Societatea modernă şi valorile morale

de

Datorită tehnologiilor moderne și rezultatului unui stil de viață mai ușor, lumea întreagă a reușit să evolueze de la statul ei de societate agrară. Societățile de dinaintea noastră obișnuiau să trăiască mult mai aproape și mai legate de pământ, toate acțiunile lor concentrându-se asupra vremii, a abundenței sau a lipsurilor și a recoltei anuale pe care o aveau de adunat.

Atunci când recolta era foarte slabă, oamenii unei anumite societăți sau unui anumit trib ori țară, se grupau împreună pentru a putea supraviețui. Existau chiar triburi de aborigeni în trecut care nu se mai reproduceau în anii în care seceta severă le afecta zona în care locuiau.

Dar acum, cel puțin teoretic, datorită vremurilor moderne în care trăim, noi am ajuns să eliminăm (într-o anumită măsură) foametea și neajunsurile din societatea modernă. Spun doar într-o anumită măsură, deoarece încă mai există anumite zone sau țări de pe glob în care situația nu este tocmai roz și unde oamenii suferă de foame și de diverse alte neajunsuri.

În societatea modernă, când cineva este dispus să lucreze și să țină cont de prioritățile pe care le are, atunci el sau ea poate realiza orice își dorește, condiția principală fiind să dețină capabilitățile necesare pentru a reuși acest lucru.

De regulă, acesta este un lucru bun, dar are și un dezavantaj. Prin eliminarea greutăților cu care strămoșii noștri obișnuiau să se confrunte, noi ne-am pierdut simțul comunității și dependenței de cel de lângă noi, la fel cum ne-am pierdut și legătura cu pământul și natura care ne înconjoară.

Chiar și unele triburi sau așezări native, din cele care au mai rămas, au început să devieze de la structura lor morală de bază, devenind mai puțin spirituale decât generațiile de dinaintea lor. Mulți indivizi ai acestor comunități și-au pierdut drumul corect pe care au mers până acum, ajungând să ia droguri și să consume alcool pentru a-și rezolva problemele care au apărut în viețile lor.

Este adevărat că nu multă lumea, în ziua de astăzi, ar mai vrea să locuiască în aceleași condiții cu aceste populații native. Totuși, problema este că mulți oameni și-au pierdut fundamentul spiritual, fapt evidențiat de stilul lor de viață.

Sunt, însă, și oameni care și-ar dori, poate, măcar pentru o vreme, să trăiască ceva mai izolați de lumea nebună din zilele noastre, urmând chiar tradițiile și setul de credințe al nativilor unei anumite zone, încercând, în același timp, să împletească aceste tradiții cu stilul lor actual de viață.

Civilizația, așa cum o știm noi, a început prin a avea o bază spirituală mai mare, dar aceasta a început să se diminueze și să devină mai materialistă, odată cu ea venind și un stil de viață mai ușor și mai confortabil decât și-au putut imagina vreodată strămoșii noștri.

Cu toate acestea, noi am pierdut din vedere ceea ce este cu adevărat important în viață, și anume valorile morale. Acele valori pe care ne-am construit această minunată societate în care trăim acum. De aceea, nu ar fi rău să încercăm să ne întoarcem, pe cât este posibil, la sistemul de credințe al strămoșilor.

Nu este nimic greșit în a fi prosperi și în a ne bucura de viața pe care o ducem din plin. Cu toții apreciem ceea ce avem, de la casa în care locuim, locul de muncă pe care îl avem sau mașina pe care o conducem. Însă viața noastră nu ar trebui să se rezume numai la această parte materială.

Nu ar strica să ne întoarcem un pic atenția către vechile învățături, reconectându-ne, astfel, cu trecutul nostru pierdut și cu valorile morale care s-au diluat cu trecerea timpului.