Aerul condiționat. Ne face bine sau rău?

de

În ultimii ani, românii, cel puțin cei care au salarii peste media pe țară, au început să prindă gustul gadgeturilor și al aparatelor electrocasnice. Cum vara temperatura poate ajunge și până la 40° , aceștia au început să își achiziționeze aparate de aer condiționat. În ultimul timp însă au apărut tot felul de voci care spun că aceste aparate dăunează sănătății. Este adevărat sau fals?

Nu cu mulți ani în urmă, aerul condiționat era un lux care puțini și-l permiteau, acum însă este ceva normal, mai ales în clădirile de birouri și în mijloacele de transport în comun, ceea ce înseamnă că ele există în viața noastră fie că vrem sau nu. Din păcate, abuzarea acestora prin setarea la o temperatură prea scăzută și lucrări de mentenanță făcute necorespunzător au dus la crearea unor probleme de sănătate, ducând la apariția unor reacții neplăcute la unele persoane și în unele cazuri chiar la îmbolnăvirea gravă a unor persoane ghinioniste. Una dintre aceste boli se numește Boala legionarilor

Care ar fi plusurile dar și minusurile pe care aparatul de aer condiționat le are asupra corpului uman?

Beneficii:
– căldura extrema are un impact negativ clar asupra intelectului și activităților fizice, iar folosirea aerului condiționat, într-o anumită măsură se impune acestei acțiuni
– ridică nivelul de confort la serviciu și în timpul liber
– îmbunătățește nivelul de performanță la lucru
– duce al creșterea activității fizice și intelectuale
– o temperatură scăzută reduce prezența insectelor și paraziților
– o temperatură scăzută înseamnă mai puțină transpirație, reducând riscul de deshidratare
– un sistem de aer condiționat curat ajută la exterminarea alergenilor externi, cum ar fi polenul
– dacă instalația de aer condiționat este buna și întreținută corespunzător, aceasta reînnoiește și reîmprospătează calitatea aerului

Riscuri:
– schimbări bruște de temperatură și umiditate pot afecta sistemul respirator
– aerul condiționat are un efect de uscare a pielii și a membranelor sensibile cum ar fi buzele, interiorul nasului..
– scot un anumit sunet care contribuie la poluarea fonică
– circulația aerului poate transmite boli respiratorii infecțioase
– praful și fungi pot crea reacții alergice
– aerul condiționat este asociat cu faringita, iritarea gâtului și răgușeala
– aerul condiționat poate produce la probleme oculare cum e conjunctivita și inflamarea pleoapelor

Ce să țineți minte:
– spațiile în care se folosește aer condiționat ar trebui să fie foarte bine ventilate și la un interval regulat
– instalarea și mentenanța profesionistă este obligatorie, atât pentru unități individuale cât și pentru sisteme centralizate
– temperatura camerei ar trebui să fie între 21° și 25°
– umiditatea ar trebui să fie în jur de 60%-70%

Ca sfat general: Încercați să aveți cu dumneavoastră o jachetă sau un bluzon chiar dacă e mijlocul verii, astfel că dacă se întâmplă să intrați într-o clădire, autobuz sau mașină cu aer condiționat să aveți cu ce să vă acoperiți.