8 greseli SEO de evitat

de

A construi un site este o treabă relativ ușoară. Există atât de multe platforme, programe de web design și limbaje de programare, încât aproape orice persoană, oricât de cunoscătoare ar fi în domeniul acesta, nu are cum să nu găsească măcar o modalitate prin care să-și pună în aplicare planul de a-și face propria pagină web.

Dar a avea un site și atât nu este de ajuns. Din contră, mai este nevoie de un lucru foarte important, pe care, din păcate, unii îl ignoră complet sau nu îi acordă suficient de multă atenție: traficul. Se știe bine că acum, spre deosebire de începuturile internetului, nu mai este de ajuns doar să construiești o pagină web, sperând și rugându-te ca ea să fie și vizitată de valuri de
potențiali clienți.

Astfel de vremuri au apus acum mulți ani de zile. În prezent, dacă vrei să fii în top, trebuie să stai mereu cu un pas înaintea competitorilor tăi. Altfel, vei fi dat la o parte imediat, iar site- ul tău se va pierde în multitudinea de pagini rătăcite pe internet. Ce trebuie să faci? Să acorzi mult mai multă atenție tehnicilor și procedeelor de SEO (sau, pe românește, de optimizare pentru
motoarele de căutare).

Știi cum se crește numărul de vizitatori? Sau cum se scrie un articol sau un text care să atragă cât mai multe priviri? Foarte bine! Dar, oare, chiar crezi că tot ceea ce faci tu este benefic pentru site-ul tău? Poate că nu chiar! Surprins să afli asta? Te invit să citești lista unora dintre cele mai des întâlnite greșeli în SEO care se comit în mod frecvent…

1. Folosirea unui număr prea mare de imagini în heading-uri și/sau meniuri

Da, imaginile fac site-ul să arate mai bine. Îl fac mult mai plăcut pentru ochii vizitatorilor, dar, în același timp, dacă exagerezi cu ele, s-ar putea să nu te mai ajute ci, din contră, să îți tragă site-ul înapoi. De aceea, când vine vorba de meniuri, ar trebui să te rezumi numai la text. Motoarele de căutare îl pot citi mult mai ușor decât pe o poză sau imagine!

2. Spam-ul cu backlink-uri

Încearcă să creezi backlink-uri cât mai relevante, provenind numai de la site-uri autentice. Nu te încurca niciodată cu pagini dubioase, care au conținut foarte îndoielnic sau care sunt virusate! Acestea sunt zero în ceea ce privește calitatea și au un impact negativ asupra site-ului propriu! Dacă ai prea multe astfel de link-uri suspecte, motoarele de căutare nu vor ezita prea mult să îți scoată pagina pe care se află (sau chiar întregul site!) din lista lor de rezultate.

3. Selectarea unor cuvinte cheie nepotrivite

 

[sociallocker]

Vrei să ai mai multe șanse la a-ți crește numărul de vizitatori? Atunci alege numai acele cuvinte cheie care au relevanță cu articolele sau textele pe care le publici pe el. Nu „îndesa” tot felul de fraze în toate paginile sau în tot conținutul scris! Nu contează cât de bune ți se par sau cât de căutate sunt, ție, personal, s-ar putea să nu-ți fie prea utile. Din nou, Google, la fel ca orice motor de căutare, te va penaliza.

Nu doar atât dar, până să se ajungă aici, poți pierde traficul pe care îl ai, sabotându-te, deci, singur!

4. Ignorarea tag-urilor de titlu (title tags)

Un site care are cuvinte cheie introduse în secțiunea tag-urilor menționate, poate fi găsit mai ușor pe internet. Rolul lor este de a îmbunătăți vizibilitatea și eforturile depuse în optimizarea corectă a unei pagini web.

5. Lipsa unei hărți a site-ului (sitemap)

Roboțeii care analizează și indexează un site nu au abilitatea de a citi meniuri JavaScript. În lipsa unui sitemap, vei pierde din avantajele oferite de acesta și, implicit, din trafic și/sau vânzări. Tu ai o astfel de hartă a site-ului tău? Dacă nu, fă-o chiar acum! Ajută motoarele de
căutare să te găsească mai ușor!

6. Lipsa unei versiuni HTML a site-ului

Ești mândru de pagina pe care tocmai ai construit-o în Flash și, cel puțin după părerea ta, arată și se mișcă excelent. Gândește-te, totuși, că nu toată lumea are o conexiune rapidă la internet. Așadar, unii vizitatori nu vor putea să-ți vadă site-ul bine. Sau chiar deloc, ținând cont de viteza conexiunii lor. Iată de ce trebuie să ai și o versiune HTML.

7. Te concentrezi prea mult asupra Meta Tag-urilor

Se pare că acestea devin deja istorie, după spusele experților. Nu mai au aceeași relevanță ca în trecut. Deci, se poate spune că nu trebuie să-ți mai pierzi prea mult timp cu ele!

[/sociallocker]

 

8. Evită fonturile mici și pretențioase

Când un vizitator ajunge pe site-ul tău și începe să citească articolele pe care le-ai publicat, dacă ele sunt scrise mărunt, iar literele au o culoare care aproape că se confundă cu fundalul, ghici ce se va întâmpla? Exact, el va abandona, în final, orice încercare de a-și duce la capăt eforturile de a citi!

Nimănui nu-i plac fonturile mici sau prea alambicate, din care nu se înțelege mare lucru. Nu le folosi nici tu și, pe lângă asta, verifică orice text sau articol publici, pentru a vedea dacă nu s-au strecurat greșeli de ortografie sau gramaticale în ele!