Cursul de prim ajutor

publicat de Florin

7 august 2014

O urgență poate apărea oricând. Și atunci când ea ți se întâmplă tocmai ție și te prinde nepregătit, te poți panica. Un curs de prim ajutor este cerut a fi urmat de către anumite persoane – gen medicii din școli -, dar în ultima vreme, tot mai mulți oameni au decis că este cazul să se înroleze la un astfel de curs.

Ceea ce vor învăța aceste persoane aici le poate prinde foarte bine pe viitor și le poate face să abordeze mai cu încredere o situație de urgență. Fiecare curs de prim ajutor oferă informații pe diverse niveluri. Cel de bază, pe care îl urmează o mare parte dintre aceia care sunt interesați, îi învață pe aceștia cum să trateze răni minore, după cum ar fi arsurile, zgâreiturile sau vânătăile.

Pe lângă aceastea, la un curs de prim ajutor mai puteți învăța și cum să acționați în caz de otrăvire, sufocare sau tratare a unor fracturi. Toate aceste informații pe care le aflați se pot dovedi a fi extrem de utile în calmarea unei situații tensionate și îngrijirea unei persoane care este rănită, până la venirea personalului medical profesionist.

Cursurile de ajutor ceva mai complexe introduc și alte noțiuni. De exemplu, în cadrul unui curs rezervat manevrelor de resuscitare, persoanele înscrise aici vor învăța ce trebuie să facă în cazul în care o persoană are nevoie de îngrijire medicale după ce a suferit, să zicem, un atac de cord. Cursanților li se va arăta cum să monitorizeze semnele vitale ale pacientului și cum să aplice diversele proceduri menite să-l resusciteze pe acesta, după cum ar fi respirația gură la gură, masajul cardiac sau utilizarea unui defibrilator (dacă este disponibil).

Dacă sunteți implicați într-o activitate sportivă de orice fel, atunci un curs de prim ajutor vă poate fi de folos pentru acele momente în care pot surveni accidentări. Într-un astfel de caz, veți ști să evaluați starea persoanei accidentate și să-i oferiți ajutorul de care are nevoie, cel puțin până la sosirea unor medici calificați.

Salvamarii sunt o altă categorie de indivizi care, datorită naturii meseriei lor, trebuie să știe să acorde îngrijiri medicale victimelor unui înec. Indiferent unde se află ei, fie pe malul mării, pe malul unui lac sau la o piscină, ei trebuie să știe exact ce trebuie făcut cu un om care a fost scos din apă și care fie a suferit un accident, fie a fost pe punctul de a se îneca.

Chiar și părinții care au copii (mai ales copii mici) pot beneficia de pe urma unui curs de prim ajutor. Atunci când apare o situație neprevăzută cu cei mici, ei pot acționa imediat și pot chiar salva viețile acestora prin folosirea unor manevre de prim ajutor corespunzătoare și aplicate corect și la timp.

Pentru a vă înscrie la un curs de prim ajutor, trebuie să vă interesați cine și unde îl organizează în zona în care locuiți. Pentru a afla astfel de detalii, consultați internetul sau mergeți și întrebați personal, inclusiv la spitalele din apropierea voastră.

S-ar putea să-ți placă și…

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.