Programe de finanțare a IMM-urilor pentru anul 2014

În data de 20.02.2014 au fost lansate programele de finanțare pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) pentru anul 2014.

Anul acesta vor fi 6 programe:
1. Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului la finanțare – START;
2. Programul COMERȚ SERVICII 2014;
3. Programul FEMEIA MANAGER;
4. Programul TINERI DEBUTANȚI;
5. Programul MEȘTEȘUGURI ȘI ARTIZANAT;
6. Programul INCUBATOARE.

Bugetul alocat pentru acordarea Alocațiilor Financiare Nerambursabile (AFN) în cadrul programului START este de 13.000.000 lei. Prin implementarea programului in anul 2014 se estimeazaƒ acordarea de ajutor de minimis unui numar de minim 130 de beneficiari.

Bugetul alocat programului COMERȚ SERVICII 2014 este de 18.039.000 lei astfel încât, prin implementarea Programului, se estimeazaƒ acordarea de ajutor de minimis (AFN) unui numar de minimum 225 beneficiari.

Bugetul alocat programului FEMEIA MANAGER este de 500.000 lei, din care se vor acorda alocații financiare nerambursabile (AFN) unui numar de minimum 12 beneficiari. Una dintre condițiile de eligibilitate este ca IMM-ul să fie deținut în proporție de minim 50% de către o femeie, sau în cazul PFA-urilor și întreprinderilor individuale (II), să fie deținute în proporție de 100% de către o femeie.

Programul TINERI DEBUTANȚI se adresează tinerilor cu vârsta până în 35 ani, care doresc să devină întreprinzători. Aceștia sunt obligați să înființeze o firmă SRL-D, litera D de la “debutant”, cu anumite coduri CAEN acceptate la finanțare. Costurile de înființare sunt suportate de către Stat, iar alocația financiară nerambursabila acordată planurilor de afaceri eligibile constă în echivalentul în lei a 10.000 euro.

Programul MEȘTEȘUGURI ȘI ARTIZANAT are alocat un buget de 1.000.000 lei repartizat în mod egal fiecărui OTIMMC (Oficiu Teritorial pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație) din  țara, respectiv 125.000 lei/oficiu. Prin implementarea acestui program se urmărește susținerea IMM-urilor care prestează activități meșteșugărești și de artizanat, prin organizarea unor Târguri Regionale pentru Artizanat și Meșteșuguri, pe o perioadaƒ de 5 zile. IMM-urilor eligibile le vor fi decontate o serie de cheltuieli, cum ar fi cele de participare la aceste târguri, decontarea cheltuielilor de protocol, a cheltuielilor de publicitare și de organizare stând de expunere, etc. Se estimează susținerea unui număr de aproximativ 200 de participanți, în cadrul acestui program.

Programul INCUBATOARE are ca obiectiv general dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din  România, prin infiintarea unor noi incubatoare de afaceri, precum și prin dezvoltarea incubatoarelor de afaceri deja existente. Acest program are alocat un buget de 6.000.000 lei, iar prin implementarea lui se estimeazaƒ acordarea de alocații financiare nerambursabile pentru un numar de 100 IMM-uri, finanțarea a 5 incubatoare noi și a 10 incubatoare existente.

Procedura de implementare a fiecărui program, precum și mai multe detalii privind condițiile de eligibilitate, găsiți pe site-ul Direcției Implementare Programe pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, la adresa http://www.aippimm.ro/categorie/programe

S-ar putea să-ți placă și…

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.