Când ar trebui să apelezi la terapia de cuplu

de

Din ce în ce mai multe cupluri aleg să meargă la un psiholog specializat în acest tip de terapie atunci când se confruntă cu anumite probleme. Iar acest lucru nu poate fi decât unul benefic pentru familie, cât și pentru societate, în general. Familiile în care domină armonia și înțelegerea vor propaga aceste valori și copiilor, iar aceștia, la rândul lor, își vor construi viața pe baza unor principii solide.

Cu toate acestea, decizia de a apela la terapia de cuplu, precum și momentul în care este necesară, nu sunt aspecte prea ușor de stabilit. Cele mai multe cupluri trăiesc cu impresia că au relația perfectă și că neînțelegerile au și ele rostul lor. Însă, lucrurile nu sunt atât de simple precum par. Fiecare relație, indiferent că vorbim despre iubiți, soți sau colegi de muncă, are nevoie de atenție constantă și de multă muncă.

Poate că la început relația decurge fără probleme, însă, cu timpul vor apărea inevitabil și problemele. Acestea sunt date, în general, de aspirațiile diferite pe care le avem în viață, de educația și caracterele diferite, precum și de un sistem de valori diferit. Aceste lucruri sunt normale, însă depinde de noi cum facem să ne înțelegem cu o persoană cu vederi diferite față de ale noastre.

Dacă atunci când vine vorba despre relația cu un coleg sau cu un partener de scurtă durată, miza menținerii unei relații în condiții normale nu este crucială, atunci când vorbim despre o căsnicie, lucrurile se schimbă complet, mai ales dacă sunt și copii la mijloc.

Identificarea momentului în care trebuie să apelezi la ajutor profesionist și efectuarea primilor pași pentru rezolvarea problemei cu care te confrunți poate fi o sarcină mult mai ușoară dacă știi care sunt semnele prevestitoare pe care să le urmărești. Dacă tu sau partenerul tău observați aceste semne, atunci este cazul să apelați la terapia de cuplu, mai ales dacă vă iubiți și vreți să vă salvați căsnicia.

1. Comunicarea

Primul semn care ar trebui să îți indice că aveți nevoie de terapie de cuplu este comunicarea defectuoasă. Dacă observi că orice discuție dintre voi se transformă în ceartă sau că nu mai aveți nimic bun de spus unul despre celălalt, indiferent de motiv, atunci poate ar trebui să luați în calcul terapia. Aceasta vă poate ajuta să găsiți iarăși o cale de comunicare, mai ales datorită mediului neutru în care vă aflați. Așadar, puneți cărțile pe masă, fiți sinceri și deschiși la noi căi de comunicare.

Toate relațiile ar trebui să pună pe primul loc comunicarea deschisă. Dacă nu îi poți împărtăși în mod sincer partenerului gândurile sau trăirile tale sau dacă nu sunteți capabili să rezolvați o simplă divergență, atunci nu ar trebui să vă mire dacă vă veți îndepărta pe zi ce trece mai mult, până în momentul în care nu veți ști dacă vă mai iubiți sau nu. Pentru a evita această situație, fiți sinceri și aveți încredere unul în altul. Astfel, veți fi capabili să rezolvați și cele mai dificile neajunsuri care ar putea apărea în viața voastră.

2. Încrederea

Un aspect la fel de important ca cel menționat anterior este încrederea pe care partenerii și-o acordă unul altuia. Este foarte dificil de menținut o relație în care nu există încredere, mai ales în urma unei infidelități. Dacă ai aflat că partenerul tău te-a înșelat și crezi că poți trece peste asta fără prea mari probleme, prefăcându-te că nu s-a întâmplat nimic, află că nu este chiar atât de ușor precum ai vrea să fie. Cel mai bine, în astfel de situații, este să apelezi la ajutor profesionist. Chiar dacă pe moment l-ai iertat pe partener, este foarte dificil ca pe viitor să mai ai încredere în ceea ce îți spune. Dacă vrei să îți salvezi relația, terapia de cuplu vă poate ajuta să reclădiți încrederea pe care o aveați unul în altul.

3. Aspirații diferite

O altă problemă cu care te-ai putea confrunta în cuplu este reprezentantă de aspirațiile și așteptările diferite pe care le aveți de la viață. Chiar dacă la începtul relației părea că sunteți pe aceeași lungime de undă, odată cu trecerea timpului, sistemul vostru de valori și planurile de viitor s-au schimbat și nu mai coincid cu cele ale partenerului. În acest caz, de cele mai multe ori, soții ajung să se îndepărteze deoarece merg în direcții opuse, se văd din ce mai rar și discută din ce în ce mai puțin despre ceea ce au făcut în timpul zilei. Deși nu pare o problemă foarte gravă, acest lucru poate duce încet – încet la despărțire, mai ales dacă nu se iau măsuri pentru remedierea ei.

În concluzie, fiți atenți la semnele care ar putea indica o eventuală destrămare a relației și luați măsuri pănă nu este prea târziu. Terapia de cuplu poate fi soluția salvatoare chiar și pentru cuplurile care și-au pierdut deja speranța și încrederea în ceea ce privește viitorul relației.