Efectele umidității asupra lemnului

de

Frumusețea lemnului de esență tare este datorată faptului că el provine direct din natură. Nu este sintetic și nici produs de om în fabrică. Fiecare obiect de mobilier făcut din acest fel de lemn are în componența sa mai multe bucăți. Iar fiecare bucată este unică în felul ei, de aceea, dacă ne uităm cu atenție, putem observa și variații ale culorii lor.

Bucățile de lemn care prezintă un ton de culoare mai deschis provin dintr-o zonă mai apropiată de scoarța copacului din care au fost tăiate, în timp ce bucățile închise la culoare se află mult mai aproape de centrul (miezul) arborelui. Dar, în cele din urmă, ambele tipuri de lemn sunt puternice și au o frumusețe și o valoare pe care cu greu o pot egala altele.

Mobila de lemn de esență tare, la fel ca oricare alt fel de mobilă de acest gen, este și ea supusă acțiunii factorilor de mediu. Dintre ei, umiditate este un dușman de luat în seamă. Când umiditatea dintr-o încăpere este mică, mobila tinde să se „strângă”, să se mai micșoreze puțin. Iar iarna, de exemplu, dacă sunt condiții climaterice și mai aspre, mobila poate crăpa.

Pe de altă parte, la o umiditate mai mare, orice obiect de mobilier se va umfla. Lemnul, sub acțiunea apei, se curbează și chiar crapă. Cel mai potrivit procent de umiditate dintr-o încăpere în care se pune mobila de lemn, este de 40-50%. Astfel, se previne apariția crăpăturilor și a altor defecte asemănătoare. Dacă mobila este plastă într-un loc uscat sau mult prea uscat, se recomandă instalarea unui umidificator pentru menținerea umidității la parametri optimi.

În afară de umiditate, un alt dușman al mobilei de lemn este și soarele. Lăsată prea mult timp sub acțiunea razelor sale, mobila se usucă și crapă. De aceea, nu se pune într-un loc în care lumina solară este prea puternică!