Vikingii

de

Vikingii, un popor pe cât de legendar, pe atât de furios în raidurile sale, își au originea în 3 țări: Danemarca, Norvegia și Suedia. Chiar și numele, provenit din limbajul vorbit de vikingi, Nordica veche, le trădează menirea, semnificând „raid pirat”.

Era Vikingă în istoria europeană, între secolele VIII – XI, a fost marcată de numeroase astfel de raiduri, negoț și explorări ale altor teritorii din Europa, Asia, insulele nord-atlantice. Multe cu scopul de cuceri comori prin bătălie, dar și cu scopul de a se stabili ca agricultori, meșteșugari, comercianți. Folosind bărci ușoare, de lemn, construite special pentru a naviga pe mări agitate sau pe râuri foarte puțin adânci, vikingii au călătorit chiar și până la Constantinopole și pe râul Volgă în Rusia, în Islanda, Groenlanda etc. Spre sfârșitul secolului al VIII-lea, Britania de atunci era invadată de poporul Nordic în căutare de noi bogății și promisiuni ale tărâmurilor neexplorate din vest, atacând și jefuind mănăstiri și obținând supremația politică pe teritorii vaste.

Această perioadă a expansiunii vikinge devine astfel un element important în istoria Scandinaviei, Marii, Britanii, și nu numai. Într-atât încât la începutul secolului al XI-lea, regele Danemarcei devenea și rege al Angliei. În această perioadă a expansiunii vikinge, deși influența exactă a vikingilor a rămas incertă, a avut loc unul dintre cele mai remarcabile momente ale istoriei Marii Britanii: apariția a două regate unificate, Anglia și Scoția.
Datorită acestor raiduri, imaginea de azi a vikingilor este una a unor cuceritori violenți, din ce în ce mai întâlnită în numeroase reprezentări artistice. Însă nu a fost întotdeauna așa: arheologia și surse scrise redau un portret romanticizat al unor „salbatici nobili”, propagată cu intensitate mai ales în secolul XIX în perioada „renasterii vikingilor”, când cuvântul „Viking” a fost introdus în limba engleză modernă.

Obiceiurile vikingilor sunt pe cât de diverse pe atât de interesante. Mari iubitori ai sportului, aceștia practicau nenumărate activități ce implicau forță fizică: wrestling, aruncări de pietre, ridicări de pietre, antrenamente cu arme, dar și înot, alergări și sporturi de iarnă. În toate nivelele societății erau populare jocurile de societate și cu zarul, întâlnirile festive cu recitări de poezii, povestiri. Muzica era o formă de artă a omului cult, aceștia cântând la harpă, lire, viori.

Dar poate cea mai importantă piesă a istoriei vikingilor este credința lor nestrămutată în zei: Odin era zeul suprem, conducător peste Asgard, tatăl lui Thor, zeul fulgerului, al fertilității și al dreptății. Vikingii credeau că, aleși de Odin, cei care aveau parte de o moarte în luptă eroică călătoreau spre Valhalla conduși de valkyries, Valhalla fiind reprezentată ca un loc maiestuos, enorm, aflat în regatul Asgard.

În timpul expansiunii vikinge, Scandinavia a fost marcată de numeroase schimbări culturale. Puterea Bisericii Catolice creștea, și modelele financiare ale Angliei și Germaniei prindeau contur și în noile regate formate: Danemarca, Norvegia și Suedia. Această asimilare a regatelor Scandinave în cultura europeană a schimbat aspirațiile conducătorilor nordici și relația lor cu popoarele vecine. Astfel a luat sfârșit fascinanta eră a dominației vikinge, care însă a marcat puternic și definitiv istoria globală.