Cum să-i insuflii copilului tău pasiunea pentru știință.

de

Există mai multe modalități prin care vă puteți determina copilul să-și facă tema la științe. Evident, sunt unele care implică discuția „cu frumosul” și celelalte, care implică… știți și voi foarte bine ce. În general, acțiuni ceva mai în forță, dacă prima tactică eșuează. Dar oare nu există și alte moduri în care să vă faceți copilul să iubească știința și să o îndrăgească în asemenea măsură încât să-și dorească să afle cât mai multe informații din acest domeniu? Ba da!

1. Prima modalitate prin care vă puteți convinge copilul să fie mai interesat de știință, este să vă arătați voi înșivă pasionați de ea. Se prea poate ca un copil să fie mult mai determinat să deslușească tainele științei dacă vede că și părinții lui sunt preocupați de același lucru.

Un copil își vede părinții ca fiind principalii și cei mai buni profesori pe care îi poate avea, de aceea îi și admiră și-și dorește să poată fi capabil să poarte o discuție, pe cât posibil, de la egal la egal cu ei. El va vrea să fie întotdeauna la înălțime, așa că, este posibil ca, dacă voi aveți un interes cât mai vădit pentru știință, copiii voștri să remarce acest lucru și să-și dorească să vă imite!

2. O altă modalitate prin care îi puteți face pe copii să fie ceva mai prieteni cu știința, este să le-o prezentați pe aceasta într-un fel cât mai amuzant, tocmai pentru a o face mai ușor de înțeles și de învățat. Una este să le vorbiți despre o anumită știință în termeni extrem de complicați și de întortochiați și alta este să le explicați copiilor diversele procese și fenomene specifice unei anumite științe într-un mod mai amuzant, făcându-i, astfel, să înțeleagă mult mai ușor ceea ce ați vrut să spuneți.

Cu cât un copil va înțelege mai repede și mai ușor despre ce este vorba, cu atât este posibil ca el să înceapă să fie pasionat de ea. Astfel, el nu se va mai simți deloc frustrat de faptul că nu pricepe sau nu poate învăța anumite lucruri.

3. Cel mai simplu mod prin care puteți face un copil să învețe și să înțeleagă anumite aspecte ale unei științe, este proiectul științific. Prin intermediul unui proiect științific, copilul poate vedea pe viu cum funcționează anumite lucruri. De exemplu, dacă faceți cu el un proiect științific despre sistemul solar, el va putea înțelege mai ușor cum funcționează universul, ce sunt planetele, stelele, galaxiile, cometele, meteoriții, ce rol are soarele etc..

Construind o machetă a sistemului nostru solar cu el, îl veți ajuta să învețe mai bine ce planete există în el, cum sunt ele ordonate, ce caracteristici au fiecare, pe care dintre ele există viață, care sunt cele mai mari etc..

4. A patra modalitate de care vă puteți folosi, este gândirea creativă. În limba engleză, termenul este „creativ thinking” sau „thinking outside the box” (care, literalmente, se traduce prin „a gândi în afara cutiei”). Exact asta trebuie să faceți și voi. Să găsiți o modalitate prin care să „gândiți în afara cutiei”, adică o modalitate cât mai diferită de a-i face pe copii să iubească știința.

Puteți încerca următorul scenariu: dacă vă place această activitate, puteți lua un zmeu și îl puteți înălța în aer liber, alături de copilul vostru. Apoi, după ce v-ați jucat suficient cu el, puteți începe să cercetați cum se menține acesta în aer. Cum poate el să zboare? Ce-l face să zboare? Din ce material trebuie făcut pentru a fi cât mai ușor și mai aerodinamic? Care este forma ideală a unui zmeu? Dar mărimea?

Aflați cât mai multe informații din diverse surse (articole, cercetări științifice, emisiuni TV, videoclipuri Youtube etc.)!

5. În final, ultima modalitate pe care o puteți folosi, este discuția despre știință. Da, banal discuție, banalul dialog. Printr-un dialog cât mai dinamic și mai interesant cu un copil, îl puteți face pe acesta să fie ceva mai interesat de știință și să-și dorească să afle mai multe informații. Pe lângă asta, s-ar putea să descoperiți că aveți anumite pasiuni în comun cu el!