Content marketing. Ce tip de conținut vizual dă cele mai bune rezultate

de

Dacă ai în vedere conceperea unei strategii de content marketing, trebuie să știi ce tip de conținut dă cele mai bune rezultate. Chiar dacă în mediul online majoritatea conținutul este text, dacă vrei să te diferențiezi de competitori, trebuie să iei în calcul și conținutul vizual. Acesta va atrage mai mult trafic și va crește simțitor rata de conversie.

Marketingul vizual câștigă din ce în ce mai multă popularitate în ultima perioadă, iar explicația pentru care se întâmplă asta e simplă. Creierul uman poate procesa și reține mai bine un conținut vizual. Din fericire, acum avem la dispoziție și tehnologia care să ne ajute să punem în practică o strategie de marketing vizual.

Dar ce tip de conținut trebuie să ai în vedere, mai exact? Află din cele ce urmeză.

1. Imaginile

Cea mai simplă variantă de conținut vizual, imaginile joacă un rol vital în ceea ce privește prezența în mediul online. Însă nu poți lua pur și simplu o fotografie de pe internet și să o postezi la tine pe site. Asta poate fi o soluție rapidă și pe termen scurt pentru afacerile mici aflate la început de drum, însă dacă vrei să treci la pasul următor, ar trebui să investești în fotografii de calitate.

Astfel, dacă bugetul tău nu e prea mare, poți cumpăra imagini de pe site-urile specializate. Acestea sunt de foarte bună calitate însă au un mare dezavantaj: mai pot fi cumpărate și de alții.

Dacă dispui, însă, de un buget mai mare, poți să îți faci singur fotografiile. Poți opta pentru angajarea unui profesionist în domeniu sau poți investi în aparatură de calitate și să faci chiar tu fotografiile. În acest fel te asigur că ești unic și că imaginile din site-ul tău sunt de calitate.

2. Infografice

Sunt o mană cerească, aș putea spune. Atât pentru tine, ca și strategie de marketing, cât și pentru useri. Aceștia pot avea în acest fel acces la un număr mare de informații pe care le pot parcurge rapid și le pot reține mai bine, datorită prezentării succinte.

Trebuie să ai în vedere, totuși, ca acestea să aibă un design aerisit, o structură ușor de parcurs și culori și fonturi atractive. Dacă sunt realizate așa cum trebuie, infograficele te pot ajuta și la creșterea ratei de recuperare a investiției (ROI).

3. Video

Acest tip de conținut este cireașa de pe tort atunci când vine vorba de marketing vizual. Utilizatorii de internet preferă să vadă un video scurt despre un produs ori serviciu decât să parcurgă un text de câteva sute de cuvinte.

Video-urile sunt ușor de realizat, mai ales acum, grație telefoanelor din ce în ce mai performante, și la îndemâna oricui. Poți să faci un video, să îl postezi pe social media și să vezi rezultate în mai puțin de jumătate de oră.

Profită, așadar, de tehnologie și pune la punct o strategie de marketing vizual care să te ducă la următorul nivel în afaceri.