Beneficiile pentru sănătate asociate alpinismului

de

Alpinismul, ca sport sau ca activitate fizică practicată la intervale regulate, prezintă foarte multe beneficii pentru sănătatea și starea voastră de spirit. El poate fi catalogat și drept aventură sau hobby și este una dintre cele mai interesante forme de mișcare pentru a scăpa de rutina zilnică de la sală. Indiferent dacă este practicat în interior, pe acei pereți concepuți special pentru cățărări, sau în natură, pe o stâncă adevărată, avantajele și beneficiile alpinismului pentru tine sunt aceleași.

Printre aceste beneficii, se poate menționa și acela că el oferă corpului tău un antrenament fizic complet. Când faci cățărări, toți mușchii sunt antrenați în această activitate: brațele, umerii, pieptul, coapsele, gambele și spatele, toate aceste grupe de mușchi și părți ale corpului tău vor avea de câștigat. Ceea ce este interesant la alpinism, este faptul că, el antrenează tot corpul în jumătate din timpul pe care l-ai petrece la sala de forță pentru a-ți lucra toate grupele de mușchi amintite mai sus.

Nimeni nu neagă acum beneficiile pentru sănătate aduse și de exercițiile pe care le faci la sală (flexii, împins cu bara etc.) și nimeni nu vă spune să nu le mai faceți, dar nu sună mult mai interesant să fiți în natură și să escaladați stânci, bucurându-vă de peisaje și aerul curat? Ceea ce ne aduce la discuția despre un alt beneficiu pe care vi-l oferă alpinismul și care, adesea, este trecut cu vederea: elimină stresul.

Trebuie să recunoașteți că stresul este o mare problemă în societatea de astăzi. El poate fi cauza unor boli de inimă și a unui moral general scăzut. Prin cățărarea pe un perete sau o stâncă, se eliberează endorfine în sânge, ceea ce vă ajută să reduceți nivelul de stres din organism. Acest sport este o activitate de tip cardiovascular, fiind foarte bună pentru întărirea inimii. Pe lângă ea, mai puteți face, de asemenea, și ciclism, înot sau schi, sporturi care se încadrează și ele tot în aceeași categorie.

În funcție de aportul caloric consumat, veți avea nevoie să ardeți mai multe sau mai puține calorii în fiecare zi pentru a vă menține în formă. Activitățile fizice sunt importante și, dacă scopul vostru este acela de a arăta bine și de a ține grăsimea la distanță, propuneți-vă să ardeți măcar 500 de calorii pe zi. Pentru a vă ajuta și mai mult în această direcție, urmați și o dietă potrivită și sănătoasă.

Făcând cățărări timp de o oră, în funcție de efortul depus, puteți arde până la 400 de calorii, o cifră impresionantă pentru doar 60 de minute de exerciții fizice. V-ar mai rămâne, așadar, doar 100 de calorii de ars prin alte activități sau printr-o dietă adecvată.

Ca să rezumăm, beneficiile pentru sănătate asociate alpinismului includ dezvoltarea masei musculare, rezistență fizică, arderea caloriilor, reducerea stresului și îmbunătățirea mentalului.