Cele 7 secrete ale multimilionarilor

de

Mă întreb oare cine nu și-ar dori să aibă chiar acum un milion de dolari? Sau de euro… Sau de lei. Numai să ne gândim un pic la sumă. Are multe zero-uri și putem face atât de multe cu acei bani. Da, există o diferență între a avea un milion de euro și un milion de lei, dar, în cele din urmă, orice am alege, cu siguranță ne-ar face destul de fericiți!

Voi ați ținut până acum o sumă atât de mare în mână? Sau ați avut-o pusă la păstrare în bancă măcar? Cel mai probabil nu, pentru că nu toți ne permitem luxul acesta. Nu toți suntem plătiți cu sute de mii de lei, așa că nu prea avem cum să acumulăm sume importante de bani, în special într-un timp foarte scurt. Dar, mai mult ca sigur, v-ați gândit ce ați face dacă ați avea un milion de lei sau de euro în cont.

Să recunoaștem adevărul: mulți dintre noi ne-am duce și am arunca acei bani pe tot felul de obiecte (case, mașini, vacanțe scumpe) și, după o vreme, am ajunge din nou în punctul de unde am plecat. Adică, am rămâne lefteri. Exact acest lucru se întâmplă cu aproape toți câștigătorii la loto. De ce? Din cauza mentalității și relației pe care o au cu banii.

Dacă vrem să fim niște multimilionari adevărați, trebuie să ne schimbăm gândirea!

Secretul 1

Nimeni nu poate ajunge multimilionar dacă nu-și propune acest lucru. La fel cum nu poate fi fotbalist dacă nu-și dorește cu adevărat asta. Este destul de simplu: vrei să obții ceva? Pune-ți mintea la contribuție, fă un plan și treci la treabă! Te tentează să deții sume mari de bani, să fii bogat? Plantează-ți gândul în subconștient! Ia decizia de a fi multimilionar acum!

Nu-ți bate prea mult capul referitor la cum o sa faci banii, la acest moment la care vorbim contează, întâi de toate, intenția.

Secretul 2

 

Scapă de orice gând de sărăcie pe care îl ai în cap! Cum crezi că vei ajunge să ai parte de abundență financiară dacă tu gândești în permanență ca un sărac (sau ca un om de rând, obișnuit)? Știu că este mult mai ușor de spus decât de făcut și mai știu și că mulți dintre noi provenim din familii din clasa de mijloc, care nu sunt prea familiarizate cu ideea de bogăție.

Dar trebuie să renunțăm la a mai spune că nu avem bani, că nu putem face bani sau că nu merităm să avem bani! Pentru că vom perpetua această stare în permanență și, fără nici o urmă de mirare, nu vom avea nimic din ceea ce merităm (și aici nu mă refer numai la bani, ci la orice). Ce anume vă reține acum de la a vă îndeplini visele?

Repet, nu e vorba numai de a avea milioane de euro sau lei, ci de orice vis pe care îl aveți. Frica? Teama? Nesiguranța? Credeți că nu sunteți buni, că nu sunteți prea deștepți sau că nu v-ați născut într-o familie bogată? Indiferent care este răspunsul, trebuie să știți că puteți schimba situația în care vă aflați.

Secretul 3

A avea și a face bani este un „job”, o îndatorire full-time. Un multimilionar știe acest lucru, iar scopul lui nu este doar acela de a se îmbogăți pe el însuși, ci și de a contribui la îmbunătățirea vieților celor din jurul său. El vede foarte bine diferența pe care o poate face în cadrul comunității în care locuiește cu banii pe care îi are!

Drept urmare, încearcă mereu să investească în oameni, să-i ajute sau să doneze bani către diverse asociații de caritate.

Secretul 4

Dacă vrei să fii multimilionar, trebuie să gândești ca unul, dar să te și înconjori de cât mai multe astfel de persoane. O veche vorbă din popor spune că „ești media celor 5 prieteni apropiați pe care îi ai”. Cu alte cuvinte, „cine se aseamănă, se adună”. Nu poți învăța prea multe despre bogăție de la cineva care nu o are. Când vrei să ajungi bogat, trebuie să înveți de la cei bogați și să le urmezi exemplul.

Ce anume fac ei? Cum? Ce materiale citesc? Cum gândesc? Cum investesc? Ce îi motivează? Ce îi interesează?

Secretul 5

Muncește precum un multimilionar. Oamenii bogați prețuiesc timpul altfel decât semenii lor mai puțin avuți. Un bogat cumpără timp, pe când un sărac și-l vinde sau, mai rău, îl dă pe gratis! Pentru primii, timpul este mult mai valoros decât banii! Pentru că, întotdeauna poți face rost de alți bani, dar nu și de timp!

Ce credeți, un multimilionar își va face singur curat în casă, sau va angaja pe altcineva să facă treaba în locul lui, pentru câțiva lei pe oră? Cu siguranță, nu se va ocupa singur de curățenie! Timpul lui este mult mai important decât banii pe care îi dă unei menajere, așa că va lăsa treaba pe mâna ei, iar el va continua să facă și mai mulți bani.

Secretul 6

Să cheltuim sau să investim? Iată o întrebare la care trebuie să răspundem. Voi ce părere aveți, multimilionarul cheltuiește bani aiurea, sau îi investește inteligent? Ce mentalitate are el? Evident, el nu irosește capitalul de care dispune pe lucruri prea puțin utile! Ia banii de care dispune și îi plasează în tot felul de oportunități de afaceri.

Un om bogat înțelege cum funcționează sistemul, știe că primește niște avantaje dacă investește. Omul de rând, nu.

 

Secretul 7

Sursele multiple de venit. Dacă ești bogat, nu te bazezi niciodată pe o singură sursă de venit! De ce? Foarte simplu de înțeles: în cazul în care ea dispare, ai o mare problemă. S-a dus și fluxul tău de bani! Ce faci acum? Cum plătești facturile, ratele, întreținerea sau cum mai poți cumpăra mâncare fără să mai ai nici un leu în buzunar?

Atunci când ai mai multe surse de venit, ești asigurat împotriva unor astfel de evenimente care pot apărea. Așadar, nu vei rămâne pe drumuri și vei putea să mergi mai departe, chiar dacă ai pierdut una din sursele de venit deținute!