Reguli de respectat la pescuit

de

Când mergeți la pescuit, indiferent că vă duceți la un lac din apropierea casei sau că vă deplasați la o distanță mai mare de propria locuință, trebuie să țineți cont întotdeauna de câteva reguli de siguranță. Prin respectarea lor, veți evita accidentările sau evenimentele neplăcute ce pot apărea în timpul unei partide de pescuit, fie la mal, fie din barcă.

Printre regulile de siguranță la pescuit se află și cele referitoare la echipament, la pescuitul pe dig, din barcă, la malul apei și pe gheață.

1. Reguli de siguranță a echipamentului

Înainte de a pleca la pescuit, va trebui să vă asigurați că toate uneltele pe care le veți lua cu voi sunt în stare bună de funcționare. Nici să nu vă gândiți să treceți peste acest pas! Verificați chiar și cele mai mici detalii și nu omiteți nici o unealtă. În primul rând, trebuie verificate undița și mulineta. Ambele trebuie să fie într-o condiție foarte bună, fără rupturi sau crăpături.

Dacă aveți o undiță care este alcătuită din mai multe segmente care se îmbină, trebuie să vă asigurați că aceasta este destul de rezistentă, inclusiv când a fost asamblată. Mulineta, la rândul ei, trebuie să funcționeze foarte bine, iar firul de pe ea să nu fie încurcat. În cazul în care firul este încurcat, va trebui scos și înlocuit cu unul nou. Dacă problemele persistă, cumpărați o mulinetă nouă.

Că tot aduceam aminte de el, firul de pescuit trebuie inspectat și el. În funcție de tipul de pește și de condițiile în care veți pescui, va fi nevoie să folosiți fire diferite. Alegeți cu grijă firul, altfel veți avea probleme cu el, acesta putând să se rupă dacă este supus unor forțe mai mari (sau nepotrivite) decât cele recomandate. De asemenea, nu folosiți un fir încurcat, deoarece poate avaria inclusiv undița.

Ca ultim sfat aici, verificați toate celelalte unelte de pescuit, inclusiv plutitoarele și momelile. Dacă sunt ruginite, înlocuiți-le cu unele noi. Echipamentele ruginite pot cauza infectarea rănilor survenite în urma utilizării necorespunzătoare a lor sau în cazul unui accident.

2. Reguli de siguranță la pescuitul pe dig

Unul dintre tipurile de pescuit pe care îl practică foarte multă lume este pescuitul pe dig. Atunci când alegeți să pescuiți într-o asemenea locație, va trebui să respectați niște reguli de siguranță. Nu băgați picioarele în apă decât dacă sunteți sigur că în ea nu există nici un fel de pericol. Apoi, nu vă apucați să alegați pe dig, mai ales dacă țineți în mâini obiecte ascuțite. Dacă se întâmplă să vă împiedicați și să cădeți, vă puteți răni.

Digurile înalte sunt un real pericol pentru pescari, în special dacă aceștia au ghinionul de cădea de pe ele. Un astfel de eveniment vă poate cauza accidentări grave sau chiar moartea, așa că fiți atenți la fiecare mișcare. Nu vă aplecați peste marginea digului și nu vă comportați neadecvat, altfel riscați să vă puneți în pericol și pe voi, dar și pe alții.

3. Reguli de siguranță la pescuitul din barcă

Un alt tip de pescuit preferat de diverși indivizi este cel din barcă. Aici trebuie să fiți foarte atenți, poate chiar mult mai atenți decât în cazul celorlalte tipuri de pescuit, deoarece sunteți expuși unor pericole atunci când vă aflați în larg. Luați în calcul vremea și potențialele schimbări ale ei. Nu ieșiți pe apă cu barca fără o vestă de salvare.

Poate că nu sunteți de părere că vă stă bine cu ea sau poate vi se pare incomodă, dar trebuie neapărat purtată, ea făcând, de cele mai multe ori, diferența dintre viață sau moarte. Asigurați-vă că, atunci când pescuiți din barcă, nu agățați pe nimeni cu undița sau cârligul acesteia. Pentru asta, trebuie să fiți atenți la cei aflați cu voi în barcă. Uitați-vă mereu unde sunt ei și lansați firul numai după ce sunteți siguri că nu va atinge pe nimeni.

4. Reguli de siguranță la pescuitul de la mal

Probabil cel mai practicat stil de pescuit, acesta atrage mereu, în fiecare sezon, zeci sau chiar sute de oameni în jurul râurilor sau lacurilor. Fiecare individ în parte vine acolo pentru a-și etala priceperea și pentru a încerca să prindă cel mai mare pește posibil. Nu este de mirare că sute de momeli și fire de undiță zboară dintr-o parte într-alta și se încurcă. Aducerea copiilor la o astfel de partidă de pescuit nu reprezintă o idee tocmai bună.

Când este aglomerat, ei pot fi foarte ușor agățați de cârligele altor pescari și pot fi răniți. Unele răni pot fi mai serioase, dar, atât timp cât aceștia nu aleargă sau nu se joacă printre pescari și stau liniștiți la locurile lor, riscul de a fi loviți este mai mic. Dintre toate stilurile de pescuit, acesta este cel mai sigur.

5. Reguli de siguranță la pescuitul pe gheață (la copcă)

Pescuitul pe gheață nu este chiar pentru oricine și reprezintă una dintre cele mai periculoase forme de pescuit. Una dintre regulile principale pe care trebuie să le respectați când mergeți la pescuit pe gheață, este aceea de a vă face o colibă mică în care să stați, pentru a vă putea apăra de vitregiile naturii. Aceasta trebuie să fie solidă, ca să vă protejeze de frig și vânt, care pot provoca hipotermie și alte probleme de sănătate.

Al doilea lucru de care trebuie să țineți cont este starea gheții de pe care urmează să pescuiți și condițiile meteo. Dacă gheața se rupe și cădeți prin ea în apă, mai ales dacă sunteți singuri, fără alte ajutoare, puteți muri înghețați foarte repede. De aceea, este important să verificați gheața cu atenție înainte de a începe se pescuiți.

Coliba pe care ați construit-o nu este suficientă pentru a vă proteja de frig, așa că va trebui să faceți în ea și o sobă, care să vă permită să țineți aprins un foc în ea. Adunați cât mai multe lemne și țineți mereu încăperea caldă. Soba trebuie verificată periodic, pentru a vă asigura că funcționează corectă și că nu vă pune în pericol viața sau coliba.