Cursa de 24 de ore de LeMans este una dintre cele mai mari și mai faimoase competiții de anduranță din lume. De asemenea, ea este și una dintre cele mai vechi curse care încă se mai organizează și astăzi. Ideea conceperii unei astfel de competiții a venit ca urmare a deciziei de a testa fiabilitatea și rezistența omului și a mașinii pentru menținerea unei viteze continue mari timp de 24 de ore pe un traseu dificil.

Acest eveniment are loc în fiecare an la LeMans. Deși accidentele în cadrul curselor cu motor sunt destul de des întâlnite, nici unul nu a fost mai grav decât cel care a avut loc la cursa din 1955. Într-o cursă auto doi factori sunt de mare importanță: priceperea pilotului și calitatea mașinii.

Cursa din 1955 avea să devină un adevărat duel între modelul britanic Jaguar D Type și modelul germanilor de la Mercedes, 300SLR. Nemții au depus un efort considerabil și au investit mult timp în pregătirea pentru participarea la eveniment, dar mașina lor avea o slăbiciune: era echipată cu frâne cu tambur, pe când cea a britanicilor avea frână pe disc, ceea ce îi ofer avantajul că se putea opri mai repede și mai bine.

La două ore de la începerea cursei, pilotul britanic Mike Hawthorn, a decis să intre la boxă, frânând pentru a putea încetini. Lance Macklin, care se afla în spatele său, a călcat brusc frâna și a tras de volan spre stânga. Pierre Levegh, care venea în spatele lui Macklin, i-a făcut semn cu mâna lui Juan Fangio pentru a încetini.

Mașina lui Levegh, care nu a putut frâna suficient de repede, a lovit-o pe cea a lui Macklin după care a alunecat pe o parte, aterizând pe un terasament. De acolo a continuat să se rostogolească în timp ce caroseria sa de magneziu a luat foc, împrăștiind flăcări peste tot.

Pe când mașina se dezintegra, bucăți din ea au început să zboare în mulțime. Spectatorii care se aflau pe un rând din tribune au fost decapitați de capota care a ajuns în aer. Alții au fost omorâți de piesele care zburau în jurul lor, în timp ce unii au suferit arsuri foarte grave. Nu se știe numărul exact de persoane decedate și rănite, însă se estimează că în jur de 83 de oameni au murit, în timp ce alți 76 au fost răniți.

Mașina lui Macklin s-a învârtit pe pistă, după care a intrat în boxă, omorând unul dintre mecanicii aflați acolo. Din fericire, Macklin a scăpat cu viață. Fangio și-a exprimat recunoștința pentru faptul că Levegh i-a făcut semn cu mâna să încetinească, spunând că acest lucru i-a salvat viața.

[envira-gallery id=”28256″]

Chiar înainte de cursă, Levegh spusese, parcă intuind ce avea să se întâmple, că este nevoie de niște semne prin care piloții să se atenționeze între ei, mașinile lor fiind foarte rapide.

Organizatorii au decis să lase cursa să continue, temându-se că, dacă aceasta va fi oprită, oamenii care evacua tribunele ar fi blocat accesul mașinilor de pompieri și ambulanțelor venite la fața locului. Când germanii au auzit despre acest accident, autoritățile au decis să retragă echipele lor care participau la acest eveniment, din respect pentru Levegh.

În cele din urmă, Hawthorn a fost cel care a câștigat cursa. Cu toate acestea, mulți l-au învinuit, ulterior, pe el pentru accident, criticându-l pentru faptul că a frânat brusc, producând un accident major. Investigațiile care au urmat acestui incident l-au absolvit, în cele din urmă, de vină pe Hawthorn, verdictul fiind acela că totul a fost un nefericit accident.

Totuși, acest incident a avut un efect profund asupra curselor. Unele țări au interzis sporturile cu motor de acest gen, iar Franța a cheltuit peste 600000 de dolari pentru a aduce modificări și îmbunătățiri pistei de la LeMans. Noile reguli implementate defineau clar ce mărimea să aibă motoarele mașinilor, timpul maxim pe care avea voie un pilot să-l petreacă la volan, cât și numărul de piloți pe care o echipă are dreptul să-l aibă la o cursă.

Toate aceste modificări au fost adoptate până la începutul noului sezon din 1956.