Ultimele tendințe în catering pentru nunți.

de

Se spune că ziua nunții trebuie să fie perfectă pentru că este unică și de neuitat. Pregătirea unui eveniment atât de important presupune alegerea unor profesioniști. Ca să reușim fără prea mult stres este indicat să apelăm la serviciile de catering sau să angajăm o firmă specializată în organizarea nunții.

Pentru a-ți ușura munca, am alcătuit și noi câteva sfaturi utile ce ar putea să-ți folosească.
Secretul unei nunți reușite constă în alegerea mâncării și a unei teme de nuntă. Partea de entertainment generează satisfacția invitaților așa că nu te limita! Alege din utimele tendințe în materie de stil.

1. Alege culorile potrivite și combină-le!
Culorile joacă un rol important, de la decorațiuni, flori și până la rochiile domnișoarelor de onoare, totul trebuie să fie într-o armonie perfectă. Dacă tot ți-ai propus să aduci fericire prin culoare, de ce nu ai încerca să faci așa și cu mâncarea? Poți vorbi cu firma de catering și cu siguranță va ieși ceva deosebit și plin de viață.

2. Lasă-i pe invitați să își asorteze băuturile
Un trend foarte la modă este să-i lași pe invitați să își aleagă băuturile oferind un bar cu mai multe tipuri de pahare și de băuturi. Ai nevoie și de fructe proaspete de tot felul. După ce le-ai pus la dispoziție invitaților tot ce au nevoie, își pot prepara singuri cocktailurile.

3. Mâncare la discreție și varietate
Nu doar cocktailurile pot fi alese de invitați. Cateringul poate fi foarte creativ și în privința mini bufeturilor cu specific: pescăresc, grătar, legume, fructe și înghețată, prăjituri. Chiar dacă nu optezi pentru bufet suedez și vrei ca servirea mesei să se facă tradițional de către ospătari, poți înființă câteva de dimensiuni mai mici, la care invitații să aibă acces tot timpul.

4. Meniu eco
Cu cât ingredientele organice devin mai căutate, cu atât mai apreciate vor fi mâncărurile eco în meniu.

5.Tortul nunții
Dacă vă place ciocolata, puteți alege un tort bogat în această cremă cu diferite arome. Dacă nu vă hotărâți la un singur fel de tort, fiecare nivel ar putea avea un gust diferit, astfel ca oaspeții să se poată bucura de o selecție de arome unice.

6. Masă în stil familial
Din ce în ce mai multe mirese optează pentru alegerea unor mese mari pentru mai multă apropiere între invitați. Se pot plasa platourile dintr-un loc în altul și interacțiunea este mai degajată astfel.

7. Meniu ușor și exotic
Poți alege raci, fructe de mare, caracatița, calamari, sushi, alge. Poate mulți nu vor mai știi exact cum arătau florile sau decorațiunile, dar sigur își vor aminti mâncarea.

8. Snacks-uri pentru final
După ce tai tortul, o gustare târzie este mereu binevenită. Poți comandă mini porții speciale cu lapte cald, digestive, suc de portocale și chiar tartine sau gustări ușoare.

9. Mărturiile
Pentru ca meniul nunții să fie complet, poți alege ca mărturii mici lumânări în formă de prăjitură sau tort.