Sănătatea copilului este prioritară și orice părinte știe asta. Este foarte important însă să nu îți tratezi copilul cu medicamente la întâmplare, mai ales dacă nu sunt prescrise de un medic în urma unui consult. Ca adulți, suntem obișnuiți să rezolvăm problema unei migrene sau a unei dureri de stomac cu o simplă pastilă, dar în cazul copiilor această metodă poate avea efecte nocive.
Majoritatea produselor farmaceutice adresate copiilor se pot cumpăra fără rețetă, însă cel mai bine este să ți le recomande un medic pediatru. Multe dintre aceste medicamente sub formă de pastile, picături sau siropuri au efecte secundare pe care le putem trece ușor cu vederea. Să nu uităm că organismul unui copil este mult mai fragil decât al unui adult, unele medicamente putând să-i facă mai mult rău decât bine
Siropul de tuse conține aditivi controversați
Majoritatea siropurilor de tuse pe bază de plante nu sunt 100% naturale. Acestea conțin benzoat de sodiu, un conservant care poate stârni reacții alergice și poate da aciditate gastrică unui copil. De asemenea, aceste siropuri de tuse conțin coloranți artificiali, precum carmoizina (E 122), care poate da copilului stări de agitație.
Antibioticele – responsabile pentru slăbirea sistemului imunitar
Este îngrijorător faptul că mulți părinți se grăbesc să dea antibiotice copiilor la primele semne de răceală sau gripă. Antibioticele sunt medicamente care au rolul de a lupta împotriva infecțiilor bacteriene, nicidecum împotriva virusurilor. Singura apărare pe care o are organismul uman în fața virusurilor (gripă, viroze, etc) este sistemul imunitar, care slăbește în urma unui consum iresponsabil de antibiotice. Așadar, evitați să mai dați copiilor antibiotice atunci când nu este cazul.
Aspirina - periculoasă pentru copii și adolescenți
Aspirina - periculoasă pentru copii și adolescenți
De asemenea, citește cu atenția compoziția chimică a diverselor produse farmaceutice. Nu toate medicamentele care conțin acid acetilsalicilic se numesc aspirina.
Respectați doza recomandată în prospectul medicamentului!
O mare greșeală pe care mulți părinți o fac este nerespectarea dozei recomandate de medic sau de prospectul medicamentului. În cazul copiilor, dozajul este mult mai precis decât la adulți, ținându-se cont și de vârstă și de greutate. O doză mai mare nu îl va însănătoși mai repede, din contră!
0 Comentarii