane bolnave sau menajere, fiind supuse, de cele mai multe ori, abuzurilor angajatorului, în special dacă locuiesc în aceeași locuință cu el.

Și bărbații, la rândul lor, pot fi discriminați pe bază de sex, mulți dintre ei nefiind acceptați în slujbe gen îngrijitori sau asistenți medicali. Ținând cont de câte s-au discutat până acum, unii dintre voi s-ar putea întreba dacă merită să trăiești în diaspora, date fiind toate dificultățile pe care le poți întâlni acolo? Din fericire, răspunsul este da.

Emigranții pot duce o viață decentă și în altă țară, este absolut posibil să facă acest lucru. Totul depinde de cum se adaptează în noua lor „casă” și de cât de dispuși sunt aceștia de a trece peste toate obstacolele care le ies în cale.