V-ați gândit vreodată ce eforturi se depun pentru livrarea unor autoturisme de la fabrica unde au fost produse, la reprezentanța unde urmează să fie vândute? Nu este deloc ușor să te ocupi de logistica din acest domeniu. În procesul de livrare, există mai mulți pași și sunt implicați mulți oameni și multe tipuri de mijloace de transport special concepute pentru această activitate.
Și, ca în orice alt domeniu, avem de-a face și cu o mulțime de termeni specifici. Poate că pe unii dintre ei i-ați auzit, poate că nu. Indiferent de situație, mai jos vă voi oferi o listă cu o serie de termeni utilizați în mod frecvent la transportul de mașini.
1. Vagon de transport autoturisme
Este un mijloc de transport special creat, cu mai multe etaje (sau niveluri), în care sunt încărcate mașinile ce urmează a fi duse către o anumită destinație. Acesta are între unul și trei niveluri, în el putând fi puse până la 20 de vehicule. Unele din ele sunt acoperite (au pereți laterali și un acoperiș, pentru a proteja autoturismele transportate), iar altele sunt descoperite.
Într-un astfel de vagon se pot transporta fie mașini mari (dube, camioane), fie mașini de mărimi mai mici, în funcție de configurația sa (cu 2 sau 3 etaje). O garnitură de tren dotată cu 70 de vagoane speciale de transport auto, poate conține nu mai puțin de 1000 de vehicule la o singură cursă!
2. Transport autoturisme
Livrarea sau mutarea mașinilor dintr-un loc într-altul, ca marfă. Cei care doresc să expedieze autovehicule către o reprezentanță, sunt sfătuiți să aleagă numai acele firme de transport care sunt foarte bine cunoscute și care au o reputație excelentă.
3. Încărcătură secundară
Se referă la ridicarea unui al doilea transport de mașini în apropiere de locul de destinație al garniturii de tren, acolo unde livrează prima încărcătură.
4. Vagon de tren bi-nivel
Un tip de vehicul feroviar folosit în transportarea mașinilor. Poartă denumirea de „bi-nivel”, deoarece are două etaje, unul superior, altul inferior. Vagoanele de acest tip au o capacitate de 8-12 autoturisme. Se utilizează la transportul dubelor, pick-up-urilor sau a oricărui alt fel de mașină care are o antenă mare sau un profil înalt.
5. Transportator
Companie care oferă servicii de transport de autoturisme.
6. Transportor auto/Echipament de transport mașini
Semiremorcă special construită pentru transportul de vehicule, cu o capacitate de 9 bucăți. Unele dintre acestea au și rampe de încărcare hidraulice. Mașinile care se încarcă într-un transportor se parchează cu spatele, altele cu fața, pentru maximizarea spațiului. Fiecare autoturism este legat cu chingi speciale și asigurat pentru drum.
7. Rețea de livrări
Sistem complex de camioane, trenuri și nave, utilizate la transportul mașinilor.
8. Incintă de transport auto acoperită
Se folosește pentru transportarea în siguranță a vehiculelor. Feresc mașinile inclusiv de intemperii, dispunând de pereți laterali și acoperiș.
9. Expeditor de mărfuri
Poate fi producătorul de autovehicule, care urmează să livreze un transport de mașini către reprezentanțe.
10. Intermodal/Multimodal
Procesul de expediere al vehiculelor, utilizând unul sau mai multe tipuri de transporturi.
11. Transport local
De regulă, un transport care se desfășoară pe o distanță de 320 de kilometri, de la expeditor, la destinatar.
12. Modificări
Schimbări sau adăugiri aduse unui vehicul, gen spoiler-e, portbagaje de acoperiș, rampe de proiectoare, bull-bar-uri etc.
13. Punct de origine
Locul de unde se preia un transport de mașini. Firmele de transport de autoturisme au nevoie atât de punctul de origine, cât și de cel de destinație, pentru a stabili costul livrării.
0 Comentarii